Andaluzia, frumoasa și captivanta regiune din sudul Spaniei, a fost în anul 2025 cea mai vizitată destinație turistică din Europa, depășind ca număr de vizitatori chiar și Parisul. O supriză turistică după unii, dar doar pentru cei care nu au ajuns deja aici și nu au descoperit încă bogăția culturală a regiunii, cu inconfundabilul, seducătorul și vibrantul flamenco, cu splendorile palatelor și monumentelor maure, gotice și renascentiste, cu diversitatea și spectacolul peisajelor…
Sevilla
Palatul Real Alcázar din Sevilla
În centrul orașuluiSevilla din regiunea spaniolă Andaluzia se află Real Alcazar, un palat regal fortificat uimitor, cu încăperi și grădini elegante, cel mai vechi palat regal din Europa încă locuit, fiind una dintre reședințele oficiale ale familiei regale spaniole. Arhitectura palatului este una complexă și variată, ce combină elemente islamice, gotice, renascentiste, baroce și romantice, predominant fiind stilul mudéjar, rezultat al culturilor islamice și creștine pe care palatul le-a cunoscut de-a lungul…
Sevilla – cele mai frumoase 15 atracții ale sale
Se spune despre Sevilla că ar fi cel mai frumos oraș din Andaluzia și chiar din întreaga Spanie. Privind de la distanță, această apreciere ar putea părea exagerată, dar odată ce ai ajuns aici vei descoperi un oraș impresionant și cuceritor, purtând puternic amprenta moștenirii și culturii maure, aproape în tot ceea ce Sevilla este astăzi și are de arătat și de oferit vizitatorilor săi. Atmosfera plăcută și vibrantă, monumentele și palatele…
Plaza del Cabildo din Sevilla
Între toate splendorile orașului andaluz Sevilia (Piața Spaniei – vezi aici, Real Alcazar, Catedrala din Sevilla, Casa de Pilatos, Setas de Sevilla, ca să le numim doar pe cele mai cunoscute), unele sunt mai degrabă ascunse privirii, mai puțin știute de către turiști, mai greu de descoperit. Așa este micuța, dar încântătoarea Plaza del Cabildo, aflată în cartierul Arenal, chiar lângă uimitoarea și uriașa catedrală (Catedral de Santa María de la Sede,…
Piața Spaniei, un loc fermecător în Sevilla
Piața Spaniei (Plaza de España) este unul dintre cele mai populare obiective turistice din Sevilla, după mulți turiști chiar cel mai frumos și impresionant loc dintre toate care se găsesc în fermecătoarea capitală a Andaluziei. Denumirea din titlu te-a purtat probabil deja cu gândul spre o altă piață cu același nume, dar mult mai cunoscută – vestita Piață a Spaniei din Roma, despre care am scris într-un articol mai vechi, aici. Deși…
Flamenco andaluz în superba Plaza de España din Sevilla
Pe lângă frumusețea răvășitoare a orașelor, palatelor și grădinilor sale maure, Andaluzia este considerată regiunea din sud-vestul Spaniei în care s-a născut o formă de artă andaluză compusă din muzică și dans numită Flamenco. Flamenco este asociat în mod obișnuit cu romii andaluzi („gitanos”, în spaniolă) din sudul Spaniei, rădăcinile sale, oarecum misterioase părând să fie legate de migrația romilor din Rajasthan (în nord-vestul Indiei) în Spania, între secolele al IX-lea și…





