Dacă revii după mai mulți ani în unele stațiuni montane de la noi, este foarte posibil ca aceste locuri să îți trezească emoții și sentimente dintre cele mai diverse și confuze: bucuria revederii și „regăsirii”, nostalgie și melancolie, poate, pe de o parte, dar și mâhnire și dezamăgire, pe de alta.
La Durău, în micuța stațiune montană de la poalele masivului Ceahlău din județul Neamț, s-a schimbat câte ceva în bine, iar asta îți sare în ochi de cum ai pus piciorul în centrul stațiuni, chiar pe strada principală: trotuare îmbrăcate în pavele, câteva bănci noi sau doar proaspăt vopsite, tarabe și căsuțe cu suvenire ceva mai arătoase și parcă mai puțin kitschoase, pensiuni și case cu acareturi parcă mai îngrijite decât altădată, 1-2 pensiuni și restaurante mai cu ștaif, hărmălaie de copii și veselie în depărtare, semn că locul “trăiește” și prin cele două tabere care se găsesc aici, sau mai ales datorită acestora.
Nu foarte departe de centrul stațiunii, de câțiva ani a fost amenajată aici și o pârtie de schi, care umple Durăul iarna ca în niciun alt anotimp sau sezon. Vara, pârtia se transformă într-un mic parc de distracții dotat printre altele și cu un… “bob” sau „sanie de vară”. Acesta urcă și coboară, cu mic, cu mare, panta muntoasă care ține iarna locul pârtiei de schi. În apropiere, mănăstirea pare și ea ceva mai arătoasă și primitoare, cel puțin pe afară, atât de primitoare cât îi este îngăduit unei mănăstiri să fie. Era să uit de Parcul de escaladă Durău, deschis aici în anul 2020 și foarte bine primit, mai ales printre copiii și tinerii care vin la Durău în taberele și vacanțele de vară.
În rest, imaginea de stațiune veche, sărăcăcioasa, ponosită și cârpita persistă încă, iar întoarcerea în timp pare mai îndepărtată decât ți-ai dori. Micile investiții și schimbări, mai mult de suprafață, nu reușesc să schimbe imaginea de loc uitat în timp, de stațiune care parcă se zbate să nu moară sau să dispară. „Succesul” turistic al locului pare în continuare lăsat pe umerii bătrâni și încă viguroși ai Ceahlăului, muntele care dă suflu și vigoare stațiunii dinspre înălțimile sale.
Și totuși, la Durău nu te simți niciodată rău și parcă ai vrea să te întorci aici iar și iar, printr-o tainică și de nedeslușit chemare. Să fie oare nostalgia primei întâlniri și legăturile strânse cu acest loc care s-au format în timp? Ori, poate, mai curând chemarea vine dinspre înălțimile Ceahlăului, care, doar privindu-i imaginea maiestuoasă chiar din centrul stațiunii, te atrage parcă irezistibil într-acolo, spre vârfurile sale.
Fără să reziști prea mult unei chemări atât de stăruitoare, te încumeți și apuci pe poteci bătătorite (de amintiri), cu pante abrupte și peisaje verzi spectaculoase, ce urcă și coboară peste văile verzi și adânci pe care se întind valuri și rânduri de păduri semețe, străbătute de ape curgătoare și de neobosita „Duruitoarea”.
Din prospețimea și frumusețea acestor locuri găsești energia și motivația necesare să continui atunci crezi că ai obosit, țintind înălțimi și creste peste care șerpuiesc cărări înguste, semnalizare din loc în loc de smocuri de floricele de munte albe, albastre sau galbene, între care floarea de colț se arată mai cu seamă, ca o vedetă a tuturor florilor de munte care cresc pe înălțimile acestor locuri. Atunci când aceste flori nu se arată, parfumul de brad, de frunze și mușchi umed te asigură liniștitor că ești….”pe drumul cel bun”.
Cascada Duruitoarea, cabanele Fântânele și Dochia și cel mai înalt punct de pe traseul Ceahlăului – Vârful Toaca, sunt locurile în care poți ajunge străbătând aceste trasee cu pornire chiar din inima stațiunii.
În Durău, te poți simți dezamăgit privind în jur, la lucrurile pe care oamenii de aici le fac mai mult sau mai puțin bine, cu mai multă sau mai puțină tragere de inimă, dar nu și atunci când ridici privirea spre vârfurile înalte și semețe ale Ceahlăului, ori când îți deschizi inima și lași frumusețea naturală a locului să te cuprindă, poate să te inspire pentru a vedea doar ceea ce acest loc are mai bun și frumos de arătat. Atunci, te simți senin și împăcat cu locul, cu tine.
Niciun comentariu