Calatorii in strainatate Diverse Provocari cotidiene

Pluta Meduzei sau povestea tragică a unui tablou

Ce înfățișează această scenă dramatică? Evocă ea o întâmplare reală sau este, poate, doar rodul imaginației autorului ei? Sunt întrebări care îi vor provoca, probabil, pe vizitatori de îndată ce vor da cu ochii peste Pluta Meduzei, imensul tablou expus în Muzeul Luvru din Paris. Răspunsul subsumează ambele variante, căci Théodore Géricault, autorul acestei fresce s-a inspirat din una dintre cele mai mari tragedii maritime din istorie. Pluta Meduzei, numele pe care autorul l-a dat operei sale evocă fapte reale care s-au petrecut pe mare în anul 1816. Atunci, în vara acelui an, pe 17 iunie, o flotilă franceză formată din patru corăbii, între care și fregata Meduza, pleca spre orașul senegalez Sant-Louis pentru a-l instala pe noul guvernator al coloniei proaspăt revenită francezilor, colonelul Desire Schmaltz, însoțit de familie și de personalul necesar administrației.

Întreaga flotilă era condusă de căpitanul Hugues Duroy de Chaumareys, un ofițer neexperimentat, găsit ulterior vinovat pentru ceea ce avea să urmeze. În loc să ordone flotilei navigarea în convoi, căpitanul a preferat să se grăbească, fregata navigând practic singură. Au urmat alte greșeli ale comandantului, acestea ignorând recomandările locotenenților săi, care au observat că fregata se îndreaptă într-o direcție greșită şi că navighează în ape din ce în ce mai mici, adâncimea acestora scăzând în cele din urmă până la aproximativ 5 metri. Drept urmare, la 2 iulie 1816, fregata Meduza, cu aproape 400 de pasageri la bord se izbește de coasta de vest a Africii, naufragiind departe de restul flotilei rămasă în urmă.

La puțin timp după naufragiu, o furtună puternică lovește vasul rupandu-i cârma și punând în pericol viața pasagerilor. Vasul trebuia părăsit cât mai repede. Singuri și fără ajutor, s-a luat decizia salvării pasagerilor cu ajutorul bărcilor de salvare. Doar că acestea, în număr de doar șase, nu au fost suficiente decât pentru salvarea pasagerilor privilegiați, între care căpitanul Chaumareys, guvernatorul Schmaltz și familia sa, precum și majoritatea ofițerilor, în total 250 de pasageri. Aceștia au ajuns cu bine la țărm după patru zile. Alți 17 pasageri au ales să nu părăsească vasul crezând că sunt mai în siguranță pe acesta. Din cei 17 au supraviețuit doar 3, salvați după 45 de zile.

Pentru salvarea restului pasagerilor, un număr de 150 de persoane, majoritatea soldați, s-a construit o plută de 7 X 20 m. Aceasta a fost legată cu odgoane și trasă de bărcile de salvare, dar, din cauza greutății mari, 147 de persoane ocupau această pluta, plus unele provizii, în principal saci cu făină şi câteva butoaie cu vin, pluta se deplasa greoi încetinind şi ținând pe loc bărcile de salvare din față. Se crede că din acest motiv căpitanul Chaumareys ar fi ordonat tăierea funiilor abandonând 147 de oameni și lăsând ambarcațiunea, fără cârmă şi fără vâsle, să plutească în derivă timp de 13 zile.

Pluta Meduzei. Autor: Théodore Géricault
Foto: Britanica

În tot acest timp, pe pluta abandonată s-a consumat a adevărată tragedie, supraviețuitorii relatând mărturii cumplite, cutremurătoare, inimaginabile. O aprigă şi cumplită luptă pentru supraviețuire s-a pornind încă din prima noapte a acestei tragedii, oamenii ajungând să se omoare între ei, să se sinucidă și chiar la acte de canibalism, mulți dintre cei încă vii mâncând din cadavrele unor foști camarazi pentru a-și potoli cumplita suferință provocată de foame.

Abia după cea de-a treisprezecea zi a calvarului, cei 15 pasageri supraviețuitori au fost reperați și salvați de bricul Argus, care făcuse parte din flotila expediției. Acesta, după cum s-a aflat ulterior, nu era în căutarea celor de pe plută, ci, mai degrabă, în recuperarea celor 9000 de monede de aur de pe nava eșuată. Din cei 15 supraviețuitori, 5 au murit pe Argus, din cauza lăcomiei cu care au mâncat, mult prea mult şi mult prea repede decât ar fi trebui, dată fiind starea lor de înfometare.

La întoarcerea acasă, în Franța, presa vuiește și scrie pagini întregi despre tragicul eveniment. În toamna acelui an, pe 13 septembrie 1816, ziarul Journal de Debats, publică raportul chirurgului Henry Savigny, unul dintre cei 15 supraviețuitori, despre ororile petrecute pe plută. Împreună cu cartograful Alexandre Correard, un alt supraviețuitor al Meduzei, Savigny publică un an mai târziu, în 1817, o carte în care povestește întreaga întâmplare și faptele incredibile petrecute pe Pluta Meduzei. Doctorul Savigny a fost chiar el cel care a trebuit să decidă între cei cu șanse de supraviețuire și cei care, din cauza rănilor (pe plută se dăduseră adevărate lupte pentru supraviețuire), a foametei și a stărilor de nebunie, au fost aruncați peste bord pentru a le curma suferința.

În anul următor, în februarie 1817, căpitanul Chaumareys este găsit vinovat, condamnat la trei ani de închisoare și radiat din corpul ofițerilor de marină. Nu aceasta a fost însă cea mai mare suferință a sa, ci stigmatul cu care a rămas după abandonarea plutei Meduzei și a celor 150 de oameni care o ocupau. Găsit principalul vinovat al tragediei, detestat și hulit, Chaumareys s-a retras din viața socială, a trăit cu această povară tot restul vieții și a murit în singurătate. O victimă colaterală a fost fiul său, care nu a mai vrut să-i poarte numele și care, în cele din urmă, s-a sinucis neputând să îndure rușinea și batjocura la care era supus adeseori.

Profund marcat de această tragică întâmplare (se crede, și pe fondul unei suferințe personale legate de o dragoste neîmplinită, dezvăluită mult mai târziu), pictorul romantic francez Théodore Géricault realizează Scene de naufrage, numele inițial al picturii, ce redă o scenă a suferinței şi deznădejdii, în care pare să se strecoare și un strop de speranță, atunci când cei care zac pe plută observă în depărtare apariția “izbăvitorului” Argus. Înainte de a începe lucrarea propriu-zisă, Géricault a întreprins o asiduă muncă de documentare – a stat de vorbă cu supraviețuitorii, a citit cartea doctorului Savigny si a cartografului Correard, a cules mărturii ale supraviețuitorilor până în cele mai mici detalii. Rezultatul a fost o lucrare monumentală, o frescă imensă de aproape cinci metri înălțime și de peste șapte metri lățime, care redă o scenă adevărată într-un mod cât se poate de realist.

Théodore Géricault (1791-1824)
Foto: Wikipedia

Lucrarea surprinde momentele dinaintea salvării celor de pe plută, aceștia putând fi identificați, la rândul lor, după locul sau poziția în care se aflau pe plută, după gesturile și acțiunile lor în acele momente. Sun redați doctorul Savigny și cartograful Correard, care se țin împreună de catarg arătând spre bricul Argus. În cel mai înalt punct al plutei, fluturând o basma pentru a putea fi văzuți de cei de pe Argus, este „recunoscut” ca fiind Jean Charles, unul dintre cei cinci care aveau să moară ulterior pe puntea bricului Argus. Se crede că Géricault ar fi sugerat suferința personală prin care trecea, empatia și solidaritatea cu cei de pe plută pictându-se pe sine printre toți acei nefericiți. El este cadavrul (sau muribundul) din partea stângă a tabloului.

Pictura lui Théodore Géricault a fost expusă pentru prima dată la Salonul de la Paris, în anul 1819, la doi ani după naufragiul Meduzei. Lucrarea a fost primită cu numeroase și aspre critici, pictura lui Géricault fiind considerată inițial ca având un conținut scandalos, chiar dezgustător. Pictura era văzută ca nepotrivită pentru gusturile artistice ale acelor vremuri, dar mai ales pentru dorințele și intențiile curții regale, de a arăta prin artă prosperitatea și stabilitatea unei națiuni. Abia după moartea prematură a artistului (Théodore Géricault a murit la 32 de ani, după mai multe tentative de suicid), lucrarea sa începe să fie apreciată. Pluta Meduzei este expusă la Luvru, în anul 1824, acolo unde poate fi admirată şi astăzi ca una dintre capodoperele romantismului francez ce a inspirat printre alții pe Delacroix, Manet, Courbet.

Sursă: Historia, Mockingbird

Articole similare

1 Comentariu

  • Reply
    film izle
    ianuarie 16, 2021 at 11:57 pm

    This article offers clear idea designed for the new viewers of blogging, that actually how to do blogging. Tandi Dion Heigl

  • Lasă un comentariu