Calator printre ganduri

O vară cu vacanțe de (ne)uitat

Vara și vacanțele au trecut (în sfârșit! ar zice unii) lăsând în urmă multe visuri neîmplinite, poate multe dezamăgiri, compromisuri, renunțări, amânări, dar și speranțe (aceleași de la începutul pandemiei sau, poate, unele noi) pentru un nou început. Atât de repede a trecut această vară, încât așteptarea și începuturile ei, cu toate speranțele de atunci, îmi sunt mai vii și mai limpezi în minte decât proaspătul său capăt de drum.

Parcă nici Facebook-ul nu a mai vibrat vara aceasta de vacanțele noastre, ale tuturor. Discreția, poate incertitudinea, îngrijorarea, tristețea și resemnarea au luat locul entuziasmului, socializării debordante, vacanțelor de altădată și concursului cu fotografii din vacanțe, așa cum se întâmpla în anii trecuți pe rețelele de socializare. De fapt, distanțare noastră, fizică, dar mai ales socială, umană și emoțională, a făcut ca până și Facebook-ul să sufere puțin de singurătate. E, poate, doar frustrarea și percepția tristă a călătorului sau turistului forțat să renunțe la libertatea și dragostea sa cea mai mare, acea de a călători.

Imposibilitatea de a călători, iată o mare provocare pentru călătorul sau turistul împătimit, îndrăgostit de călătorii, cu dorul de ducă nestăvilit și niciodată stins, dornic și iubitor să umble, să cutreiere lumea-n lung și-n lat, să vadă și să cunoască frumusețile și minunile lumii, să cunoască oamenii, cultura, obiceiurile și tradiții lor, să simtă din nou parfumul și atmosfera călătoriilor și vacanțelor de altădată, să guste din toate acestea și să-și hrănească sufletul, energia și dispoziția din frumusețea și bogăția naturii, a oamenilor întâlniți, a orașelor, a drumurilor străbătute.

Forțați de aceste împrejurări, dar și pentru a compensa cumva nevoia de a călători, unii dintre noi au făcut, probabil, compromisuri. Alții au stat departe de acestea „improvizând cu succes”, călătorind chiar și imaginar, în locuri prin care pașii ne-au purtat cândva. Așa am descoperit cum o dorință aprinsă, aceea de a călători sau de a ajunge într-un anumit loc, pune stăpânire pe noi. insinuându-se către împlinirea ei, pe căi ascunse, care ne surprind până și pe noi, cărora nu ne putem opune nici dacă am vrea.

Departe de aceste locuri și, totuși, aproape de ele, ajungem să vedem, să simțim sau să auzim mici semne sau frânturi ale prezenței lor peste tot în jurul nostru. Acesta se pot arăta și în vise sau în stări prelungi de reverie, atât de clar de parcă ar fi aievea. Se poate, închizând pentru o clipă ochii, ascultând o melodie, citind o carte, privind o fotografie, urmărind o scenă dintr-un film cu un loc cunoscut, să ne trezim pe drumurile lungi ale vacantelor noastre, călătorind sau îmbrățișând cu privirea marea sau muntele, apusul sau răsăritul, locurile atât de dragi de care suntem doar fizic departe, pentru că o parte din noi este sau a rămas acolo, odată cu prima noastră vizită sau călătorie în acele locuri care ne-au cucerit pentru totdeauna.

Deși marea îți este atât de departe, e de ajuns ca o adiere de vânt să-ți mângâie blând chipul pentru a simți parcă briza plăcută a mării. Și sunetul domol al valurilor, care îți inundă urechile și sufletul de plăcere este parcă prezent. Te vezi pe o stâncă privind în depărtare apusul și soarele care se scufundă încet-încet în mare înroșind orizontul. Departe, departe, acolo unde marea atinge cerul, ai vrea, parcă mânat de o curiozitate nepotolită, să pătrunzi infinitul fascinant și misterios al mării ce ți se arată din depărtare.

Toate acestea ar putea fi semne sau simptome ca te-ai îmbolnăvit puțin… de dor de mare și soare, de dor de libertate și de ducă, de dor călătorii, vacanțe de lipsa vieții cu și printre oameni, de aglomerație și un pic de agitație, de forfota serilor sau de liniștea plăcut a dimineților departe de casă, pierdut sau rătăcit prin locuri, orașe, străzi, piețe, grădini sau muzee, terase, plaje, pe poteci și vârfuri de munte, prin toate acele locuri prin care pașii te-au purtat cândva.

Și totuși, aceste dulci amăgiri nu-ți pot alunga și potoli dorul de ducă, de călătorii, de vacanțe, de locurile dragi. Aproape nimic nu se compară cu sentimentele de libertate și de viață deplină pe care vacanțele și călătoriile ni le aduc. De aceea, ți-e dor, atât de dor sa pleci și să te întorci, să simți noutatea locurilor străine și pe cea a întoarcerii acasă. Ți-e dor după emoția plăcută a călătoriei și după aceea a întoarcerii acasă. Îți lipsesc libertatea vacantelor, confortul acestora și senzația de „dolce far niente”. Ți-e dor să uiți de tine, sa trăiești clipa, aici și acum, sa guști din aerul străin și necunoscut al locurilor și al oamenilor, din obiceiurile, tradițiile și stilurile lor de viață.

Ți-e dor sa te trezești cu noaptea-n cap pentru a prinde cel mai frumos răsărit de soare văzut vreodată, momentul sublim în care primele raze ale zilei răsar parcă din mare luminând orizontul, și marea întinsă ce capătă nuanțe cromatice tulburătoare.Ți-e dor sa te pierzi la ceas de seară pe străzile mici și înguste, ori pe bulevardele mari și necunoscute, prin piețe, terase, grădini și parcuri nemaivăzute. Ți-e dor sa fii plăcut surprins, să rămâi uimit de frumusețea din jurul tău, să fii impresionat de măiestria vreunei opere de artă.

Ți-e dor de oboseala dulce și plăcută, să te întorci în camera ta istovit, dar fericit, după o zi încărcată. Ți-e dor să simți mirosul străin al așternutului, să îmbrățișezi perna, parcă mai moale decât cea de acasă, pe care să-ți așezi tâmplele obosite și să te lași cuprins de aerul nou și necunoscut al locului în care dormi. Ți-e dor să te trezești, să-ți bei cafeaua, să-ți faci planuri pentru o nouă zi de vacanță, să zbori către aceasta visând cu ochii deschiși. Ți-e dor să țeși povestea ta de vacanță, să povestești, să-ți amintești nostalgic cum a fost, să visezi din nou același vis împlinit. Ți-e dor de vară, de verile de dinainte și de vacanțele de atunci.

Resemnat, poate sătul să visezi și istovit de dor, te mulțumești într-un final cu nostalgia, parfumul și amintirea plăcută a vacanțelor și călătoriilor de altădată. Te consolezi cu gândul că….doar unele veri trec fără a fi uitate, lăsând în urma lor parfumul magic și amintirea unor clipe cu adevărat memorabile. Îți spui cu amărăciune că sunt și veri care sfârșesc fără regrete, că trecerea lor aduce chiar o eliberare, lăsând în urmă doar dorința și speranța unui nou început. Te amăgești cu amintirea unor veri cu adevărat memorabile, așa cum vara anului 2020 nu a reușit să fie. Într-un final, privești spre orizontul îndepărtat și începi din nou să visezi, același vis sau, poate, unul nou, dar purtând același parfum al verilor trecute.

Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu