Nevoia noastră de povești și iluzii, de conexiune, de sens și semnificație, de a crede în ceva a fost dintotdeauna exploatată în diferite scopuri, unul dintre acestea fiind, evident, și cel turistic, o garanție a succesului unor obiective sau atracții turistice, care altfel, fără o poveste adevărată sau una inventată, nu ar fi captat atenția sau interesul oamenilor și ar fi rămas necunoscute. Turismul, vizitarea unor obiective turistice este, poate, cea mai inofensivă formă de exploatare a acestor nevoi.
De fapt, dincolo de a „exploata” ceva sau pe cineva, vacanțele și călătoriile pe care le planificăm cu mare grijă și le așteptăm cu atâta nerăbdare, nu sunt în esență altceva decât evadări, distrageri deliberate din rutina cotidiană, pentru satisfacerea acestor nevoi de povești și iluzii, cu tot confortul presupus. Mereu în vacanțe, acolo unde călătorim, vom găsi (sau construi cu mintea noastră) o altă „realitate”, una nouă, mai bună, plăcută, sigură și confortabilă, conformă cu nevoile și așteptările noastre din vacanță. Uneori, faptul că această realitate este una nouă sau un „altceva”, diferit de rutina zilnică de acasă, este suficient. Nimeni nu ar mai merge în vacanțe dacă ar avea alte așteptări.
Oamenii au fost dintotdeauna captivați de poveștile adevărate sau inventate din jurul unor obiective turistice – statui, poduri, piațete, străzi, biserici, monumente, cartiere sau orașe întregi, etc. în care s-a întamplat cu adevărat ceva sau credem, avem impresia ori am auzit că s-ar fi întâmplat ceva, ne fascinează până la a ne face să ne dorim cu înflăcărare să mergem „acolo”, să le vizităm sau să le vedem „pe viu”.
Așadar, cum devine un loc, o piatră sau un zid, o stradă sau o piațetă, o biserică sau mănăstire, o statuie sau o bancă din parc, etc. mai mult de atât – o atracție turistică de succes? Prin poveștile din jurul lor, adevărate sau inventate, și prin ceea ce acestea le fac să devină în ochii vizitatorilor lor. Iată câteva exemple:
Obiective turistice devenite faimoase după ce au apărut în cărți și în filme
Probabil, multe locuri, orașe și atracții turistice din lume nu s-ar fi bucurat de succesul pe care îl au astăzi, dacă nu le-am fi aflat mai întâi din cărți și filme, Probabil, fără acestea nu am fi deprins nici plăcerea de a călători și nici pe aceea de a visa…cu ochii deschiși că vom ajunge cândva „acolo”.
Fără „Pacientul englez„, romanul tulburător al lui Michael Ondaatje și filmul cu același nume, ori fără Gladiatorul sau „Viața e frumoasă” (La vita e bella) și multe alte cărți și filme, Toscana nu ar fi fost atât de cunoscută astăzi, dar nici atât râvnită.
Fără romanele lui Dan Brown și filmele făcute după acestea, nici Parisul, Roma și Vaticanul, Florența, Barcelona sau Praga nu ar fi primit atât de mulți turiști în fiecare an.
Poate mulți dintre noi nu ar fi auzit niciodată de insula grecească Skopelos, dacă nu ar fi fost filmul american „Mamma mia!”.
Fără „Agonie și extaz”, romanul lui Irving Stone, nu ne-am fi dorit atât de mult să vedem Capela Sixtină, Pieta și David, ori să pășim cu atâta emoție, admirație și fascinație pe urmele marelui Michelangelo și ale operelor sale, în Florența, la Roma, dar și în multe alte mari orașe turistice ale Europei.
Fără „Zorba grecul„ și dansul său nemuritor, probabil Grecia nu ar fi fost atât de aproape de sufletele noastre.
Londra și Anglia nu ar fi fost atât de vizitate astăzi, fără Harry Potter sau poate fără romanele lui Charles Dickens. Nici Dubrovnik, fără Game of Thrones. Nici Veneția fără povestea adevărată a faimosului aventurier Giacomo Casanova, fără filmul Frumoasa venețiană sau fără multe alte cărti și filme realizate cu și despre acest oraș fascinant.
Fascinația și nostalgia întoarcerii în timp – turismul istoric și atracția față de orașele medievale
Există o fascinație și chiar nostalgie pentru locurile și vremurile din trecut, inclusiv pentru cele pe care nu le-am văzut sau trăit vreodată. Creierul nostru emoțional (sau nostalgic) poate produce o astfel de emoție. Cum am putea explica altfel fascinația pentru orașele vechi, chiar pentru cele antice sau medievale și vremurile lor, pe care le numim adesea “de odinioară”, ca și cum am ști exact ce si cum a fost atunci, ca și cum le-am fi trăit?! Asta face mereu nostalgia – reconstruiește trecutul, ne oferă o imagine ideală a sa, mult îmbunătățită, întocmai cum nostalgia ne face să credem, să ne imaginăm sau să ne dorim să fi fost, și nu cum a fost cu adevărat.
Adesea, experiențele turistice autentice se obțin cu ajutorul sau pe baza acestei fascinații a trecutului, care (culmea!) nu au la bază întodeauna fapte, evenimente reale, ci mai degrabă „realități” și „adevăruri” reconstruite de mintea și imaginația noastră, adică povești și iluzii în care ne face plăcere să credem.
Ne fascinează, spre exemplu, obiective turistice precum Colosseumul din Roma, Turnul Londrei sau Podul Carol din Praga, despre care știm informații reale importante, certificate de consemnărilor istorice. Dar suntem captivați și imaginația noastră prinde avânt și atunci când ne aflăm pe trsăzile vechi ale unui oraș medieval despre care nu știm mare lucru.
Uneori, aceste închipuiri ne fac vizitele și vacanțele mai captivante, interesante. Dacă un loc nu are o poveste sau nu poate stimula imaginația și gândirea pentru a crea una, atunci el este fad, fără sens sau „poveste” și, prin urmare, rămâne neinteresant și este evitat.
De ce atingem unele locuri și obiecte vizitate – statuile în prim plan
Mulți oameni nu doar că inventează povești, dar le și place să creadă (superstițios) că atingerea unei statui, mai ales dacă și alții au făcut-o înaintea lor, le aduce noroc sau îi ferește sau ocrotește de anumite pericole.
În lume există multe astfel de locuri și statui înconjurate de povești și legende care de care mai inventive, captivante și impresionante. Unele dintre acestea primesc o atenție mai mare, turiștii oprindu-se în dreptul lor, fotografiindu-se cu acestea și chiar le ating pentru că așa fac și ceilalți, sau pentru că știu, cred sau speră că atingerea lor le va purta noroc. Toate aceste comportamente superstițioase, obiceiuri și ritualuri nu ar fi făcute dacă statuia ar fi una „oarecare”, fără o poveste sau semnificație aparte, care să capteze interesul. Aceasta este și explicația succesului și celebrității multor obiective turistice din lume – povestea.
Cei mai mulți dintre turiștii care le vizitează știu că atingerea lor este aducătoare sau purtătoare de noroc, de aici și aglomerația și imbulzeala din jurul lor, cu părți din aceste statui care poartă vizibil și adânc în culoarea și pe suprafața lor luciul argintiu sau auriu al atingerilor repetate. De reținut este faptul că nu toate aceste statui poartă conotații sau semnificații religioase (deși toate sunt legate de “credință”, de nevoia noastră de a crede în ceva). Dimpotrivă, unele sunt înconjurate de povești care trimit mai degrabă spre conotații sau moravuri ușoare, dezavuate de societate, așa cum este statuia lui Molly Malone din Dublin.
În Verona se află Julieta, eroina shakespeariană a celei mai cunoscute povești de dragoste din lume, cu, probabil, cea mai atinsă statuie din câte există, a căror sâni din bronz și-au schimbat de mult culoarea. Aceasta deoarece, se crede, atingerea sânilor Julietei, mai ales a sânului drept (nu toți turiștii știu asta) ar aduce noroc în dragoste și o căsnicie fericită (Ce simplu ar fi!).
În Dublin, pe Gafton Street, o vei întâlni pe Molly Malone, cu o poveste din popor, deci inventată, nu la fel de cunoscută și, poate de aceea, nu la fel de atinsă.
În Praga, pe Podul Carol, probabil cel mai aglomerat pod din lume (ca să-l poți vizita și poza gol sau, în orice caz, fără puzderia de oameni care îl traversează în mod obișnuit, trebuie să vii aici noaptea târziu sau dimineața devreme, când, spun fotografii sau turiștii pasionați de aventură, poți experimenta și emoții ceva mai intense și înfricoșătoare, chiar sinistre, podul fiind adeseori învăluit într-o ceață densă din care par să se ridice la suprafață, plutind în aer, de sub pod și apa tulbure, fantomele celor care și-au pierdut viața în apele râului Vltava – iată un motiv în plus sa vizitezi (sau nu!) Podul Carol noaptea) se află statuia Sfântului Ioan Nepomuk, preot și martir creștin.
Se spune că atingerea bazoreliefurilor cu care este decorată statuia pe soclul ei ar aduce noroc și ar garanta întoarcerea la Praga. Probabil acesta este motivul pentru care unii turiști, deloc puțini din câte am văzut, se opresc și ating statuia și își fac poze cu aceasta, și nu neapărat legenda tragica a acestui preot sfânt, probabil necunoscută de cei mai mulși turiști. Conform acesteia, Ioan Nepomuk ar fi fost schingiuit și omorât, apoi aruncat în Vltava de pe Podul Carol, deoarece a respectat secretul sacramental al spovedaniei și nu a vrut să-i divulge regelui Wenzel păcatele mărturisite lui de soția regelui.
Exemplele redate aici sunt doar câteva dovezi pentru nevoia noastră de povești și iluzii, atunci când călătorim în vacanțe și vizităm un obiectiv turistic. Nu e deloc rău să crezi în povești și în iluzii, să atingi statui sau alte obiecte turistice, sfinte sau religioase, etc., atâta timp cât o facem cu o anumită distanțare, echilibru, cumpătare. Dimpotrivă, aceasta credință s-a dovedit dintotdeauna binefăcătoare pentru echilibrul nostru, pentru liniștea spiritului și a sufletului. Imaginați-vă cum ar fi dacă am trăi într-o lume fără iluzii! Dar, așa cum avem nevoie de iluzii, avem nevoie și de rațiune, de adevăr și autentic, un ecilibru care ne poate ajuta să nu alunecăm spre nicio extremă, nu doar atunci câmd suntem în vacanțe și călătorim, acesta fiind cel mai mic pericol.
Niciun comentariu