Călătoriile, un fel de a simți că trăiești cu adevărat

Așa cum se întâmplă uneori după o lipsă mai îndelungată de acasă, o călătorie sau vacanță mai lungă, unele lucruri, oamenii sau locurile, înainte familiare și obișnuite, par la întoarcere cumva diferite, altfel văzute, percepute sau înțelese. Schimbarea în bine sau în rău de acasă este legată de obișnuița cu cele văzute, simțite și trăite acolo, în locurile prin care ai umblat, prin care pașii te-au purtat rătăcind departe de casă, de rutina zilnică, de cele știute, obișnuite, comune. Te poți trezi astfel cu un televizor mai mare în casă sau cu unul foarte mic. La fel, patul în care dormi, masa la care mănânci, camerele, întreaga casă și lucrurile din ea par învăluite într-un aer nou, cumva necunoscut. Acestea par redimensionate, cumva schimbate, altfel văzute. Ai nevoie de ceva timp pentru ca ele să redevină cele de dinainte.

Dar percepția noastră asupra lucrurilor materiale este cea mai mică și neînsemnată schimbare pe care o aduc experiențele noastre de călătorie. Se spune că cel mai bun lucru legat de o călătorie este anticiparea și amintirea ei. Pregătirea, așteptările, emoția plecării, ceea ce visăm și ne imaginăm despre locurile în care vom călători și, mai apoi, amintirile, nostalgia, dar, mai ales, starea de bine, de împlinire și armonie pe care aceasta le lasă în urmă, noua perspectivă și orizontul mult mai deschis cu care ajungem să percepem lumea, lucrurile, oamenii sunt cel mai mare câștig al călătoriilor noastre.

Mark Twain spunea despre călătorie că “este fatală prejudecății, bigotismului și îngustimii minții, și, din această pricină, mulți din oamenii noștri au mare nevoie de ea. Viziunile largi, generoase, caritabile despre oameni și lucruri nu pot fi obținute vegetând într-un mic ungher al pământului toată viața.”

Deși experiențele noastre de călătorie sunt în mare parte diferite, trăite, percepute și povestite de fiecare în felul său, probabil fiecare dintre cei care au călătorit din plăcere măcar o dată în viață, au simțit urmările benefice ale acesteia, dar și nevoia și dorul stăruitor de întoarcere într-un anumit loc, de a călători din nou pentru a retrăi acele emoții și sentimente unice, speciale pe care doar călătoriile ni le pot oferi, înaintea, în timpul și după încheierea lor și întoarcerea acasă. 

De fapt, o călătorie nu se încheie odată cu consumarea ei temporală. Aceasta continuă mult timp și după ce ne-am întors acasă, deoarece, de câte ori călătorim într-un loc frumos, facem un schimb între noi și acel loc, lăsând ceva din noi acolo, pentru a lua în schimb daruri neprețuite și de neuitat: experiențe, amintiri, percepții și povești de neuitat, care ne împlinesc și ne îmbogățesc viața. Călătoriile lasă în urma lor conexiuni emoționale durabile, legături nebănuite care ne țin conectați afectiv și mental prin mii de fire invizibile cu locurile în care am călătorit, cu oamenii pe care i-am avut alături sau pe care i-am întâlnit, uneori pentru toată viața.

La întoarcerea acasă, dacă ți-a plăcut ceea ce ai văzut pe unde ai umblat, o stare de nostalgie te urmărește o bucată de timp și parcă ai vrea să te întorci acolo, pe unde te-au purtat pașii, pe aceleași străzi, în aceleași piețe, parcuri, grădini și muzee, terase, restaurante, pe aceleași plaje însorite, pe aceleași cărări sau poteci de munte unde ți-au rămas pașii, gândurile, inima, o parte din tine. Locurile acela rămân vii în mintea și inima ta și parcă te cheamă neîncetat și irezistibil. Te lupți uneori să te rupi de trecutul acela pentru a reveni la ritmul și rutina vieții “normale” de dinainte, dar inima se opune făcând zadarnice toate încercările tale. Locurile acelea îți apar în vise sau în stări prelungi de reverie. Le vezi ascultând o melodie, citind o carte, văzând o fotografie, urmărind un film, ca și cum ai fi acolo.

Visul tău de călătorie, deși împlinit, pare resetat, parcă vrea să o ia de la capăt, de fiecare dată într-o nesfârșită și nestăvilită dorință de a călători, de a te întoarce în aceleași locuri pe care le-ai văzut deja sau în altele care doar ți-au ațâțat dorințele, curiozitatea, imaginația, visurile. După un timp, mai mult sau mai puțin îndelungat, când timpul și uitarea par să fi stins dorul de acele locuri, iar imaginea lor pare a se fi diluat, un bilet de avion, de autobuz, de metrou sau dintr-un muzeu, etc., rătăcit într-un buzunar, readuce la viață amintiri, imagini, locuri și oameni ce fac să-ți tresare din nou inima într-un fel plăcut. În sufletul tău se strecoară o nostalgie dulce, plăcută și tristă în același timp. 

Dar atunci când, din diferite motive, nu putem călători și pleca departe de casă, această nevoie, dorul și nostalgia care ne cheamă stăruitor în anumite locuri, caută căi alternative de satisfacere, pentru a umple sau compensa aceste goluri, pentru a alina dorul de locurile dragi, ori pentru a aduce înapoi în inimile noastre emoțiile și trăirile care ne-au făcut odinioară fericiți. 

Cum cele mai mici și (ne)însemnate daruri ale vieții vin de multe ori de la SINE spre noi, sau ni le oferim singuri, adesea fără să le căutăm, să le cumpărăm sau să cheltuim altceva în afara pasiunii și deschiderii noastre pentru anumite lucruri.. nu neapărat materiale, putem călători imaginar, fără a face prea mari compromisuri, prin intermediul acestor lucruri mici și neînsemnate. Din fotoliu, sau de pe canapea, citind o carte, privind o fotografie, ascultând o melodie, ori urmărind emisiuni de călătorie, ne lăsăm purtați din nou prin locurile prin care am umblat nu demult, gustând câte puțin din emoția și farmecul călătoriilor și vacanțelor trecute sau viitoare. Indiferent de anotimpul și vremea de afară, sub ochii noștri sunt proiectate imagini ale unor călătorii, vacanțe și locuri ce ne-au încântat odinioară inimile și după care tânjim acum cu nostalgie. 

Spre exemplu, ne putem trezi în plină iarnă privind albastru nemărginit al mării și plajele aurii scăldate în soarele generos al unei insule grecești, simțind cum valurile domoale îți ating delicat tălpile strecurându-se sub picioarele tale, în timp ce apusul de soare se revarsă peste mare înroșind orizontul, ori zâmbind răsăritului dimineții ce-ți atinge și luminează blând chipul, dezmorțind și revigorant orașul străin în care te afli, aducând acea aglomerație și forfotă plăcută, plină de viață, pe străzi și terase, în piețe, grădini, parcuri și muzee. În sfârșit, călătorești din nou, simți din nou că parcă asta înseamnă “să trăiești cu adevărat”. 

Într-un fel, călătoriile noastre nu se opresc niciodată. Ele continuă și sunt reluate iar și iar acasă, din fotoliul nostru, ori de pe perna noastră moale, rememorând și retrăind cu nostalgie clipele și emoțiile trăite odinioară. De acolo, din fotoliul nostru, ”scăpăm” de bătaia de cap cu pregătirea bagajelor, de stresul călătoriei cu avionul sau cu mașina, de grija celor lăsate acasă, ori de frica de necunoscut, de surpriza celor ce ne așteaptă „acolo”. Nu-ți trebuie nici pașaport, buletin, asigurare, rezervare, itinerariu, hărți, ghid sau ghiduri turistice. Nu ai nevoie de bani, de carduri, vouchere, plăți sau rezervări on-line. Nu ești nevoit să suporți căldura, aglomerația, cozile lungi și sufocante de la intrările în muzee, parcuri, grădini și alte atracții turistice. Nu trebuie să tragi de prieteni sau ei de tine.

Dar tocmai aceste ingrediente indispensabile unei călătorii adevărate ne lipsesc cel mai mult. Câteodată, un dor cumplit ne cuprinde, numai cât ne gândim la clipele de trăire intensă din jurul lor. Şi totuși, ca să călătorești cu adevărat, nu ai nevoie să iei cu tine decât toată sănătatea, entuziasmul și fericirea de care ești în stare sau pe care le poți…duce. Astfel, pașii te vor purta, nu doar către cele mai frumoase locuri din lume, dar și către adevăratul tău sine, către armonia cu acesta, cu ceilalți, cu lumea.