De obicei, atunci când ne pregătim vacanțele sau suntem în pragul unei călătorii mult așteptate, facem multe anticipări, visăm, ne gândim, ne imaginăm cum va fi acolo. De multe ori încercăm chiar să punem la punct călătoria noastră până în cele mai mici detalii informându-ne, culegând și adunând informații și date despre locul în care vrem să ajungem, despre obiective turistice, cazare, masă, transport, itinerarii. Într-o anumită măsură, sau până la un punct, acestea ne sunt necesare, ne fac călătoria sau vacanța mai ușoară și mai plăcută, mulți dintre noi nu am putea călători fără ele.
Uneori însă, depinde și unde și cu cine călătorim, se poate întâmpla ca toate aceste ritualuri, această pregătire intensă, când vrem ca nimic sau aproape nimic să nu rămână nerezolvat dinainte, anticipat, pregătit să ne epuizeze de energie și să ne consume tot entuziasmul, înainte ca vacanța sau călătoria să fi început. Dorința de a anticipa sau pregăti totul, fără a lăsa măcar puțin loc imprevizibilului, surprizelor, nu doar că este o atitudine nerealistă, dar, tocmai din acest motiv, poate răpi din farmecul călătoriilor sau vacanțelor noastre.
Ideea de a improviza, de a nu merge după o rețetă sau de a urma un șablon, ori după ceea ce alții fac de obicei într-o călătorie sau într-un loc, se poate arăta mai benefică pentru reușita călătoriilor noastre. Precum observa scriitorul englez Alan Keightley, oamenii descoperă din când în când că nu trebuie să experimenteze și să cunoască lumea după cum li s-a spus să o facă. În fapt, pasionatul de călătorii, sau călătorul adevărat, va urma rar o rețetă, eventual una prescrisă de alții ca fiind cea mai bună, mai sigură, mai frumoasă. De cele mai multe ori, ghidul său cel mai bun este pasiunea sa pentru a călători, pentru a cunoaște, a descoperi, a întâlni noi locuri și oameni, pentru a gusta din acestea, pentru a se lăsa din nou purtat în alte lumi, mereu mânat de plăcerea, curiozitatea și dorința de a vedea și explora lumea.
Pe de altă parte, de multe ori reținem sau ne pregătim doar pentru partea frumoasă a călătoriilor și vacanțelor sau locurilor pe care urmează să le vedem, astfel că mergem acolo “nepregătiți” pentru a întâmpina și lucrurile mai puțin plăcute. Aceasta poate provoca mari dezamăgiri, pentru că ceea ce ne-am imaginat de-acasă nu e în acord cu ceea ce am găsit la destinație. Dar, uneori, așa cum arătam, tocmai această nepregătire de a preîntâmpina totul poate da farmec unei călătorii sau vacanțe.
Îmi amintesc sosind la Roma, în prima noastră vacanță în acest oraș, dezamăgirea pe care am trăit-o după primul contact cu orașul, venind dinspre aeroport spre Colosseum, în apropierea căruia urma să ne cazăm. Era seara târziu, ne aflam într-un taxi, pe un drum ce traversa o zonă periferică a Romei, prost iluminată și întunecoasă, parcă părăsită, cu clădiri, străzi și trotuare vechi, neumblate, peste care vegetația creștea nestingherită, ca într-un loc pustiu. Acest decor cenușiu și trist, aproape deprimant avea să ne ofere o imagine cu totul neașteptată și dezamăgitoare, pe care nu o anticipasem în niciun fel și nu o văzusem posibilă într-un oraș ca Roma, despre care auzisem doar lucruri bune sau, poate, doar pe acelea pe care voiam să le aud.
M-am întrebat la un moment dat, mai în glumă, mai în serios, în liniștea apăsătoare din acel taxi, dacă nu nimerisem în altă parte, într-un alt loc, în alt oraș. Și totuși, unde era „Roma de acasă”, cea pe care o visasem la plecare, pe care o văzusem și o anticipasem în toate felurile frumoase?
A doua zi, în drum spre obiectivele turistice vestite ale Romei, am fost neplăcut surprinși de aglomerația și, mai ales, de gunoaiele și cerșetorii ce se arătau cu mare indiscreție la tot pasul, dar și de agasanții vânzători ambulanți, de cozile interminabile și aglomerația sufocantă de peste tot. Roma cea primitoare, încântătoare și romantică, încărcată de fascinanta-i istorie, de pleiada de artiști și comori neprețuite, părea acum doar o replică ștearsă a ceea ce, probabil, fusese cândva Roma, iar, pentru noi, un vis îndepărtat, cumva o dorință reprimată de o realitate ce părea neașteptat de dezamăgitoare. Știam însă că, dincolo de aceasta imagine dezolantă, aproape sordidă a orașului, ne aștepta o altă Romă, cea pe care o văzusem, o imaginasem și o râvneam atât de mult încă de acasă.
Privirile și chipurile ni s-au luminat, iar inimile noastre s-au liniștit pentru o clipă pentru a începe din nou să bată cu putere, de data aceasta într-un fel plăcut și liniștitor, de îndată ce podul și castelul Sant’Angelo ni s-au arătat măreț și impunător din depărtare peste râul Tibru. Ne-am trezit pe pod parcă rupți dintr-odată și definitiv de lumea ce tocmai o lăsasem în urmă. Pașii ne-au purtat mai departe, parcă fără voia noastră și pe neștiute, într-o altă lume, pe care o admiram și o contemplam acum cu nesaț. Ne găseam, în sfârșit, în acea Romă la care visasem atât de mult.
Pe podul și în castelul Sant’Angelo și pe terasa acestuia, în Piața și Biserica San Pietro și în Muzeele Vaticanului, aproape de Panteon și, mai ales, în interiorul acestuia, lângă superba Fontana di Trevi, ori în minunata Piazza Navona, dar și în celebra Piazza Spagna, în liniștita Piazza del Popolo, ori în Parcul Villa Borghese, sau sus pe romantica terasă Pincio, am trăit cele mai intense emoții și sentimente de satisfacție și împlinire, uitând cu desăvârșire de aglomerație, de cerșetori, de cozi și de gunoaie. Privirile și inimile noastre, mereu ridicate, nu aveau timp pentru așa ceva, căci erau ocupate să admire toate comorile pe care le întâlneam în cale.
Printre capodoperele lui Michelangelo, Rafael, Caravaggio, Gioto, Tițian, Arnolfo di Cambio, Gian Lorenzo Bernini, etc. uitasem într-o anumita măsura și de noi, de ieri, de mâine. Timpul căpătase o altă dimensiune, o altă semnificație, iar noi o altă perspectivă asupra existenței, a lucrurilor, a oamenilor. Eram doar aici și acum, căci clipa părea acaparatoare, lăsându-ne prinși în aceasta, pentru a trăi cu intensitate frumosul sublim ce se etala cu generozitate sub ochii noștri.
Am observat atunci, ca și cu alte ocazii, că atracția noastră față de anumite locuri vine din interiorul nostru, din felul în care reușim să rezonăm și să ne regăsim în aceste locuri, mai curând decât din ceea ce am auzit, am citit, am văzut sau ni s-a spus despre acestea. Dincolo de problemele și dificultățile sale, Roma este un oraș magnific, dar poate doar pentru cei care iubesc călătoriile, arta și istoria sa îndeajuns de mult încât să poată trece peste neajunsurile deloc puține ale acestui oraș.
Dacă e Roma, probabil și Veneția, Florența și alte orașe turistice asemănătoare din Italia și nu numai, trebuie să devii una cu orașul, să-i cunoști istoria și sa-i respiri aerul, povestea, să te lași purtat și fascinat de frumusețea, povestea și istoria comorilor care îți ies în cale. Să privești dinlăuntrul tău, mai curând decât din afară ceea ce vezi, cunoscând măcar puțin din povestea acelui loc. Să te lași pătruns de istoria și de povestea sa, astfel încât să devii fascinat, conectat cu toate atracțiile pe care ți le oferă orașul, fiind într-o stare de contemplație și de trăire aparte ce-ți poate aduce împlinirea și satisfacția pe care le cauți călătorind sau vizitând un anumit loc.
Călătoriile și vacanțele au acest efect asupra noastră, de a ne face fericiți înainte, în timpul lor și, mai ales, după ce acestea au trecut, lăsând în urma lor satisfacții, o stare de bine, de împlinire, o nostalgie plăcută, o stare de reverie dulce, de visare și împlinire din ceea ce călătoriile au lăsat în urma lor: amintirile, experiențele, poveștile, emoțiile, toate trăirile care ne-au făcut fericiți. Acest efect este garantat mai ales atunci când călătorești în locurile în care te regăsești cu adevărat, de multe ori fără secrete, rețete, sfaturi sau must-see-uri, căci doar acolo unde inima îți poartă pașii vei găsi cele mai multe comori.
Niciun comentariu