Turistul sau călătorul care ajunge pentru prima data în Valletta, capitala de doar 0,8 km pătrați a Maltei, va observa că toate străzile urcă abrupt și spectaculos spre inima acesteia, un platou înalt traversat de la un capăt la altul de Strada Republicii, principala arteră a orașului, unde se află centrul său administrativ și principala sa zonă turistică. Aici se găsesc cele mai importante obiective turistice din Valletta – numeroase clădiri și monumente emblematice, biserici și palate atrăgătoare, toate construite în stil baroc, reprezentative pentru arhitectura barocă predominantă în Valletta și Malta (detalii, aici).
Aceste străzi sunt prin ele însele adevărate atracții turistice și oferă privitorului imagini și priveliști cu care acesta se poate delecta străbătându-le la pas. Clădirile baroce din piatră veche sau din calcar, unele foarte bine păstrate de pe vremea Cavalerilor de Malta, decorează aceste străzi împreună cu cele care conțin elemente stilistice britanice și îmbină culori, în special roșu și verde, rămase din perioada colonizării Maltei de către Regatului Unit. O casa britanică aici, cu elemente decorative, balcoane, uși și geamuri roșii, o cabină telefonică englezească, tot roșie, “uitată” ca decor ceva mai încolo, înveselesc tabloul cromatic predominant de culoarea mierii.
Privind în sens opus, imagini fermecătoare se deschid spre capătul străzilor care se ramifică din Strada Republicii și coboară adânc spre marginea orașului, acolo unde nuanțe de albastru, mai vii sau mai șterse, dezvăluie prezența seducătoare și atât de apropiată de oraș a mării, cu golfurile mici înconjurate de forturi și fortărețe prin care marea își găsește loc oglindind zidurile vechi de secole. Numeroase cafenele și restaurante cu terase umplu și transformă aceste străzi în locuri de belvedere spectaculoase sau intime și romantice.
De altfel, arhitectonica orașului, cu străzile care urcă și coboară, mereu cu aceeași destinație: marea, este moștenirea lăsată de Cavalerii Ospitalieri sau Ioaniți, deveniți Cavaleri de Malta, după ce aceștia s-au refugiat aici, în anul 1530, și au rămas până în 1798, când Napoleon i-a învins și alungat de pe insulă, în drumul său spre Egipt. Cavalerii au reconstruit orașul din temelii și l-au numit după conducătorul lor, Marele Maestru Jean de la Valletta. În perioada înfloritoare a îndelungatei lor șederi pe insulă, cavalerii au construit printre altele o rețea de străzi astfel gândită încât briza mării să străbată orașul, ceea ce este astăzi o delectare, mai ales în zilele toride de vară.
În luna decembrie, aceste străzi devin și mai animate, însuflețite fiind de atmosfera și culorile strălucitoare ale decorurilor de Crăciun, de stări și ritmuri la fel de….. colorate, surprinzătoare și chiar derutante pentru turistul abia sosit în oraș, la fel cum este și traficul de pe șosele, care curge amețitor și periculos pentru cel neobișnuit, pe partea opusă – o altă moștenire britanică. Deși temperaturile ating și chiar trec de 20 de grade, iar prin magazine turiștii probează ochelari de soare, șepci, tricouri și chiar costume de baie, nelipsitul și aici fundal muzical este asigurat…tot de Last Christmas și alte cântece de Crăciun atât de cunoscute și pe la noi.
Dar poate locurile cele mai spectaculoase spre care duc aceste străzi sunt cele două grădini fermecătoare ale Vallettei: Upper Barrakka Gardens, grădina de sus, și Lower Barrakka Gardens, cea de jos. Prima, situată în cel mai înalt punct al orașului, pe nivelul superior al Bastionului Sf. Petru și Pavel, construit de cavaleri în 1560, te întâmpină printr-o poarta mare din piatra în stil baroc pe o mica insula a frumuseții, un petec de grădină verde paradisiacă, cu arbori ce se revarsă peste metereze și straturi de flori multicolore printre care șerpuiesc alei ce duc pe sub arcade spre terasa înaltă a grădinii. Imaginile care se deschid de la înălțime acesteia peste mare, spre orizontul albastru, cu Marele Port (Grand Harbour), Cele trei orașe (Birgu sau Citta Vittoriosa, Senglea şi Cospicua) și Fortul St. Angelo în depărtare sunt uimitoare.
Aceste grădini strălucesc însă cu adevărat la ceas de seară, atunci când lumina aurie a apusului, înlocuită târziu de luminile strălucitoare ale orașului, învăluie golful, orașul și întreaga insulă într-un decor romantic fermecător, pe alocuri ireal, chiar fantezist.
Nesătui de experiența trăită pe timp de zi în aceste grădini, sau poate intuind că aceste locuri mai au ceva de oferit, un „altceva” sau un „mai presus” ce nu poate fi ratat, ne-am întors aici la ceas de seară, după apus, când perdeaua subțire de nori cenușii părea să se rupă în bucăți aruncate spre zări, pentru a dezveli din nou albastrul curat al cerului. Ce am găsit este greu de redat în cuvinte și chiar în imagini, poate de înțeles doar dacă te afli acolo și vezi cu ochii tăi.
Nu o dată am observat că în astfel de locuri și momente, oamenii capătă o stare de spirit aparte, merg și se plimba discret, în liniște și vorbesc în șoaptă, ca într-un muzeu sau galerie de artă, parcă pentru a nu perturba clipele de admirație, trăire, emoție și contemplare ale celorlalți sau poate doar pe ale lor. Pe o bancă separată de a noastră de un copac, cineva privește parcă hipnotizat în larg, fixând depărtările, poate un anumit loc ori contemplând orizontul tainic sau încercând să deslușească conturul luminat difuz al unuia dintre cele trei forturi.
Lower Barrakka Gardens, grădina de jos, aduce mai aproape și mai clar imagini cu locuri pe care din grădina de sus abia dacă le puteam desluși. Privind în depărtare, pot acum percepe mai clar, în stânga Memorialului de Război al Clopotului de Asediu, conturul arenei romane construită de producătorii filmului Gladiatorul II, pe același loc în care a fost ridicată și arena “primului Gladiator”, Fortul Ricasoli, construit de Cavalerii de Malta între 1670 și 1698, în timpul invaziei franceze a Maltei.
Imaginea mă poartă cu gândul la o discuție auzită în timpul zilei între câțiva turiști ceva mai bine documentați asupra subiectului. Printr-o înțelegere dintre producătorii filmului și autoritățile locale, o mare parte a decorurilor va fi păstrată și destinată turismului, la fel ca alte decoruri de film, precum Satul lui Popeye, aflat la o aruncătură de băț de Valletta, Studiourile Harry Potter din Londra, sau mult mai îndepărtatul Hobbiton, satul hobbiților din Stăpânul inelelor, aflat în Noua Zeelandă.
Privind spre mijlocul acestui tablou impresionant, Fortul Saint Angelo fascinează nu doar prin măreția construcției și înfățișării sale, prin imaginea superbă a depărtărilor în care se scufundă micul său port, ci mai ales prin tainica chemare a ceea ce se află dincolo de zidurile sale impunătoare, orașul Birgu, minunatul Citta Vittoriosa, prima casă a cavalerilor, despre care voi povesti altădată.
Niciun comentariu