Pe Grafton Street din Dublin, cea mai cunoscută și turistică arteră a orașului, s-a aflat, timp de mai mulți ani, statuia lui Molly Malone, soție de pescar (vânzătoare de pește ziua și prostituată noaptea, zic gurile rele!), un personaj îndrăgit în Dublin, mai mult fictiv decât real, a cărei poveste este redată într-un cântec vesel, devenit în timp un fel de imn neoficial al orașului.
Statuia a fost mutată în anul 2014, nu foarte inspirat după unii, lângă o biserică, pe strada Suffolk, pentru a face loc unei extinderi a sistemului de tramvai care traversează Grafton Street. (Asta e, probabil nu s-a găsit un loc mai….potrivit, căci, fără glumă, sub zidurile groase și impunătoare ale bisericii, zona pare destul de dosită). Acolo am găsit-o și noi, înconjurată de turiști, aproape imposibil să o vezi dintr-o privire din cap până-n picioare, mascată fiind de roiul de admiratori de toate genurile și vârstele, înnebuniți să o atingă sau să-i smulgă măcar un….selfie.
Deși, așa cum spuneam, povestea lui Molly Malone din Dublin este redată printr-un cântec, destul de vechi și devenit un fel de imn național în Irlanda, aceasta nu este foarte cunoscută printre turiști. Chiar și așa, statuia nu duce lipsă de atenție, ba chiar se bucură de un succes uimitor în rândul turiștilor, fiind una dintre cele mai populare atracții turistice din Dublin.
Privind statuia ai putea să rostești (cu prejudecată) cine este sau a fost Molly Malone și nici nu e nevoie să știi versurile cântecului, vesel de altfel și de fredonat, mai ales dacă ajungi în Dublin sau oriunde într-un pub din Irlanda în care muzica, berea Guinness și veselia sunt la ele acasă. Cert este că vizitatorii, nu doar bărbați, ci și femei, copii și familii laolaltă se simt atrași și vor la fel de mult să pună mâna în locul în care, așa cum se vede în fotografie, Molly este cea mai atinsă.
Și dacă Molly Malone nu ar fi avut o poveste, cred că oamenii i-ar fi inventat una, inspirată din înfățișarea “decoltată” și încremenită în bronz a statuii de pe Suffolk Street. Oamenii nu doar că inventează povești, dar le și place să creadă în general că atingerea unei statui, mai ales dacă și alții au făcut-o înaintea lor, le aduce noroc.
În Verona, Julieta, deși nu este redată la fel de…..voluptos, (probabil Shakespeare nu și-a imaginat-o așa), are parte de aceeași soartă. Și sânii ei au devenit…aurii de la atâta atenție din partea turiștilor, care fără o poză sau un selfie cu mâinile pe sânii reci și lucioși din bronz consideră că vizita e…..degeaba, neîmplinită, chiar ratată.
Molly Malone și Julieta, de fapt statuile lor, sunt doar două exemple pentru nevoia noastră de povești și iluzii, inclusiv, sau mai ales, atunci când călătorim în vacanțe și vizităm un obiectiv turistic. Cum devine un loc, o piatră sau un zid, o stradă sau o piață, un copac sau un deal, un monument, o biserică sau mănăstire, o statuie sau o bancă dintr-un parc, etc. mai mult de atât – o atracție turistică de succes? Prin poveștile din jurul lor și prin ceea ce acestea le fac să devină în ochii vizitatorilor lor.
Molly Malone din Dublin ar putea fi o capcană turistică, poate și Julieta din Verona (deși se spune că amândoi, și ea, și Romeo, și-ar fi trăit povestea de dragoste nu doar în tragedia lui Shakespeare, ci chiar în realitate, undeva pe acolo, pe lângă Verona, în…Vicenza). Dar cine ar vrea să strice o poveste, o iluzie cu un adevăr, mai ales atunci când este în vacanță și când, din senin, pe stradă i se arată astfel Molly Malone din Dublin?
Niciun comentariu