Toscana, minunata regiune din centrul Italiei, este renumită pentru frumusețea peisajelor sale rurale, pentru văile întinse cu podgorii și livezi de măslini, printre care drumurile cu chiparoși șerpuiesc nestingherit către așezările medievale, atât de căutate de turiști. Pentru că drumurile care străbat Toscana nu sunt drepte, ci șerpuitoare, amețitoare și ademenitoare cu farmecul și splendoarea lor aparte, există „riscul” să te “pierzi” prin văile întinse și să ajungi în altă parte, chiar…
aprilie 2019
O inimă de poveste
A fost odată o inimă înzestrată, cum nu se mai auzise și văzuse vreodată, pentru că putea să vadă binele în ceilalți, mai degrabă decât răul. Pe cât era de frumoasă și curată această inimă, pe atât de copilăroasă și de naivă li se părea multora, încât nu era luată în serios și nici ascultată când spunea că binele există în fiecare dintre noi și că vrea sa meargă în lume să…
Călător în Munții Apuseni (II) – Cătunul și Cascada Pătrăhăițești
Sunt vacanțe sau călătorii cu drumuri lungi și obositoare ce par nesfârșite, aproape un chin să le parcurgi și o izbăvire când le-ai isprăvit ajungând la capătul lor. Sunt și drumuri, la fel de lungi, dar care par scurte și plăcute, sunt chiar o delectare să le străbați, mai ales atunci când la capătul lor te așteaptă oameni și locuri dragi. Întoarcerea – locuri vechi și locuri noi Pe un astfel de…