Asociem de regulă Grecia cu marea și insulele sale fermecătoare pe care sosim an de an. Știm însă prea puține despre munții săi, chiar dacă aceste insule sunt în mare parte muntoase, iar în drumurile noastre spre mare străbatem kilometri întregi de autostrăzi și tuneluri ce străpung întinderi nesfârșite de dealuri și munți. Mereu cu gândul la insulele îndepărtate și mult visate, puțini sunt cei care se încumetă să oprească din goana…
Monthly Archives
mai 2022
Am scris despre Bergamo, chiar și spre surprinderea mea, poate mai mult decât despre alte locuri și orașe vizitate până acum în Italia. Șederea noastră de câteva zile în acest micuț și fascinant oraș din Lombardia a lăsat în urmă ecouri, emoții și amintiri încă vii ce mă cheamă irezistibil la întoarceri nostalgice în timp și inspiră încă dorința de a povesti și împărtăși, cu cei care iubesc călătoriile și Italia, măcar…