Probabil, nu foarte mulți sunt cei care să nu fi auzit măcar o dată de „Dorel”, un personaj foarte popular pe la noi, mereu la modă, în ton cu vremurile, mereu „tânăr” și neschimbat. Dorel pare să-și fi găsit aici propria-i țară, un loc trist, dar plin de umor, călduț și sigur, în care râsul a devenit o armă împotriva plânsului, un fel de fi și a răzbi, fără a merge neapărat înainte, ci doar pentru a bate pasul pe loc gustând cu haz de necaz din „puținul” vieții la care Dorel ne invită cu mărinimie să participăm și să-i fim spectatori zi de zi.
Cam de când România a devenit o țară liberă, Dorel pare să fi fost responsabilizat, fără voia sa, cu buna dispoziție, cu distracția și distragerea, cu ridicatul din umeri, culcatul pe o ureche, dusul cu zăhărelul sau aruncatul prafului în ochi. Dorel este atât de cunoscut și de familiar tocmai pentru că este unul de-al nostru. L-am acceptat și ni l-am asumat într-o mare măsură cu mult timp în urmă. Trăim (sau murim) cu el zi de zi, el face parte din viața noastră cu bune și cu rele, dar, mai ales, cu rele.
Și totuși, cine sau cum este Dorel cu adevărat? Ar trebui să râdem atunci când îi auzim numele sau, poate, să (ne) plângem….de milă? Ori, mai degrabă, să ne revoltăm, mai ales astăzi, când el a “evoluat“ atât de mult încât pare să fi atins vârful cel mai înalt și mai râvnit al devenirii sale: PUTEREA, politică și nu numai. Și totuși, de ce Dorel e atât de prezent printre noi? Cum de are atâta „succes”? Și, mai ales, cum de a ajuns, din muncitorul cu târnăcopul, să fie șef sau lider, să conducă, să administreze, să fie ministru, chiar prim-ministru, să-și impună propriile standarde, „valori” și “principii”?
În fond, numele nu contează, Dorel ar putea foarte bine să poarte orice nume (pentru o perioadă de timp, scurtă din fericire, Dorel s-a numit cu fală chiar și Viorica), să fie oricine sau orice vrea, pentru că, se pare, el chiar este în stare de așa ceva. Dorel pare un fel de Bulă sau Păcală lăsat de capul lui să cutreiere și să facă de rușine țara fără ca nimeni să-l tragă de mânecă. El este atât de talentat în prostiile pe care le face, dar și în a se deghiza și camufla, ori în a se reîncarna și renaște din propria-i micime, încât poate trece ușor din analfabet, agramat, nepriceput sau incompetent în șef, conducător, ministru sau chiar prim-ministru.
Nu, Dorel nu este o glumă și, probabil, nu ar fi trebuit să fie vreodată. Deși este un personaj la fel de “românesc” ca Bulă, spre deosebire de acesta, Dorel nu e fictiv și nici haios sau hazos tocmai pentru că Dorel e un Bulă real, care există în carne și oase, pe care îl întâlnim peste tot ținându-se de prostii, spunând și făcând doar tâmpenii si “glume” proaste.
Dorel, el însuși o glumă proastă, pare sa fi fost de la bun început un Bulă real, un personaj evadat de sub cenzura comunistă, transfigurat și transpus în carne și oase pe scena unei Românii libere, pregătită și curioasă să-l vadă (în sfârșit!) pe Bulă în acțiune, pus pe treabă și trecând la fapte. Astfel, Dorel s-a desprins ușor-ușor din Bulă devenind din ce în ce mai prezent, mai influent și mai activ pe scena vieții sociale și politice de la noi.
Toleranța, ignoranța sau lipsa noastră de reacție au făcut din Dorel un personaj tragi-comic, în mare parte nociv și totuși acceptat, ales, votat, pus în față, lăsat să conducă și să-și facă de cap. Dorel este tolerat și acceptat și pentru ca el simbolizează hazul de necaz, sarcasmul și ironia cu care ne distrăm și râdem de noi crezând că cel luat peste picior este Dorel. Astăzi, el este prezent peste tot acolo unde românii închid ochii și se fac că nu văd, își întorc capul și ridică din umeri a nepăsare sau indiferență, se culcă pe o ureche și se trezesc la fel, acolo oriunde lucrul este “făcut de mântuială” sau cu păguboasa deviză: “las’ ca merge și-așa”.
Dorel nu e doar personajul fictiv și haios din reclame, cel care lovește cu târnăcopul în cablurile electrice provocând râsul odată cu pana de curent, ori cel care dă cu bâta în baltă sau cu nuca în perete. Dorel a depășit demult acest stadiu inocent al evoluției sale. Acum, el este cel care provoacă stagnare, involuție, sărăcie, haos, corupție, birocrație, tragedie și durere (vezi cazul „Colectiv” sau sutele și miile de victime de pe străzile patriei și din spitale).
Dorel nu e doar muncitorul din șanțuri, de pe schele, sau cel care a pregătit pentru moarte hruba numită “Colectiv”. El este forma fără fond, ministrul sau prim-ministrul agramat și incompetent, patronul șmecher și lacom, funcționarul obtuz și birocratizat, autoritatea publică nepregătită sau cea politică coruptă, preotul hrăpăreț și “nechemat”, sistemul medical sărac și involuat, ori cel de învățământ politizat, șchiop și învechit, tot ce este rău, putred și canceros în această țară. Dorel înseamnă incompetență și impostură clădite pe ani buni de nepotism, pile și șpagă, neglijență, iresponsabilitate, indiferență, indolentă, ignoranță, corupție, birocrație, amatorism, lucru de mântuială. Dorel este cel care conduce și îmbolnăvește din umbră România îngenunchind-o și târând-o după el până la marginea hăului fără fund.
Acesta este „țara lui Dorel”. O țară de care unii români râd prea mult, făcându-i pe plac lui Dorel și pe care alții nu îndrăznesc să o iubească, tocmai din cauza acestui personaj românesc necenzurat.
Niciun comentariu