Drumul Talienilor sau Drumul Vitoriei Lipan, ori Drumul Baltagului, așa cum mai este cunoscut, este unul dintre cele mai pitorești și frumoase drumuri de munte din țară noastră. Acesta străbate o zonă montană încântătoare, cu piscuri semețe ce ating cerul, cu văi adânci și pajiști verzi și înflorate, cu priveliști spectaculoase, cum sunt mai ales cele care se deschid privirii de la înălțimea Pasului Stânișoara, cel mai înalt punct al acestui drum, aflat în Munții Stânișoara, pe un platou situat la o altitudine de 1.235 metri. Drumul leagă localilățile Mălini (județul Suceava) și Borca (județul Neamț), prin Pasul Stânișoara, având dintotdeauna acest scop, de a lega cele două județe și de a înlesni trrecerea din zona de nord a Moldovei spre Transilvania, încă de când a fost proiectat și construit, între 1902-1914, la ordinul Regelui Carol I.
Drumul Talienilor, construit, așa cum arătam mai sus, la ordinul Regelui Carol I, între anii 1902-1914, și-a luat această denumire de la drumarii italieni aduși de rege pentru construirea drumului, pe care localnicii îi numeau „talieni”.
După apariția romanului Baltagul, a cărei acțiune scriitorul Mihail Sadoveanu a imaginat-o prin aceste locuri, drumul a căpătat o nouă denumire – Drumul Vitoriei Lipan sau Drumul Baltagului. Se pare că frumusețea acestor locuri l-au cucerit și inspirat pe scriitorul Mihail Sadoveanu, în urma unei excursii pe care a făcut-o aici împreună cu soția sa și un grup de prieteni, plecând de la râul Moldova, trecând peste Stânisoara pentru a ajunge pe Valea Bistritei, la Borca, Brosteni si Sabasa. Astfel, Mihail Sadoveanu plasează acțiunea romanului Baltagul în zona Munților Stânișoara, incluzând printre locurile străbătute de Vitoria Lipan în căutarea adevărului și a soțului ei (localitățile nemțene Tarcău, Sabasa si Suha) și „Drumul Talienilor” și „Crucea Talienilor”.
„Crucea Talienilor”
„Crucea Talienilor” a fost un monument din piatră în formă de cruce, ridicat de către drumarii italieni în Pasul Stânișoara, după finalizarea lucrărilor la drumul care avea să fie numit mai târziu „Drumul Talienilor”. Crucea a fost construită ca un simbol al recunoștinței față de Dumnezeu, pentru ducerea la bun sfârșit a lucrărilor, dar monumentul a fost ridicat și pentru a dăinui și aminti de cei care au construit drumul în vremea regelui Carol.
Din păcate, crucea originală, care avea o înălțime de nouă metri și purta însemnele regale, a fost distrusă de luptele grele care s-au dat aici în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, fiind bombardată de către armata germană. Din aceasta au mai rămas un timp doar treptele de piatră pe care se ajungea la soclul vechiului monument. Pe locul acestuia, o familie din localitatea nemțeană Borca a construit în anul 2013 o altă cruce din piatră, aceasta fiind indicată astăzi drept „Crucea Talienilor” din Pasul Stânișoara, doar un obiectiv turistic pentru unii, un loc cu profunde semnificații istorice și chiar literare pentru cei care cunosc povestea adevărată și istoria a acestor locuri.
„Drumul Talienilor” – modernizat și reabilitat
În vara anului trecut (2025), „Drumul Talienilor” a fost modernizat și reabilitat, după ani buni de tergiversări, astfel că parcurgerea sa integrală, sau deplasarea doar spre Pasul Stânișoara și Crucea Talienilor, principalele atracții ale acestui drum, după cei mai mulți turiști, nu mai este la fel de aventuroasă. După o porțiune plană de câțiva km, ce lasă în urmă ultimile așezări al comunei Mălini, drumul începe să urce din ce în ce mai abrupt muntele împădurit până în Pasul Stânișoara și Crucea Talienilor, cel mai înalt punct al acestui drum, situat pe un platou înalt, la o altitudine de 1.235 metri, după care Drumul Talienilor începe să coboare la fel de vertiginos spre localitatea Borca din județul Neamț.
Am revenit de curând pe acest drum, mai departe de porțiunea lui care ține până la Hanul Drumul Talienilor, acolo unde ne opream de obicei și încheiam desele noastre vizite sau excursii de o zi aici, după îndelungile și revigorantele „popasuri” pe pajiștile verzi și înflorate care mărginesc această șosea. Am și scris asta aici, în primele mele povestiri despre comuna Mălini și Drumul Talienilor. Până de curând nu îndrăzneam să mergem mai departe pentru că, de prin 2019, întâia oară când noi am ajuns la Mălini și pe Drumul Talienior, și până prin 2023, dincolo de han, drumul (sau, mai exact, asfaltul) dispărea brusc sau se preschimba într-o potecă montană ascunsă printre copaci, cam „misterioasă” și nesigură, deci nu foarte îmbietoare.
De data aceasta, drumul proaspăt reabiltat, dar cred că mai mult curiozitatea, ne-au făcut să urcăm fără șovăire spre Pasul Stânișoara și Crucea Talienilor, într-o zi de mijloc de aprilie în care primăvara, încă discretă și crudă prin aceste locuri, părea că refuză cu încăpățânare să ne surprindă cu ceva memorabil, așa cum făcuse de atâtea ori pe Drumul Talienilor. Surpriza ne aștepta însă chiar în Pasul Stânișoara, imediat după parcarea din fața bisericuței din lemn construită de curând aici.
Brândușele de primăvară vestesc venirea primăverii în zonele montane, arătându-se se de obicei de sub petecele de zăpadă „uitate” de iarnă, pe pajiștile montane încă uscate, pe culmile înalte și mai friguroase. Așa le-am găsit și noi pe pajiștea de lângă biserica din lemn colorând în mov falnicul deal din apropiere până spre culmea sa înaltă, de unde pot fi zărite piscurile Ceahlăului parcă atingând cerul.
Au fost imaginile de „rămas bun” și, totodată, o sinceră promisiune de întoarcere, pentru a ne bucura din nou de splendorile acestor locuri, pentru a retrăi, poate într-o primăvară mai târzie, poate vara, de ce nu toamna sau chiar iarna, poveștile cu care Drumul Talienilor ne încântă de fiecare dată când ajungem aici.
Niciun comentariu