Statuile celebre ale lumii au atâtea replici încât nu poți fi întotdeauna sigur care este originalul. Spre exemplu, David, cunoscuta statuie a lui de Michelangelo Buonarroti are numai în Florența, acolo unde a fost creata și unde se află și originalul (în Galleria dell’Accademia din Florența), două replici, și acestea cunoscute, una în Piazza della Signoria, situată chiar la intrarea în Palazzo Vecchio, cealaltă în Piazzale Michelangelo, piațeta cu belvedere asupra Florenței, dedicată marelui artist renascentist. Dar aceste reproduceri nu sunt singurele, statuia fiind reprodusă și expusă în locuri, piețe și muzee din întreaga lume, de la Londra (Anglia) până în Kentucky (SUA).
Despre Statuia Libertății știm că originalul se află la New York, mai exact în portul orașului, pe mica insulă Liberty Island (fosta Insulă Bedloe, până la amplasarea statuii acolo), la sud-est de Manhattan, la gura de vărsare a fluviului Hudson în oceanul Atlantic. Statuia, așa cum ii spune și numele, este un simbol al libertății, dar, după inaugurarea sa, la 28 octombrie 1886, a devenit în scurt timp și un simbol de bun venit pentru toți cei care sosesc în Statele Unite: americanii care se întorc în țară, vizitatori și imigranți.
Se estimează că peste 70 la sută din totalul imigranților care au sosit în SUA, la sfârșitul secolului XIX și începutul sec. XX, au intrat prin New York City, care a ajuns să fie cunoscut drept „Ușa de Aur”. Când Statuia Libertății a fost construită pe Liberty Island, zărirea ei din depărtare, chiar și de la 40 km distanță, când orizontul era curat și senin, era văzută din vasele pline de imigranți, după călătoriile lungi și istovitoare, ca o imagine a izbânzii și izbăvirii.
Statuia reprezintă Zeița Libertății învelită într-un drapel, ținând în mâna dreaptă o făclie aprinsă, iar în mâna stângă o tablă cu inscripția cu cifre romane „JULY IV MDCCLXXVI”, adică 4 iulie 1776, data când a fost ratificată Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii. Sub unul dintre picioare, detaliu mai puțin vizibil, se află lanțul rupt al sclaviei. Pe cap se află o coroană împodobită cu șapte fascicole de lumină și 25 de ferestre.
Impresionantul monument are o înălțime fără soclu de 46,5 m (92, 99 m cu tot cu soclu), o masă de 225 tone și este construită dintr-un înveliș de cupru care acoperă un schelet metalic, idee a inginerului francez Gustave Eiffel. Statuia a căpătat în timp culoarea verde datorită oxidării cuprului.
Colmar – o legătură a Statuii Libertății cu Franța mai puțin cunoscută.
Se știe că Statuia Libertății a fost construită de francezi, mai exact de sculptorul și pictorul francez Frédéric Auguste Bartholdi, și reprezintă un cadou din partea Franței făcut Statelor Unite ale Americii, cu ocazia aniversării a 110 de ani de la câștigarea independenței Statelor Unite. Poate pentru a arăta lumii că ei sunt autorii faimoasei statui, francezii au ridicat replici ale acesteia în mai multe locuri din țară. Cei care cunosc bine Parisul știu că aici se află trei astfel de replici. Una dintre acestea, cu o înălțime de 11,50 m, este amplasată la capătul din aval al insulei Île des Cygnes de pe Sena.
Primul model al statuii, turnat din bronz, la scară mică, a fost realizat în 1870 și numit La Liberté éclairant le monde (Libertatea care Luminează Lumea), denumirea franceză oficială a Statuii Libertății. În 1906 acest model a fost plasat în Grădina Luxemburg din Paris, unde a rămas până în 2011, anul în care statuia a fost vandalizată și i-a fost furată torța, Aceasta a fost restaurată, torța fiind turnată în matrița originală, iar statuia a fost instalată în 2012 în clădirea Muzeului d’Orsay. În 2013, în Grădina Luxembourg a fost amplasată o copie.
Dacă veți călători în estul Franței, în Alsacia, la periferia fermecătorului oraș Colmar, pe autostrada ce duce spre capitala regiunii, Strasbourg, într-o intersecție cu sens giratoriu, veți întâlni o impresionantă și cât se poate de fidelă replică a Statuii Libertății. De ce o Statuie a Libertății în Colmar!? Deși se știe că autorul Statuii Libertății este Frédéric Auguste Bartholdi, nu la fel de cunoscut este faptul că acesta s-a născut în fermecătorul oraș alsacian Colmar, aflat în departamentul Haut-Rhin, pe Valea Rinului, foarte aproape de granița cu Germania, în regiunea Alsacia – Lorena și Champagne-Ardenne (numită și Grand Est, după fuziunea celor patru regiuni, la 1 ianuarie 2016).
Colmar este cunoscut mai ales pentru târgul de Crăciun organizat aici în fiecare decembrie, unul dintre cele mai frumoase din lume alături de cel din Strasbourg, dar este o destinație turistică importantă și în restul anului. Foarte apreciat mai ales datorită centrului său istoric bine conservat care oferă vizitatorului înfățișarea unui așezări vechi desprinsă parcă din povești, cu case înflorate și clădiri din cherestea, canale și podețe fermecătoare, alei, străzi și străduțe ce șerpuiesc către piațete vechi încântătoare, cu statui, biserici medievale și decorațiuni cu gust seducătoare, Colmar te vrăjește cu farmecul său aparte. Bartholdi și-a trăit aici copilăria și o parte din ani tinereții, când a început și studiile de Arhitectură pe care le-a finalizat la Paris.
Când scriitorul și activistul anti-sclavie francez Édouard René de Laboulaye l-a îndemnat pe Frédéric Auguste Bartholdi să ridice o statuie pentru a celebra emanciparea sclavilor din Statele Unite ale Americii, Bartholdi era lipsit de notorietate și avea mai degrabă imaginea unui artist mediocru care nu realizase încă ceva măreț. Deși a primit cu reținere propunerea lui de Laboulaye, fiind conștient de munca și amploarea proiectului la care urma să se angajeze (în plus, la acea vreme Franța se afla sub regimul represiv al lui Napoleon al III-lea, ceea ce se va dovedi totuși o motivație în plus pentru Édouard René de Laboulaye, un aboliționist convins) a acceptat totuși, punându-și toată ambiția, energia și priceperea în finalizarea cu succes a lucrării.
Întrucât nici banii oferiți de guvernul francez pentru finalizarea statuii nu erau suficienți, Bartholdi a început să expună părți din aceasta (torța, brațul drept, capul) la diferite expoziții internaționale, pentru publicitate și finanțarea lucrărilor, cum ar fi Expoziția Universală din 1878 de la Paris, la care a fost expus capul statuii. De asemenea, au fost organizate vizite contracost la atelierul Gaget, Gauthier & Co, locul în care se construia statuia.
În plus, în anul 1879, prietenul și colaboratorul lui Bartholdi, arhitectul și inginerul francez Eugène Viollet-le-Duc se îmbolnăvește grav și moare, ceea ce va duce la oprirea lucrărilor. Întrucât proiectul trebuia să continue și dus la bun sfârșit, Bartholdi este nevoit să caute un alt inginer și astfel ajunge la Gustave Eiffel, cunoscut la acea vreme mai ales pentru proiectarea și construcția de poduri, dar care avea să înceapă un an mai târziu inaugurării Statuii Libertății construcția Turnului Eiffel, începută în ianuarie 1887 și finalizată în martie 1889.
Eiffel nu doar că acceptă propunerea, dar are ideea revoluționară de a construi scheletul statuii din fier dându-i acesteia mai multă rezistență. Inginerul francez s-a folosit de ideea sa și în construirea faimosului turn din inima Parisului, care îi poartă numele, interiorul statuii fiind foarte asemănător cu cel al turnului. Invenția lui Eiffel a fost preluată de atunci de inginerii constructori și folosită mai ales în construcția clădirilor înalte, cum sunt zgârie-norii, mai întâi în SUA, apoi în întreaga lume.
Povestea construirii Statuii Libertății este redată și pe Rue de Marchands, nr. 30, în încăperile Muzeului Bartholdi din Colmar, înființat în onoarea artistului, în anul 1922, chiar în casa în care a acesta a locuit. Pe lângă aceasta, vizitatorii pot face cunoștință și cu alte opere ale artistului francez. De asemenea, multe din lucrurile personale ale lui Bartholdi, mobilier de familie, suveniruri personale, machete, desene, picturi, gravuri și fotografii sunt prezentate pe trei etaje.
Niciun comentariu