Provocari cotidiene

Telefonul inteligent, cel mai bun prieten al omului?

Telefonul nostru cel de toate zilele, pentru ca e atât de smart, din ce în ce mai inteligent, a devenit indispensabil și indisolubil legat de noi, de mintea și sufletul nostru, de întreaga noastră ființă, de viața noastră. El face atâtea și atâtea lucruri în locul nostru, de cele mai multe ori chiar gândește în locul nostru, încât lipsa lui este trăită ca un gol imens și greu, dacă nu chiar imposibil, de tolerat și de umplut cu altceva, mai ales că acolo, în telefon se află și o bună parte din viața noastră socială. 

El, telefonul, este tovarășul nostru credincios, care ne însoțește peste tot în viață, în călătorii, la serviciu, la masă, în pat, la baie, la cumpărături, în mașină, chiar și în somn. El este prietenul care se cunoaște mai ales la nevoie, dar și în restul timpului nostru, liber sau nu. Atunci când i se cere, el poate fi și servitorul nostru umil, dispus să accepte și să îndeplinească toate comenzile și dorințele noastre, uneori și pe cele mai inutile, mai ascunse și mai absurde. 

El, telefonul nostru, reușește sa fie de multe ori totuna cu noi. El este identitatea noastră, sinele nostru, subconștientul nostru, iar uneori, mai ales atunci când socializam cu ajutorul său, un altul ca noi, un alter ego căruia ne substituim și îi încredințăm o buna parte din noi și din viața noastră. 

Astăzi, dacă ai vreo problemă, ți-a furat ori ți-a lovit careva mașina, te-ai împiedicat de pragul ușii, dacă ți-ai uitat cheile în altă haină sau prin alte locuri, copilul la școală, capul sau hainele de pe tine acasă, nevasta la mall, te-ai rătăcit sau ți-ai pierdut papucii prin casă, te-ai pierdut în drum spre serviciu, de la magazin spre casă, ai răcit, te doare un deget sau în cot, vrei sa faci clătite sau un ou fiert, sa bați un cui, să schimbi un bec, să tai o ceapă, sa faci o declarație de dragoste sau…dragoste, o fapta bună, temele pentru acasă sau un nod la cravată, instinctiv ducem mâna la buzunar să căutăm telefonul pentru a suna pe cineva ori pentru a găsi soluția salvatoare. 

Dacă și pe acesta (telefonul!) l-ai uitat pe undeva ori l-ai pierdut sau ți-a fost furat, lucrurile se complică de-a binelea, devin chiar grave, de nesuportat sau tolerat. Noi nu mai suntem noi, aproape nu mai știm pe ce lume trăim, ne pierdem reperele, trăim senzații de înstrăinare, amețeală, grețuri și pierderi ale simțului realității și orizontului vieții. Te simți cu mâinile legate, lumea și cerul se prăbușesc peste tine, mintea ți-e blocată, te doare capul, te simți confuz, neajutorat, panicat, singur și însingurat, nesigur, pierdut, chiar deprimat. Simți palpitații vecine cu panica, te ia cu fierbințeli și transpiri brusc numai cât bagi mâna în buzunar și nu găsești decât.. gol acolo unde trebuia sa fie telefonul.

 În pragul unui crize de nervi sau al unui episod de panică (depinde cât de scump este telefonul și de cât de atașat ești de acesta) alergi ca un apucat de colo până colo, răscolești peste tot fără noimă, tipi, urli unde îți este telefonul, ca și cum viața ta ar depinde de acesta (și chiar depinde!). Nu te ajută aproape nimic, căci toate sursele și resursele tale sunt acolo, în telefon. Te simți gol, mai ales pe dinăuntru și, mai ales, în cap și în creier, căci pe afară hainele sunt încă pe tine. Nu-ți vin idei, nu ai inițiativă, te simți neajutorat, fără vlagă, energie, motivație și chef de viață. 

Totuși, un mic efort de memorie te ajută să-ți amintești cum era atunci, cândva, fără telefon, când le rezolvai pe toate de unul singur sau poate „doar” cu ajutorul vreunui prieten, al unui vecin, coleg, al mamei sau tatei, al soției/soțului sau, poate, chiar al soacrei. Când nu eram doar noi și telefonul, atât de singuri ca acum în fața unui ecran ce ni le oferă mură-n gură pe toate. Aceste amintiri ar trebui să-ți dea încredere că poți totuși să te aduni și să descurci și singur, să-ți legi șireturile fără să te împiedici, să mergi mai departe și să găsești “ieșirea” fără vertijuri sau amețeli.

Pe naiba! Așa ceva nu se întâmplă, căci astfel de flash-uri nu fac decât să te irite și să te tulbure și mai tare. Vremurile de odinioară au trecut, acum e acum, oamenii au nevoie de telefon sau obișnuit într-atât cu acesta încât viața fără el pare aproape imposibilă. Ce prost nu-și folosește astăzi telefonul ca să ajungă până în cartierul vecin sau să-i scrie iubitei de lângă el: „Te iubesc, ești viața mea, ești mai presus de orice”? 

Dacă ai scăpat cu viață și telefonul nu apare cât mai repede, panica se transformă ușor dar sigur într-o depresie ce se adâncește și devine cu atât mai periculoasă cu cât bunul tău prieten nu-și face apariția. Așa că fugi repede la magazin și-ți iei unul nou. Acolo afli că telefonul pe care tocmai l-ai pierdut, deși avea doar câteva luni, se învechise și chiar era timpul să-l schimbi sau să-l pierzi.

Un nou model, de-a dreptul revoluționar, ce strălucește ademenitor în vitrină, prin sticla groasă transparentă, pare făcut să îți ia mințile și toți banii din buzunar sau din cont. La naiba, o viață am! îți spui ca să îți faci curaj. Ce-i luat, e bun luat! Îți faci avânt și chiar săvârșești nenorocirea. Îți cumperi telefonul, cel mai scump din magazin, căruia urmează să-i dedici tot timpul tău, toată viața ta.

Ieși din magazin cu un amestec confuz de sentimente și emoții de bucurie, regret, (ne)încredere, speranță, un fel de nebunie ciudată, plăcută și nemaiîntâlnită. Inima îți bate să-ți spargă pieptul, nu prea îi vezi pe ceilalți, dar nici mașinile care sunt gata să te calce cu telefon cu tot. Simți că plutești, că zbori, cu ceva turbulențe și chiar aterizări forțate cu picioarele pe pământ. Dar, deja e prea târziu, iar entuziasmul e prea mare. Te lași dus de val și fugi ca un apucat mânat de curiozitate să descoperi și să explorezi noua achiziție, noua ta lume. Telefonul tău pare să (te) fi învins încă o dată, deși cel care se simte câștigător ești tu. Un nou început al aventurii tale, cu bunul și nedespărțitul tău…prieten, se arată (ne)clar în depărtare. 

Foto: The Atlantic




Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu