O inimă de poveste

A fost odată o inimă înzestrată, cum nu se mai auzise și văzuse vreodată, pentru că putea să vadă binele în ceilalți, mai degrabă decât răul.
Pe cât era de frumoasă și curată această inimă, pe atât de copilăroasă și de naivă li se părea multora, încât nu era luată în serios și nici ascultată când spunea că binele există în fiecare dintre noi și că vrea sa meargă în lume să caute binele din oameni. Erau însă mulți alții care o îndrăgeau, o ascultau și o iubeau pentru bunătatea și armonia din jurul ei, pentru că vedeau în ea optimismul, încrederea și iubirea pe care cele mai multe inimi le așteaptă una de la cealaltă. Cu toate acestea, într-o zi a plecat și nimeni nu a mai știut de ea vreme îndelungată. În urma ei, răul a inflorit iar lumina ce licărea câte un strop de bunătate și bucurie în sufletul celor care o cunoscuseră s-a stins ușor-ușor.
Când, în sfârșit, s-a întors și s-a aflat că găsise binele pe care îl căuta, chiar și în cele mai neașteptate locuri și haine suflete, unul din cei care se îndoiseră de izbânda ei, a întrebat-o cum a reușit, iar ea a răspuns:
-Le-am arătat oamenilor bunătate și am primit bunătate. 
-Chiar și celor răi? 
-Chiar și lor. Așa am reușit sa înving răul cu Binele
-Ma faci să râd, doar un nebun sau un nerod ar face asa ceva, i s-a răspuns.
-Așa a și fost la început. Unii îmi spuneau ca sunt nebună, alții prea bună, nătângă, naivă și visătoare. Unii râdeau, dar cei mai mulți plângeau, de fiecare dată când plecam.
-Plângeau!? De ce plângeau!?
-De teama că vor rămâne din nou singuri, doar cu răul din ei și cu răul celorlalți 
-Și ce le-ai spus? 
-Să caute binele în ei și îl vor găsi și în ceilalți. Asta îi va scăpa de frică. 
-Chiar că mă faci să râd. Știi bine că nu poți găsi binele într-un om rău, care a trăit toată viața cu răul în suflet. Un astfel de om este obișnuit cu răul, așa cum tu vrei să ne arăți că ești deprinsă doar cu Iubirea și Binele.
-Așa credeam și eu, dar aceștia erau cei care plângeau cel mai mult. 
-Vrei să spui ca ai stat atâta timp printre toți acești oameni răi, fără să ți se întâmple nimic? Mulți dintre noi eram convinși, încă de când ai plecat cu fanteziile tale despre binele din oameni, că bunătatea și naivitatea ta te vor costa viața.
-De fapt, așa s-a și întâmplat, dar eu continui să exist în viețile oamenilor, chiar dacă ei nu știu asta, pentru că voința, frustrările, invidia și orgoliile lor sunt atât de orbitoare încât nu văd binele din ei și din ceilalți, deși el este acolo. Am învățat, pe unde am fost, că Binele și Răul există deopotrivă în oameni, doar că cel din urmă este mai ușor și des ațâțat, când ar trebui să fie invers. Binele din noi este cea mai scurtă cale spre fericire.
-Vorbești ca un idealist, dar știi cum sfârșesc toți acești visători care trăiesc mereu în altă lume. Vrei să spui ca te-ai sacrificat pentru alții, că ai murit pentru binele altora?
-Dacă tu mă vezi, înseamnă că sunt aici, cu tine.
-Atunci, pesemne că ești o închipuire.
-Probabil, sunt o închipuire, dar atât de puternică încât tu poți, totuși, să mă vezi, așa cum alții nu reușesc.
-Dar… cine ești tu, de fapt? 
-Eu sunt Binele pe care-l căutai și pe care, în sfârșit, l-ai găsit.