Calatorii in strainatate Descoperă Oameni si locuri

Sevilla – cele mai frumoase 15 atracții ale sale

Se spune despre Sevilla că ar fi cel mai frumos oraș din Andaluzia și chiar din întreaga Spanie. Privind de la distanță, această apreciere ar putea părea exagerată, dar odată ce ai ajuns aici vei descoperi un oraș impresionant și cuceritor, purtând puternic amprenta moștenirii și culturii maure, aproape în tot ceea ce Sevilla este astăzi și are de arătat și de oferit vizitatorilor săi.

Atmosfera plăcută și vibrantă, monumentele și palatele uimitoare cu arhitectura maură, gotică și renascentistă, festivalurile, cultura și tradițiile, inclusiv cele culinare, muzica și dansul flamenco, înfățișarea plăcută și primitoare a orașului, cu străzile, piețele, parcurile și aleile sale decorate seducător cu portocali, palmieri, arbori și flori de Bougainvillea, le veți găsi pe toate în Sevilla, orașul de vis cu care încep cele mai multe călătorii și vacanțe în Andaluzia. Notează-ți, așadar, cele mai importante obiective de vizitat dacă plănuiești să ajungi în Sevilla:

1. Palatul Real Alcazar

Cele mai multe vizite în Sevilla încep cu acest palat uimitor, cea mai populară atracție turistică din Sevilla, aflat la mare concurență cu Piața Spaniei. Real Alcazar este un palat regal fortificat, cu încăperi și grădini elegante în stil predominant mudéjar, dar și cu elemente gotice și renascentiste. Palatul, una dintre reședințele oficiale ale familiei regale spaniole, are origini arabe, fiind ridicat în epoca islamică începând cu secolul al X-lea și dezvoltat sub diferite dinastii islamice până în secolul al XIII-lea. Odată cu Reconquista și cucerirea castiliană a orașului, în anul 1248, palatul a fost reconstruit progresiv și înlocuit cu noi clădiri și grădini. Printre cele mai importante dintre acestea se numără un palat în stil mudejar, bogat decorat, construit în anul 1360 de către Pedro I, rege al Castiliei și Leonului.

Vedere spre Curtea de Vânătoare
Patio de las Doncellas (Curtea Fecioarelor)

Palatul impresionează încă de la exterior prin Puerta del León (Poarta Leului), poarta de intrare în palat, pe care o veți privi probabil îndelung așteptând la cozile de intrare. Spectacolul arhitectural uimitor vă așteaptă însă abia după ce veți păși în interior, în fabuloasa Curte de Vânătoare, și veți începe să explorați minunile arhitecturale și estetice ale palatului. Printre acestea, Patio de las Doncellas (Curtea Fecioarelor) este unul dintre cele mai emblematice și frumoase spații care se găsesc în Real Alcazar, cunoscut și apreciat pentru impresionanta sa arhitectură mudejară.

Puerta del León (Poarta Leului)

Culoarele palatului vă vor ghida spre grădinile regale, uimitor decorate cu pergole înflorate și labirinturi înverzite, statui, fântâni, grote și iazuri cu pești decorative ce crează împreună imaginea și sentimentul prezenței într-un loc paradisiac. La aceasta contribuie și liniștea grădinilor, respectată și de vizitatori, ce par pierduți sau „rătăciți” printre splendorile din jurul lor. Din când în când, doar țipetele păunilor răspândiți prin grădini întrerup această liniște plăcută.

Datorită frumuseții lor și cadrului natural potrivit pe care îl oferă, grădinile palatului Real Alcazar au fost alese ca decor pentru mai multe episoade din serialul Games of Thrones, ceea ce a condus la o popularitate și mai mare a palatului și la necesitatea de a achiziționa în avans biletele de vizitare, care se poate face și de aici.

2. Piața Spaniei (Plaza de España)

Piața Spaniei (Plaza de España) este unul dintre cele mai căutate și vizitate obiective turistice din Sevilla, după mulți turiști chiar cel mai frumos și impresionant loc dintre toate care se găsesc în fermecătoarea capitală a Andaluziei, așa cum a fost și pentru noi. Piața, o capodoperă arhitecturală și estetică proiectată de arhitectul spaniol Aníbal González și construită pentru Expoziția Ibero-Americană din 1929, se află lângă Parcul Maria Luisa, înaintând pe aleea principală care desparte parcul de incântătoarea piață. Mai multe despre Piața Spaniei, vă invit să citiți aici, într-un articol dedicat, cu multe informații și impresii despre acest loc minunat, pe care le-am cules după vizita noastră în Sevilla, în primăvara anului 2023.

3. Catedrla din Sevilla și La Giralda

Impresionantă prin dimensiunile sale, dar și prin arhitectura gotică predominantă, Catedrala din Sevilla, cu La Giralda, turnul coplotniță care se înalță deasupra orașului la 105 metri, este cea mai mare catedrală în stil gotic din lume. Are, ca multe alte monumente de pe teritoriul Andaluziei, origini arabe, fiind construită ca moschee, sub stăpânirea maură, în anul 1172. A rămas astfel până în anul 1248, când a fost transformată în „moschee creștinizată”, după Reconquista și cucerirea Seviliei de către Ferdinand al III-lea.

La Giralda

În anul 1401, conducătorii orașului au decis să construiască o nouă și impresionantă catedrală care să înlocuiască marea moschee care a servit drept catedrală până atunci. Catedrala a fost adusă la înfățișarea de astăzi după mai bine de un secol de lucrări, la care au participat arhitecti din mai multe țări.

Catedrala uriașă, cu cele trei fațade ale sale și nu mai puțin de zece uși impunătoare ale fiecâreia (Fațada Nordică, cu Ușa Botezului, Ușa Adormirii și Ușa Sfântului Mihail sau Ușa Nașterii Domnului; Fațada sudică, cu Ușa Sfântului Cristofor; Fațada nordică, cu Ușa Concepției, Ușa Șopârlei, Ușa Sanctuarului și Ușa Iertării; Fațada estică, cu Ușa Adorația Magilor și Ușa Clopotelor), nu este impresionantă doar la exterior. Interiorul, în care se află mormântul lui Cristofor Columb, fascinează de asemenea prin dimensiunile sale, prin lucrările de artă executate cu măiestrie, sculpturi, picturi și vitralii cu scene din viața lui Isus.

Catedrala din Sevilla – „Ușa Iertării” de pe fațada nordică
Catedrala din Sevilla – „Ușa Iertării” de pe fațada nordică

4. Torre del Oro

Torre del Oro sau Turnul de Aur este unul dintre simbolurile importante ale orașului, inclusiv pentru trecutul său islamic. A fost construit în prima treime a secolului al XIII-lea ca turn de veghe militar, în timpul Califatului Almohad. Numele său provine de la strălucirea aurie pe care o proiecta asupra râului, datorită materialelor de construcție – un amestec de mortar, var și fân presat. În Evul Mediu a servit și ca depozit de armament și închisoare. A fost grav avariat după Cutremurul de la Lisabona din anul 1755, dar reparat cinci ani mai târziu, în anul 1760, după ce locuitorii orașului s-au opus demolării lui.  Pe 13 august 1992, Torre del Oro a fost înrudit cu Turnul Belem din Lisabona. Astăzi, Turnul de Aur găzduiește un mic muzeu naval, care poate fi vizitat în schimbul unui bilet de 3 euro.

Torre del Oro

5. Casa Pilatos

Este una dintre cele mai frumoase clădiri din Sevilla, o capodopere a arhitecturii in stil renascentist italian, cu elemente și decorațiuni în stil mudéjar, fiind considerată prototipul palatului andaluz. Palatul este decorat cu aproximativ 150 de modele diferite de azulejo (țiglă glazurată spaniolă), lucrări realizate în anii 1530 de frații Diego și Juan Pulido, considerate una dintre cele mai mari colecții de azulejo din perioada modernă timpurie din lume.

Casa este reședință permanentă a ducilor de Medinaceli, un titlu ereditar în onoarea nobilimii spaniole. Curtea interioară și cele două grădini în stil renascentist sunt o încântare pentru vizitatori, fiind atent decorate cu plăci de azulejo, busturi și statui ale împăraților romani și zeilor greci, precum și o frumoasă fântână centrală și alte detalii. Casa a fost construită în secolele al XV-lea și al XVI-lea, și a fost numită după Pontius Pilat, deoarece proprietarii au dorit să imite stilul casei conducătorului roman din Ierusalem.

6. Metropol Parasol

Numită și Ciuperca din Sevilla, Metropol Parasol este o structura din lemn proiectată de arhitectul german Jurgen Mayer și finalizată în aprilie 2011. Dimensiunile sale sunt de 150 pe 70 de metri, și o înălțime aproximativă de 26 de metri. Scopul acestei construcții, pe lângă aspectul estetic spectaculos și futurist, este, așa cum îi sugerează și numele – „o umbrelă pentru soare” – acela de a oferi orașului și centrului său, un loc umbros și spectaculos de relaxare, întâlnire și socializare, atât pentru localnici, cât și pentru turiști.

7. Museo de Bellas Artes (Muzeul de Arte Frumoase)

Muzeul de Arte Frumoase din Sevilla, a doua cea mai importantă galerie de artă din Spania după Muzeul Prado din Madrid, este o încântare pentru iubitorul de artă. Muzeul impresionează încă de la prima vedere, prin arhitectura andaluză elegantă a clădirii (o fostă mănăstire) cu două etaje care găzduiește muzeul, dar și prin curțile interioare ale acesteia, atent și frumos decorate și îngrijite. Interiorul elegant și primitor conține o colecție impresionantă de lucrări din perioada medievală până în secolul al XX-lea, semnate de către unii dintre cei mai de seamă pictori spanioli, printre care: El Greco, Velázquez și Murillo, dar și lucrări ale unor pictori din afara Spaniei. Intrarea este liberă pentru uriștii din țările Uniunii Europene, ceilalți vizitatori plătesc un bilet de 1.5 euro. 

8. Arhiva Indiilor

Turiștii pasionați de istorie, în special de istoria Imperiului Spaniol, pot vizita Arhiva Indiilor care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Găzduită într-o clădire uimitoare din centrul Seviliei, vizavi de catedrală, Arhiva a fost creată pentru a găzdui toate documentele legate de istoria Imperiului Spaniol, atunci când acesta era implicat în America și Asia. Bineînțeles, nu toate documentele adunate aici sunt puse la dispoziția publicului, ceea ce ar fi imposibil, întrucât, se spune, aceste documente se află în rafturi care împreună se pot întinde pe o suprafață de aproape zece kilometri. Pentru a veni în spijinul vizitatorilor, a fost amenajată o expoziție cu detalii cheie. Aceasta poate fi vizitată gratuit.

Arhiva Indiilor, în stânga imaginii. În dreapta, Catedrala din Sevilla

9. Palatul Dueñas (Palacio de las Dueñas)

Este o altă capodoperă arhitecturală ce încântă privirea, un palat de dimensiuni mai mici, dar uimitor prin înfățișarea sa, construit la sfârșitul secolului al XV-lea în stil renascentist, cu influențe gotice și maure. Palatul aparține astăzi Casei de Alba, o veche familie de nobili spanioli. Numele palatului derivă de la mănăstirea Santa María de las Dueñas o mănăstire de călugărițe, care a existat la periferia palatului până în anul 1868, când a fost demolată.

La interior, palatul se aseamănă într-o anumită măsură cu Casa Pilatos, fiind prevăzut cu pasaje lungi ce duc spre încăperi spațioase cu decorațiuni de epocă sculpate și plăci ceramice în stil azulejo. Palatul găzduiește, de asemenea la interior, mai multe colecții de artă: una de artă care conține 1.425 de artefacte, o colecție vastă de picturi italiene și spaniole din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, dar și o colecție semnificativă de mobilier antic, ceramică și alte artefacte, inclusiv arte decorative, sculpturi din Roma Antică și contemporană, tapiserii flamande din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, mozaicuri și multe alte opere de artă.

Palatul se arată poate și mai impresionant la exterior, acolo unde regăsim frumoasele curti interioare cu grădini înflorate și înverzite. Nu mai puțin de unsprezece terase, nouă fântâni și peste 100 de coloane de marmură compueau în trecut partea cea mai impresionantă a clădirii palatului. Dintre acestea a răma doar Terasa andaluză, la fel ca una similară de la Casa de Pilatos, care domină astăzi exteriorul proprietății.

10. Parcul María Luisa

Vizavi de Piața Spaniei se află Parcul Maria Luisa, un parc public încântător ce ocupă astăzi o bună parte din ceea ce în trecut erau grădinile Palatului San Telmo, donate de către acesta orașului Sevilla în anul 1893. Astăzi, Parcul Maria Luisa (după numele ducesei Maria Luisa, fiica cea mai mică a regelui Ferdinand al VII-lea, cea care a donat parcului grădinile San Telmo) este un imens complex în „stil paradisiac maur” de fântâni placate cu gresie, pavilioane, ziduri, iazuri, bănci și exedre.

Există plantații luxuriante de palmieri, portocali, pini mediteraneeni și paturi de flori stilizate, cu foișoare ascunse de viță de vie. Printre cele mai frumoase fântâni care se găsesc în parc, se numără Fântâna Leilor (Fuente de los Leones) și Piscina cu nuferi (Estanque de los Lotos). De asemena, în parc se află monumente dedicate unor personalități spaniole, așa cum ar fi Monumentul lui Gustavo Adolfo Bécquer, poet și scriitor romantic spaniol, sau Monumentul lui Miguel de Cervantes, situat în Plaza de America, lângă Pavilionul Regal.

11. Plaza de América

La sud de Parcul Maria Luisa se află această piață atrăgătoare, mai puțin cunoscută sau trecută cu vederea de turiști, fiind pusă oarecum în umbră de mult mai cunoscuta și râvnita Piață a Spaniei, împreună cu care a fost construită pentru aceeași Expoziție Ibero-Americană din 1929. Având în centrul său o superbă fântână acvatică, piața este înconjurată de câteva clădiri arătoase și importante, așa cum este Muzeul de Arte și Obiceiuri Populare, construit în stil neo-mudéjar, Muzeul Arhologic, în stil neo-renascentist și Pavilionul Regal, în stil neo-gotic. Toate cele trei clădiri au fost construite de arhitectul Anibal Gonzales, între anii 1913 și 1916 pentru viitoarea expoziție Ibero-Americană din anul 1929.

12. Plaza del Cabildo

Micuța, dar încântătoarea Plaza del Cabildo, aflată în cartierul Arenal, chiar lângă uriașa Catedrala din Sevilla este un loc liniștit, răcoros și încântător, în contrast cu zona aglomerată și tumultuoasă care o înconjoară, un loc de retragere, tihnă, odihnă, admirație și contemplare. Întregul loc este dominat de clădirea de forma semicirculară, susținută de coloane de marmură, care dă și forma pieței și care atrage prin fațada sa cu arcade și decorațiuni realizate de pictorul sevillian José Palomar. Mai multe despre Plaza del Cabildo, puteți citi aici

13. Muzica și dansul Flamenco

Se știe că Andaluzia este patria muzicii și dansului Flamenco, iar Sevilla orașul în care pașii de flamenco se aud cel mai răsunător. Veți regăsi peste tot în oraș simbolurile și însemnele acestei culturi, în magazine, în hainele și și accesoriile expuse în vitrine, în sălile de spectacol, în piețele din oraș, așa cum sunt obișnuitele recitaluri și spectacole de flamenco din Piața Spaniei. Despre acestă cultură și spectacolele de flamenco din Piața Spaniei, puteți citi mai multe aici.

14. Bougainvillea de Sevilla

Un farmec aparte al orașului Sevilla este peisajul palatelor și clădirilor din oraș, al piețelor, străzilor și aleilor decorate cu arbori de Bougainvillea (Floarea de hârtie). Un astfel de exemplu este bulevardul Avenida El Cid din Sevilla, decorat fermecător cu Bougainvillea, strânsă în mănunchiuri imense pentru a reda forma unor arbori roșiatici ce te vrăjesc cu înfățișarea lor. Dar o veți întâlni îmbrăcând și decorând zidurile și grădinile și altor clădiri importante din oraș, edificii și palate importante așa cum sunt printre altele Parcul maria Luisa, Casa Pilatos sau Palatul Dueñas.

15. Feria de Abril (Târgul de Aprilie din Sevilla)

Târgul de aprilie sau Târgul de aprilie din Sevilla este o sărbătoare anuală a orașului care are loc în luna aprilie. Acesta debutează cu cina tradițională „pescaíto” – un eveniment gastronomic care constă în degustarea de pește prăjit – hamsii, sepie și pește marinat, însoțit de „rebujito”, un cocktail spaniol răcoritor, popular în Andaluzia, preparat din amestecul de sherry fino sau manzanilla cu limonadă sau băutură carbogazoasă cu aromă de lămâie. După pescaito urmează Alumbrao (sau „El Alumbrao”), momentul tradițional care marchează debutul festivităților și care constă în aprinderea luminilor târgului, începând cu poarta principală (Portada) și apoi în tot parcul târgului. Timp de o săptămână, Feria de Abril umple orașul de viață, culoare, ritm și bucurie, în acorduri și pași de flamenco.

„El Alumbrao”

Așadar, dacă ajungeți în Sevilla rezervati-vă 2-3 zile pentru a cuprinde și vizita în tihnă toate cele 15 atracții ale orașului, sau poate pentru a descoperi pe acelea care nouă ne-au scăpat. Cea mai bună perioadă de vizitat Sevilla este primăvara, când temperaturile sunt mai blânde, iar orașul este mai puțin aglomerat, mai proaspăt și mai primitor.

Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu