Patriotismul, mai mult decât o izbucnire emoțională festivă de o zi, scurtă și trecătoare (precum cea de la 1 Decembrie), este (sau ar trebui să fie) cel mai durabil și solid sentiment de iubire și mândrie națională, care unește (nu dezbină) de fiecare dată, “nu doar la bine, dar mai ales la greu”.
Patriotul este (sau ar trebui să fie) cel căruia îi pasă întotdeauna de țara lui, tocmai pentru că patriotismul său izvorăște din iubire și mândrie, nu din nepăsare, ură, orgolii, egoism, invidie și resemnare (poate sărăcie, sau sărăcire).
Pentru că își iubește țara și îi pasă cum arată și funcționează aceasta, patriotul este cel care nu doarme atunci când ar trebui să fie treaz, el nu acceptă resemnarea și nu renunță, pentru că el aspiră, are idealuri, conștiință și principii, convingeri și speranțe.
El este cel care merge la vot și….votează, îi pasă de “cine va ieși”, este responsabil și încercă să rămână lucid, sa gândească cu mintea lui, de fiecare dată când trebuie să vadă (limpede) în ce direcție se îndreaptă, cu sau fără voia sa, opțiunile și simpatiile sale politice.
El este cel care suferă, plânge, se revoltă, “strigă” și chiar “urlă” atunci când vede în mâinile cui a ajuns țara astăzi, nedreptatea, minciuna și incompetența celor de la putere, dar și nepăsarea și resemnarea celor din jur.
El, acest patriot, refuză să trăiască doar “de pe o zi pe alta” sau doar “pentru ziua de mâine”; el vrea mai mult de atât, pentru că privește mereu în/spre viitor, nu doar al său, ci al copiilor săi și al țării în care aceștia vor trăi. El, acest patriot, privește mereu “dinlăuntrul” său, pentru că acolo este țara lui.
Cea mai simplă și convingătoare definiție a patriotismului este cea care izvorăște din inimă.
Niciun comentariu