Calatorii in strainatate Descoperă Oameni si locuri

Cité Plantagenêt – o comoară unică în inima orașului Le Mans

Între toate orașele turistice ale Franței, Le Mans și Cité Plantagenêt ar putea trece ca neînsemnate, sau deloc tentante pentru o călătorie în NV „Hexagonului”. Le Mans, deși se află în regiunea Pay de la Loire, cam la o oră cu mașina de Valea Loarei, regiunea vestită pentru castelele sale romantice, la două ore de Bretania și Normandia (unde se află uimitorul Mont Saint Michel, despre care am scris deja aici), și tot cam la două ore de capitala Paris, este totuși un oraș mai puțin cunoscut pe harta turistică a Franței. Dată fiind poziționarea sa turistică favorabilă, între toți acești vecini faimoși, dar și prețurile la cazare ceva mai mici, Le Mans pare mai degrabă un loc în care să rămâi peste noapte pentru a porni în excursii de o zi spre toate destinațiile enumerate mai sus.

Numit cândva cu mândrie „Orașul Artei și Istoriei”, Le Mans adăpostește chiar în inima sa Cité Plantagenêt, „orașul vechi”, centrul sau cartierul istoric al orașului, poate una dintre cele mai bine conservate așezări medievale din câte ma văzut până acum.

Străzi vechi pietruite și trepte abrupte te poartă înapoi în timp printr-un labirint de case cu tâmplărie din cherestea și conace renascentiste, toate cuprinse de un impresionant zid roman, purtând vizibil amprenta vremurilor sale, dar încă viguros și sigur pentru mult timp de acum înainte.

Orașul medieval Plantagenêt – scurt istoric

Dacă Florența a fost legată pentru eternitate de numele familiei Medici, Cité Plantagenêt a moștenit, la rândul său, un nume prestigios – cel al dinastiei Plantagenêt, una dintre cele mai influente din istorie.

Povestea orașului Plantagenêt a început pe 17 iunie 1128, când Geoffrey Plantagenet, conte de Anjou și Maine, s-a căsătorit cu împărăteasa Matilda în Catedrala Sf. Iulian. Matilda, nepoata lui William Cuceritorul și moștenitoare a tronului englez, l-a născut pe fiul lor, Henric, în anul 1133, în locul în care se află astăzi Primăria din Le Mans, fostul palat al comitatului. Botezat în Catedrala Sf. Iulian, Henric avea să devină rege al Angliei, în 1154, marcând începutul unei ere în care Le Mans avea să se afle în centrul luptelor dintre regatele Franței și Angliei.

O influență deosebită asupra istoriei și destinului orașului și a întregii regiuni din sud-vestul Franței a avut-o și regina Eleanor de Aquitania, una dintre cele mai longevive și puternice femei din Europa în timpul Evului Mediu. Soția a lui Henric al II-lea, aceasta a adus sud-vestul Franței drept zestre, consolidând influența Plantageneților. Fiul lor, Richard Inimă de Leu, bine cunoscut pentru isprăvile sale din timpul cruciadelor, a adăugat o notă legendară acestei dinastii.

Memoria acestor figuri istorice rămâne vie în Le Mans. De exemplu, placa funerară emailată a lui Geoffrey Plantagenet, care împodobea cândva mormântul său, este acum păstrată cu grijă la Muzeul de Arheologie și Istorie Jean-Claude Boulard din Le Mans, situat, poate simbolic, la intersecția dintre „orașul nou” și Cité Plantagenêt.

Catedrala Saint-Julien

Imensa Catedrala Saint-Julien, una dintre cele mai mari catedrale din Franța, cu cei 134 de metri lungime și 5000 m² suprafață. o capodoperă a arhitecturii gotice-romane, se înalță maiestuos peste toate clădirile și domină spectaculos întreg orașul Plantagenêt. Construcția catedralei, dedicată Sfântului Iulian de Le Mans, primul episcop al orașului, care a stabilit creștinismul în zonă pe la începutul secolului al IV-lea, a început în jurul anului 1060 și a fost finalizată 370 de ani mai târziu, în jurul anului 1430.

Pentru a păstra arhitectura, aspectul medieval timpuriu și siguranța unei clădiri atât de vechi și mari, catedrala se află într-un proces permanent de renovare. În interiorul acesteia se află mormintele Sfântului Julien și al lui Carol de Anjou. Catedrala a găzduit, de asemenea, evenimente importante în istoria veche a orașului, așa cum ar fi căsătoria lui Geoffrey Plantagenet, conte de Anjou și Maine, cu împărăteasa Matilda, și moștenitoare a tronului englez, sau botezul lui Henric al II-lea, fiul celor doi și rege al Angliei.

Cité Plantagenêt – decor de film

Datorită aspectului său medieval autentic bine conservat, Cité Plantagenêt este ales adesea ca decor de film pentru producții franceze sau hollywoodiene. Numeroase filme franceze, cunoscute și mai puțin cunoscute, dar și producții de succes de la Hollywood, ca „Cyrano de Bergerac”, „Omul cu masca de fier”, „Cocoșatul”, „D’Artagnan și cei trei mușchetari”, „Molière”,„Asasinarea lui Henric al IV-lea” etc. au filmat scene pe străzile și în piațetele vechi din Cité Plantagenêt, așa cum este Place du Cardinal Grente (Piața catedralei). De asemenea, producătorii filmului „Le Mans 66”, cu Matt Damon și Christian Bale în rolurile principale, au ținut să filmeze câteva secvențe la Le Mans, în Place du Cardinal Grente și Place Saint-Michel, în Orașul Plantagenet.

Dacă aș fi fost un împătimit al curselor de mașini, probabil Le Mans ar fi rezonat altfel în mintea mea și aș fi scris povestea vizitei aici în jurul evenimentului auto care face înconjurul lumii de peste un secol și care a dus numele orașului către cele mai îndepărtate zări. Descoperind treptat și cu răbdare orașul, am aflat cu plăcere că Le Mans înseamnă mult mai mult decât „24 Heures du Mans” și că sunt destule ocazii și motive de a vedea orașul mai presus de ceea ce poate el îți oferă la prima vedere. Unul dintre aceste motive este Cité Plantagenêt – o comoară unică în inima orașului Le Mans.

Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu