Turistul care ajunge la Florența va fi cu certitudine uimit de frumusețea și bogăția comorilor și capodoperelor pe care le va descoperi în acest minunat oraș. Florența, orașul toscan de pe malurile râului Arno, supranumit Capitala Artei și considerat leagănul Renașterii italiene, se dezvăluie grandios și sublim vizitatorilor săi copleșindu-i uneori cu frumusețea și densitatea operelor de artă pe care le găzduiește în faimoasele sale muzee, dar și în piețele vechi și încărcate de istorie ale orașului, în catedrale, mănăstiri și grădini medievale.
Domul Santa Maria del Fiore sau Domul din Florența (impresionanta creație a lui Arnolfo di Cambio și Filippo Brunelleschi), Galeriile Uffizi (o colecție imensă de capodopere semnate de nume celebre ale artei italiene și universale: Michelangelo, Leonardo da Vinci, Caravaggio, Giotto, Botticelli, Rafael, Tițian, etc.), Grădinile Boboli (Giardini di Boboli – un parc imens ce găzduiește o colecție impresionantă de statui din sec. XVI – XVIII), Palazzo Pitti (colecția de artă a familiei Medici), Ponte Vecchio, Culoarul Vasari, Piazza della Signoria, cu superba Loggia dei Lanzi, Palazzo Vecchio, Basilica Santa Maria Novella, Basilica Santa Croce, reprezintă doar o parte din comorile și minunile Florenței, atât de râvnite de turiști, uneori cu disperare și până la epuizare.
Chiar și turistul experimentat și obișnuit cu frumosul sublim al artei, se va simți confuz, descumpănit, dezorientat și amețit de avalanșa comorilor care îi ies în cale. Numai gândul că acolo, sub ochii săi se află atâtea și atâtea comori, fără a avea timpul și energia necesară pentru a se bucura de toate, îl poate îmbolnăvi. Pe de altă parte, așa cum se spune uneori, frumosul, mai ales atunci când atinge culmile sale cele mai înalte în ochii și inimile privitorului, cele ale sublimului, poate fi…”dureros” trăit, ca pe un disconfort psihic cu reacții psihosomatice neașteptate și greu de controlat.
Emoțiile puternice și intense provocate de frumusețea celor văzute și admirate sunt resimțite de unii turiști prin stări de amețeală, leșin, epuizare, confuzie și chiar halucinații. I s-a întâmplat lui Stendhal, scriitorul francez (pe numele său adevărat Henri – Marie Beyle), autorul celebrelor romane Roșu și negru și Mănăstirea din Parma, în cursul unei călătorii în Italia, în anul 1817.
Stendhal își amintea în Notele sale de călătorie că, în timp ce vizita Biserica Santa Croce din Florența, aflându-se lângă monumentele funerare ale lui Michelangelo, Galileo Galilei, Gioacchino Rossini, Niccolò Machiavelli, Lorenzo Ghiberti, Leon Battista Alberti și admirând picturile din interiorul bisericii, inima a început să-i bată atât de puternic încât a trebuit să iasă afară pentru a se așeza pe o bancă încercând să se liniștească și să-și calmeze starea de amețeală care îl cuprinsese. „Eram într-un fel de extaz, la simplul gând că sunt la Florenţa, în apropierea operelor marilor artişti, absorbit în contemplarea frumuseții sublime”, relata scriitorul francez, după experiența trăită în timpul vizitei sale în Florența.
Abia în anul 1979, reacțiile și manifestările psihosomatice trăite de Stendhal au fost observate și la alți turiști aduși la spitalul Santa Maria Nuova din Florența. Atunci, psihiatrul italian Graziella Magherini a observat și a descris peste o sută de cazuri, printre turiștii veniți sa viziteze Florența, având manifestări și simptome asemănătoare celor trăite de scriitorul francez.
În cartea sa, purtând chiar acest titlu, Sindromul Stendhal, psihiatrul italian descrie acest sindrom ca fiind o tulburare psihosomatică caracterizată printr-o serie de reacții puternice ca: accelerarea ritmului cardiac, amețeli, vertij, sufocări subite, senzație de epuizare, chiar halucinații, ce apare la unele persoane prin expunerea îndelungată la o cantitate mare de opere de artă frumoase.
Aceste manifestări, explică Magherini, apar mai ales la persoanele emotive, care trăiesc singure, au o educație clasică sau religioasă dominantă, caută și trăiesc intens sensurile profunde ale operelor de artă admirate. Mai puțin expuși sunt turiștii veniți din America de Nord și Asia, care trăiesc mai mult “dinafară” și mai puțin “dinlăuntru” arta și cultura Florenței, întrucât orașul nu seamănă deloc cu specificul lor cultural. Și mai puțin probabilă este apariția acestui simptom la turiștii italieni, obișnuiți cu locurile, cu arta, cultura și atmosfera Florenței, încă din copilărie.
În cartea sa, Magherini mai arată că Sindromul Stendhal este totuși o condiție psihosomatică rară, cu risc de apariție mai ales la turiștii care au dezvoltat în prealabil simptome de stres și oboseală în încercarea de a vedea și de a face prea multe într-un oraș faimos pentru densitatea și grandoarea operelor sale de artă. De aceea, specialiștii recomandă îmbinarea acestor activități cu altele (cumpărături, plimbări, sport, degustări de vinuri, ieșiri la restaurant, etc.), tocmai pentru a evita apariția reacțiilor și manifestărilor specifice Sindromului Stendhal.
Alți specialiști, nu puțini la număr, pun sub semnul îndoielii existența acestui simptom. Ei cred că reacțiile puse pe seama Sindromului Stendhal apar doar la unii turiști ce devin vulnerabili, nu din cauza celor văzute și admirate, ci a oboselii și stresului provocate de aglomerație, căldură, agitație și vizite în cascadă. Dorința de a nu rata nimic sau de a “bifa” toate sau cele mai importante obiective turistice din Florența poate fi, într-adevăr, copleșitoare. De altfel, ca să cuprinzi toate comorile și capodoperele adăpostite de acest minunat oraș, îți trebuie, nu mai multe vizite, ci, probabil, mai multe vieți.
Recomandabil este, așadar, să călătorim la Florența făcându-ne un plan de călătorie, cu un set de așteptări și obiective de vizitat rațional stabilite. Astfel vom putea vizita „tot” ce ne-am propus, fără dezamăgiri sau cu senzația că am „ratat” ceva. Ori putem amâna călătoria nostră sau alege un alt loc, dacă nu suntem încă pregătiți să facem față sublimului și să atingem acea stare de satisfacție și admirație nemărginită, pe care unii (cei mai mulți) o numesc extaz, alții boală, ori „simptom”.
Niciun comentariu