Roma este un oraș uimitor, încărcat de atâtea comori și atât de ofertant încât oriunde ai apuca nu vei da greș. Prin urmare, e bine și să te lași dus de val…de valul de turiști, de entuziasm și curiozitate și de proprii pași, căci acestea te vor duce în locuri din care nu ai mai vrea parcă să pleci. Vizitând Roma la pas, vei ajunge la un moment dat în Piazza della Rotonda. Aici se află Panteonul, una dintre cele mai mari capodopere arhitecturale și inginerești ale Romei Antice și, totodată, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Europa și din lume.
Pentru privitorul de rând, și nu numai, înfățișarea acestei contrucții este copleșitoare și ar putea părea imposibilă pentru vremurile în care a fost ridicată. Și totuși, în anul 125 e.n. sub conducerea împaratului Hadrian a fost construit acest „Templu al tuturor zeilor”, așa cum a fost conceput și numit inițial, ca templu închinat celor mai imortanți 12 zei clasici.
Panteonul este cel mai bine păstrat monument al Romei Antice, fiind și astăzi, cu domul său elegant semisferic, un reper important al orașului de pe râul Tibru. Deasupra porticului sușținut de 16 coloane din granit roz și gri, pe friză, poate fi observat numele lui Marcus Agrippa, ginerele împăratului Augustus, care a construit Panteonul original în anul 27 î.e.n. Fiind distrus în urma unui incendiu, împăratul Hadrian l-a construit din nou pe același loc, în anul 125 e.n. Modest din fire, Hadrian a păstrat numele lui Marcus Agrippa pe friză, așa cum se poat observa și astăzi.
În secolul VII, clădirea a fost transformată dintr-un templu păgân în biserica Sfânta Maria a Martirilor, denumire și utilitate care se păstrează și astăzi. Se crede că această transformare a salvat templul de la distrugerea sa în totalitate. Chiar și așa, grinzile din bronz care au decorat cândva intrarea au fost luate de Papa Urban al VIII-lea (din familia Berberini), pentru a construi Baldachinul proiectat de Bernini pentru înaltul altar din Bazilica Sf, Petru de la Vatican. Gestul papei a dat naștere zicalei: „Ce n-au făcut barbarii, a făcut familia Barberini”.
Dacă la exterior, Panteonul impresionează prin forma semisferică a domului, dar și prin aspectul foarte bine conservat al întregii construcții, adevărata sa măreție se dezvăluie vizitatorului o dată cu primii pași în interior, prin ușile originale din bronz, când toate privirile sunt atrase de extraordinarul dom casetat.
Cu diametrul și înălțimea de 43 m, acestă cupolă spectaculoasă are în mijlocul său o fereastră circulară (oculus) cu diametrul de 9 m, prin care în zilele senine pătrund razele soarelui. Partea casetată a domului (cupola) este realizată din ciment care se subțiază înspre margini. Ea nu se sprijină pe coloane sau stâlpi de susținere, ci pe grosimea zidurilor care măsoară 6 m la bază, ceea ce face ca Panteonul este considerat o capodopere inginerească greu de egalat chiar și în zilele noastre. În interiorul Panteonului se află mormintele în stil renascenstist ale lui Rafael, ale arhitectului Baldassarre Petruzzi, precum ale primului rege al Italiei, Vittorio Emanuele.
Niciun comentariu