Calatorii in Romania Provocari cotidiene

„Așa-i românul” – povestiri din vacanță

„Avem o țară frumoasă”. Iată o frază devenită banală, un clișeu pe care ce-i mai mulți români îl rostesc și cu care sunt de acord atunci cand merg sau nu în vacanțe în România. Cu toate acestea, nu toată lumea înțelege adevărata semnificație a acestor vorbe, după cum nu puțini sunt cei care nu pot sau nu știu să se bucure de aceste frumuseți pe care natura, mai ales, ni le scoate în cale călătorind prin țară.

La Râșnov, acolo de unde tractoarele duc turiștii către Dino Parc și Cetatea Râșnov, multă lume se agită și se îmbulzește la urcarea în acele remorci improvizate pentru transportul turiștilor, ca pentru o ultimă și salvatoarea călătorie spre Neverland sau Dreamland. Când spiritele se încing și tensiunea crește, unii, nu foarte puțini, rostesc cea mai cunoscută și consolatoare vorbă românească despre români: “Așa-i românul!” Dacă unul se uită mai urât sau cu ochi critic, ori comentează ceva, răspunsul vine prompt: “Așa-i românul”. Înțeleg din ton și din mimică că nu este vorba despre o observație laudativă, ci mai degrabă despre a da pe față și pe afară niște frustrări și nemulțumiri (mai vechi), odată cu pasarea responsabilități (ca de fiecare dată) către ceilalți. Ori, poate, mai mult și mai grav de atât, este vorba „doar” de un „mic” reproș către toți compatrioții, din țară și din afara ei.

Bineînțeles, această apreciere critică este făcută la adresa tuturor celorlalți, fără ca autorul sau autorii ei, foarte mulți, să observe că se includ și pe ei în această categorie. La nivelul autopercepției, românul pare să se situeze deasupra compatrioților săi, despre care nu are o imagine sau părere prea bună. Dimpotrivă, de multe ori chiar se jenează cu aceștia, uneori și cu recunoașterea propriei identități, atunci când se află în afara țării, mai ales. Unii vorbesc tare engleza și încet sau în șoaptă româna, atunci când merg în străinătate. Alții, vorbesc la fel de tare și prost, și romana, și engleza, dar nu despre politicieni este vorba aici, în niciun caz despre cei care sunt la putere acum.

Tot la Râșnov, în același loc, ca în multe alte locuri unde românii stau grămadă și trebuie sa împartă ceva, de obicei la coada sau în trafic, vezi fețe cătrănite, priviri aruncate peste cap, zâmbete zeflemitoare sau ironice, dezgust, dispreț, nervi, nerăbdare și foarte, foarte puțină toleranță și solidaritate (doar atunci când cuțitul ajunge la os).

O femeie și un băiat, puși acolo să asigure ordinea și să ajute grupurile de oameni care așteaptă nerăbdători urcarea izbăvitoare în tractoare, încercă fără succes să calmeze spiritele, mai ales nemulțumirea unui bunic cu doi nepoți mici după el, revoltat că lumea nu stă la coadă și se bagă în față. “Așa-i românul!”, își încheie și acesta rafala de critici la adresa celor din jur. Doamna îl asigură că știe că…… “Așa-i românul”, pentru că aude aceste cuvinte zilnic, de zeci, chiar sute de ori, nu de la turiștii străini, ci doar de la români. “Toți spun asta, dar nimeni nu face nimic”, pare să-l ațâte fără voie femeia pe bunicul morocănos.

“Nici voi nu faceți nimic”, vine replica tăioasă, pe care femeia o primește însă cu calm și argumente defensive: “Noi încercăm sa păstrăm ordinea aici, dar oamenii sunt indisciplinați, necivilizați, needucați, se bagă în fața când apare tractorul, ca să prindă locurile pe bănci.”

În timp ce acestă discuție se consumă între cei doi, ceilalți iau cu asalt tractorul sosit în „stație”. Femeia îl lasă pe bătrân vorbind singur și fuge către tractor încercând să facă un culoar pentru ca bunicul deranjat și nepoții săi, aflați în față până la sosirea tractorului, să poată urca printre primii. Doar că ceilalți, disperați să nu rămână pe dinafară, se aruncă peste femeie cu tot avântul, ca atunci, pe vremuri, când la prăvălie soseau, după ore lungi de așteptare si de stat la coadă, laptele, pâinea, salamul (poate), uleiul și zahărul. Sau ca acum, în zilele noastre, când se organizează dezorganizat câte o promoție la bormașini, tigăi, televizoare sau cozonaci.

Unii râd, cei mai mulți, alții rostesc numele Domnului cu oftate și răsuflări de ușurare. Sunt și unii, mai puțini, care parcă ar vrea să dispară de pe fața pământului. Scena pare una cunoscută, neplăcută privirii pentru unii, obișnuită, salvatoare și plină de satisfacții pentru alții. Imediat apare un alt tractor…..gol, după care unii încep să ofteze a părere de rău și să facă gesturi de lehamite. “Mai bine îl așteptam pe ăsta”, se aude de undeva din spate o voce plină de regrete. Câțiva par chiar hotărâți să coboare și să urce în tractorul gol, dar ieșirea este deja blocată, iar femeia cu ordinea nu vrea sub niciun chip să desfacă zăvorul. Tractorul se pune în mișcare cu o smucitură de tren și continuă agale, cu hurducăitul ușor al unui transport de saci de cartofi pe care stau așezați comod și câțiva oameni.

În loc să tune și să fulgere, bunicul se așază tăcut și îngândurat pe o bancă în tractor, împreună cu cei doi nepoți, chiar în fata noastră, în dreptul intrării pe care femeia reușise să o protejeze cu ajutorul nostru. Nu am avut timp sa ne obișnuim cu legănatul adormitor al vagonului tras de tractor, căci eram deja la destinație, cu nici măcar o secundă de întârziere.

„Atâta agitație pentru un drum atât de scurt, care poate fi făcut pe jos în 5 minute! Chiar nu se merită”, aud nedumerirea unei doamne deranjată probabil de întreruperea bruscă a confortului din tractor, cu care abia începuse să se obișnuiască. “Acest mijloc de transport chiar ar trebui sa fie doar pentru bătrâni și copii. Ceilalți ar trebui sa meargă pe jos”, continuă doamna mai cu aplomb, probabil pentru a se face auzită de cei care „ar trebui să meargă pe jos”. “Am fi mult mai câștigați astfel, dar…ce să-i faci, așa e românul!”.

Îl vad pe bunic coborând încet și încă supărat, cu cei doi nepoței de mână, îndreptându-se către intrarea în parc. Pare obosit, dar parcă și mulțumit că a reușit în sfârșit să ajungă în locul promis, probabil, nepoților. În urma lui, noi, probabil și alții, încercăm să-i contrazicem pe cei din tractor căutând un alt răspuns la presupusa întrebare: Cum este, de fapt, românul? Pentru un răspuns cât mai obiectiv, încercam să privim dincolo de scenele din tractor și de la urcarea în acesta, în fapt doar o încercare disperată de a ieși din.. Bulă, pentru unii, și de a rămâne în aceasta/acesta, pentru alții.

Privirile noastre se opresc către intrarea în parcul cu dinozauri, contrastantă cu ceea ce se întâmplase mai jos, cu câteva minute în urmă. Doar că aici nu aud pe nimeni vorbind despre cum este românul. Toți își văd de treabă…..probabil pentru un “răspuns” cât mai bun. Nici urmă de Bulă sau Dorel. Fantoma lor și a anilor lor de „glorie” pare s-o fi zbughit înapoi, spre locul de unde pleacă tractoarele.

Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu