Calator printre ganduri

Întoarcerea la „normalitate”

Lumea de dinainte, „o rutină monotonă, aproape deprimantă”, așa cum am găsit-o descrisă într-un articol despre „lumea de azi”, din luna noiembrie a anului trecut, a devenit astăzi pentru mulți dintre noi un fel de paradis pierdut, după a cărui regăsire am vrea parcă să dăm timpul înapoi. Întoarcerea la normalitate înseamnă probabil pentru mulți dintre noi întoarcerea la acele vremuri de atunci, pe care le privim cu ochii de acum, văzându-le într-o altă lumină, una mult mai strălucitoare, dar care ne provoacă multe regrete, tristețe și nostalgie după ceea ce ni se pare că am pierdut. Vedem cum acele vremuri se îndepărtează încet de noi, parcă înfrânate de fărâme de speranță că lumea la care ne vom întoarce nu va arăta cu mult diferită de cea de acum câteva luni.

Cu toții ne gândim probabil la viața de dinainte, la libertatea de a trăi, de alege și de a fi fericiți de atunci, la seninătatea și ușurința cu care luam o hotărâre sau alta, inclusiv cele legate de UNDE, CÂND, CUM sau CU CINE să călătorim, să ieșim în lume și să ne bucurăm de spectacolul și frumusețea acesteia.

Dar cine mai speră astăzi să călătorească, să vadă și să cutreiere lumea cum o făceam nu demult? Probabil, toată lumea sau toți cei care iubesc să călătorească, făceau asta și înainte, iar acum tânjesc cu toată ființa lor la acele vremuri de odinioară. Unde vom călători sau unde am vrea să călătorim când ne vom “întoarce”? Probabil….ORIUNDE e mare și soare, munte și liniște, oameni și aglomerație, libertate și măcar o fărâmă din viața și lumea de dinainte. Iată un gând optimist cu care ar trebui să privim acest nou început, cel al întoarcerii noastre.

 Nici nu s-ar putea altfel, nu doar pentru că în noi există nevoia naturală de a călători, ci și pentru că nu există frumusețe de una singură, fără noi, oamenii. În afara noastră există doar liniște, tristețe și… cam atât. Dar, dacă printr-un hazard sau întâmplare, frumusețea ar exista fără noi, ascunzându-se privirilor noastre, ea ar fi îngrozitor de singură, de tristă, o existență efemeră. Toate minunile și frumusețile lumii, acum singure și triste, ne așteaptă să le însuflețim din nou, să le readucem la viată, să le redăm strălucirea de odinioară.

Totul în jurul nostru așteaptă parcă să capete din nou viață, să vibreze din nou sub zgomotul pașilor noștri, prea mult îndepărtați și absenți, tânjind după drumurile și plimbările lungi, după oboseala plăcută de atunci, după orașele pline și aglomerația străzilor, a plajelor, a teraselor, a muzeelor, a parcurilor și grădinilor, după sentimentul atât de viu și puternic al vieții autentice, trăite cu adevărat. Lasă în urmă ce a fost, renunță la trecut, ridică privirea și caută mai degrabă orizontul, privește mai ales în depărtare, spre viitor, parcă spune o parte din noi, în timp ce cealaltă se agață cu nostalgie și durere de un trecut ce se arată din ce în ce mai îndepărtat și neclar.

În timp ce noi visăm, sperăm și ne dorim cu disperare să ne întoarcem la lumea și viața de dinainte, „ei” ne promit și ne arată o lume nouă, cu o normalitate nouă, una așteptată cu speranțe, dar mai ales cu multe incertitudini. Unde vom ieși după 15 mai încolo? Ne vom arunca cu disperare unii în brațele celorlalți sau vom continua sa ne distanțăm și să trăim departe unii de ceilalți, alegând ori fiind constrânși să rămânem singuri, din ce în ce mai singuri?

Unde vom călători când ne vom întoarce? Departe de lume, de ceilalți? Sau, poate, ne vom dori să fugim, să ne izolăm într-un loc sigur ori să trăim cât mai departe de noi, cei de dinainte, cei de atunci? Probabil, fiecare se gândește și își dorește în intimitatea sa un loc doar al său, doar de el și de cei foarte apropiați știut. Sau, poate, doar prin ceilalți vom găsi liniștea și siguranța pe care le căutăm în singurătate sau însingurându-ne pentru a nu risca nimic sau cât mai puțin.

În noianul știrilor și informațiilor din aceste zile, foarte rar ni se arată și “luminița” mult așteptată. Dimpotrivă, frica, îngrijorarea și pesimismul sunt sporite de previziunile pesimiste pe care mulți analiști și specialiști le fac prin televiziuni, ca niște veritabili prezicători ai apocalipsei noastre și înfloririi rating-ului lor. Mai mult sau mai puțin justificat, relaxarea și liniștea noastră sunt reprimate și alungate de frică și îngrijorare. Iar acolo unde nu există liniște, nu are cum să fie nici speranță, motivație, visuri și dorințe, încredere sau optimism, nici luptă sau victorie, ci doar neliniște, distanțare și izolare.

„Lumea nu va mai fi ca înainte”, tot auzim spunându-se în jurul nostru, inclusiv în ceea ce privește turismul, vacanțele și călătoriile noastre. Știm doar că lumea, călătoriile și vacanțele noastre nu vor mai fi la fel, dar cum se vor schimba și vor arăta aceasta, nu ne spune nimeni decât cu țârâita. Chiar și aceste informații puține se schimbă de la o zi la alta, sau de la o săptămână la alta, astfel încât singura certitudine pe care o avem în acest moment este aceea că…nu știm mai nimic. Toți, sau cei mai multi, se așteaptă să fie altfel, dar nimeni nu știe cum anume va fi.

În fața ochilor ni proiectează o lume nouă sau o normalitate nouă, în care, cel puțin pentru un timp, noi vom trăi altfel, vom călători altfel, cu mai multe restricții și cu mai puțină libertate. Dar, în logica acestei incertitudini, putem face și predicții mai optimiste. Am putea găsi argumente pentru acestea, la fel cum găsim și pentru anticipările și previziunile pesimiste și descurajatoare, mult mai prezente peste tot în jurul nostru. Unii dintre noi vor suferi probabil și vor fi afectați mai mult decât alții, vor pierde mai mult și vor plânge mai mult decât alții, dar, într-un final, toți ne vom întoarce câștigând, poate mai mult decât aveam înainte, în iubire și respect față de ceilalți și lumea în care trăim.

Nu ne plac incertitudinea și necunoscutul pentru că acestea ne provoacă frică, disconfort, neliniște, îngrijorare. De aceea, răbdarea, capacitatea noastră de a suporta sau tolera așteptarea în afara unor răspunsuri sau certitudini, devine din ce în ce mai fragilă, semănând cu un fir ce se destramă și se subțiază de la o zi la alta. Vrem să căutăm și să găsim răspunsuri, să facem previziuni, să anticipăm, să vedem dinainte cum va fi, să intuim sau să ghicim viitorul pentru a alunga această stare de disconfort și neliniște, emoțiile negative, tristețea pe care acestea le aduc.

Și totuși, în sufletele noastre încercate de neliniște, frică, suferință și incertitudine există și speranță. Aceasta ne lasă să întrezărim o lume care nu va fi cu mult diferită față de cea de dinainte, că acesta nu se va schimba atât de mult și nu neapărat sau doar în rău. Pentru cei care reușesc și pot să vadă dincolo de neajunsurile pe care această pandemie le-a adus în viețile lor, lumea, în mod paradoxal, a pierdut, dar a și câștigat în schimb ceea ce aveam poate dintotdeauna, dar fără să conștientizăm ori să realizăm acest lucru: libertatea de a fi fericiți, de a trăi și de a ne bucura de viață, de ceilalți, de lucrurile mărunte din viața noastră.

Acum, poate mai mult ca înainte, vom privi aceste lucruri simple ca pe niște valori neprețuite, care în mare parte depind de noi, stau în puterea noastră și foarte rar depind de altcineva sau de altceva, așa cum s-a întâmplat în ultimile aproape trei luni din viețile noastre. Tocmai această perspectivă asupra vieții și libertății noastre de a trăi și de a fi fericiți ne îndreptățește să credem că nu am trecut prin acestă criză degeaba, doar pierzând ceva, fără să fi câștigat nimic.


Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu