Primii fulgi de zăpadă căzură târziu în noapte peste pământul înghețat ce mai păstra încă urmele toamnei târzii. Deasupra frunzelor uscate și peste iarba încă verde se așternuse un strat gros și pufos de zăpadă ce sclipea fermecător în lumina palidă a soarelui de dimineață ieșit timid și fără vlagă printre norii răsfirați anevoios peste dealuri.
Se trezi brusc ca și cum ceasul, un gând sau o întâlnire uitată, poate cea cu școala, l-ar fi trezit din somnul dulce al dimineților de vacanță. Sări vioi la marginea patului și își întinse corpul cât să poată vedea mai bine pe fereastră, mânat de o puternică curiozitate și de o nestăvilită dorință copilărească. A nins, a nins, a nins, în sfârșit! Aruncă cât colo plapuma groasă și o zbughi din pat în pijamalele albastre către fereastră. Nu-și putu stăpâni entuziasmul și bucuria împlinirii unei dorințe mult așteptate. Chipul său somnoros se însenină brusc răspândit căldură și bucurie prin sticla rece a ferestrei ce prinse a se aburi sub respirația sa înflăcărată. Uitase de pijamaua subțire, de picioarele goale și de frigul care în alte zile i s-ar fi părut de nesuportat în camera slab încălzită. Inima sa pulsa în tot corpul cu o viteză nemaiîntâlnită căldura entuziasmului primei ninsori.
După câteva minute petrecute lângă fereastră, își aminti că nimic nu-l poate opri să iasă afară în zăpada mare si să se bucure de magia primei ninsori, de zăpada pufoasă, de vestea minunată a începutului de iarnă. Își luă hainele groase și ieși afară ca o furtună lăsând în urma sa ușile deschise și cuvintele mamei care implorau în gol să se întoarcă măcar pentru o felie de pâine și o cană cu ceai. Privi peste văi, înspre livezile și viile de peste dealuri pe care le știa în alte culori cu o zi înainte. Acum toate păreau dispărute în imensul alb ce cuprinsese întreg pământul. În fața acestui tablou fascinant, trăia senzația neobișnuită a prezenței într-un alt loc, unul nou, parcă necunoscut, căruia încerca să-i pătrundă taina până departe, spre pădurea ce o știa înaltă până la cer, acum pierdută în acea infinită și tulburătoare întindere albă.
Un pițigoi ateriză ca o săgeată în cireșul din fața casei scuturând zăpada de pe ramuri. Tresări și privi în sus căutând cu privirea micuța pasăre ce se arăta cu greu printre ramurile încărcate de zăpadă. Rămase privind în sus fascinat de fulgii mari care începuseră din nou să cadă ușor, plutind jucăuș din cer spre pământul alb. Rămase pentru câteva clipe așa. Închise ochii și zâmbea cu fața ridicată spre cer trăind intens ca într-un vis atingerea gingașă a fulgilor de zăpadă pe chipul său de puștan de clasa a III a.
Curând auzi ca prin vis cuvintele mamei care îl treziră din dulcea sa reverie. Îi întinse câțiva bănuți si o traistă mare si goală cu care obișnuia să-l trimită după mici cumpărături la magazinul din apropierea casei. Plecă în fugă, cu traista fluturând în vânt, oprindu-se din când în când pentru a privi fascinat fulgii ce coborau jucăuș din cer. Întregul sat, învăluit într-o liniște neobișnuită, căpătase o înfățișare de basm, la fel ca cea pe care o știa din cărțile cu povești ilustrate si din poveștile mamei spuse sau citite la ceas de seară.
Ajunse într-un târziu la magazinul aflat la câteva sute de metri de casă. Neatent alunecă pe treptele înghețate ale intrării si fu la un pas să cadă, chiar înainte să se prindă de pervazul micuței ferestre de unde părea să vină sunetul discret și armonios al unui colind. Ridică privirea și rămase nemișcat, cu ochii mari și cu gura deschisă, aproape fără să respire, într-o expresie atât de copilărească a uimirii și încântării. Acolo, după acel geam înghețat, într-o vitrină mică și improvizată, se arăta ispititor, cântând melodios acordurile calde ale un colind de Crăciun, o cutiuță muzicală. I se părea cunoscută, parcă o mai văzuse cândva, într-un alt loc, într-o altă iarnă sau, poate, într-un vis al copilăriei sale. Intră cu pași șovăitori privind mereu într-acolo, către cutiuța la care visase cândva, dar la care renunțase știind ca nu o va avea niciodată.
Privi în pumn la bănuții puțini, prea puțini pentru o așa jucărie. Se rușină de gândul său si ceru o pâine. Ieși din magazin privind mereu în urmă. Sufletul său rămase acolo. Acea cutiuță muzicală de Crăciun, zămislită și adusă parcă dintr-o altă lume, poate cea a lui Moș Crăciun, era făcută pentru a-i rupe sufletul, pentru a-i răpi acea zi minunată. Ningea încântător, cu fulgi mari parcă rupți din norii albi și pufoși care umpluseră văzduhul, dar inima sa părea pierdută printre sunetele si culorile acelei jucării, dar mai ales în dorința aprigă de o avea, de a fi doar a lui, de a se juca cu ea, chiar la el acasă.
Deodată un gând îi fulgeră prin minte înseninându-i chipul ce prinse a se întrista. O să-i scriu Moșului. Da, așa o să fac, el îndeplinește orice dorință, el îmi va aduce cutiuța. Alerga spre casă, intră repezit în bucătărie, aruncă traista într-un colț, înșfăcă un pix și un caiet și începu să scrie: Dragă Moșule, știu că tu ești bun și îndeplinești orice dorință. Te rog mult să îmi aduci cutiuța muzicală pe care am văzut-o în magazin. Mi-o doresc atât de mult, nu mai vreau nimic altceva. Eu, mama și tata suntem sănătoși, dar nu avem bani pentru o asemenea jucărie. Îți promit că o să fiu cuminte, că o să învăț bine, că o să-i ajut pe mama și tata la treburi. Îți urez sănătate și să ajungi cu bine la toți copiii! Te iubesc, Moșule! Cu drag… Semnă scrisoarea, o puse într-un plic şi ieși afară însuflețit de noul său vis și de mari speranțe.
Stătea lângă cireșul din fața casei, pierdut în amintirile acelor zile ale copilăriei, cu ochii lipiți de cutiuță pe care și-o dorise atât de mult atunci, în acea iarnă dulce-amăruie a copilăriei sale. Se vedea alergând într-un suflet cu scrisoarea în mână către cutia poștală din sat, pe drumul înțesat de copii de toate vârstele ieșiți la săniuș. Scrisoarea trebuia să ajungă negreșit și neîntârziat în mâinile Moșului.
Tu mai crezi în Moș Crăciun? Nu există așa ceva! Moșul n-o să-ți aducă decât o cutie de carton. Zâmbea trist și puțin rușinat în timp ce își amintea cuvintele cu care unul dintre băieții mai mari întâlniți pe drum râsese de el după ce îi citise scrisoarea pe care i-o smulse din mâinile înghețate. Fugise atunci rușinat pentru a se ascunde si a se face nevăzut pe una dintre ulițele dosite ale satului, uitând de scrisoarea pe care acel băiat o aruncase într-un morman de zăpadă murdară. Rămăsese mult timp acolo plângând în hohote, simțindu-se umilit si atât de rușinat încât nici acasă nu-și mai dorea să ajungă pentru a-i povesti mamei cele întâmplate, pentru a-și găsi alinarea în brațele și vorbele ei calde.
Își amintea cum, pentru o vreme, refuzase să mai audă ori să se gândească la iarnă, la scrisoare, la Crăciun, la Moșul, la cutia muzicală, la visul său. Purta în suflet însă cea mai de preț amintire a acelor zile, atunci când, în Ajun, găsise sub brad cutiuța muzicală pe care și-o dorise atât de mult. O vedea pe mama cuprinzându-i fața cu mâinile ei calde, ștergându-i cu podul palmei lacrimile de bucurie, strângându-l în brațe ca după o lungă absență, în timp ce el căuta în privirea ei blândă măcar un răspuns: mamă, cum a aflat Moșul?
Foto; wallpaperaccess
Niciun comentariu