Grecia – spre mare, pe drumuri de munte: Metsovo și Meteora

Asociem de regulă Grecia cu marea și insulele sale fermecătoare pe care sosim an de an. Știm însă prea puține despre munții săi, chiar dacă aceste insule sunt în mare parte muntoase, iar în drumurile noastre spre mare străbatem kilometri întregi de autostrăzi și tuneluri ce străpung întinderi nesfârșite de dealuri și munți. Mereu cu gândul la insulele îndepărtate și mult visate, puțini sunt cei care se încumetă să oprească din goana mașinilor, fie și pentru un scurt popas, pentru a admira cum se cuvine și a gusta în tihnă priveliștile spectaculoase ce se deschid sub ochii noștri, cu canioane uriașe, largi și adânci, ce se cască în fața ochilor înghițind parcă pământul.

Vacanțe în Grecia – muntele și marea împreună

Pare greu de crezut, dar deși este înconjurată de ape și se învecinează cu nu mai puțin de trei mări (Egee, la est, Ionică, la vest și Mediterană, la sud), Grecia este una dintre cele mai muntoase țări din Europa, aproximativ 80 % din teritoriul țării fiind muntos sau deluros.

Meteora, cu vestitele și uimitoarele sale mănăstiri, dar și pitorescul sat dintre munți Metsovo, amândouă aflate în centrul Greciei, devin tot mai des „popasuri” căutate, „opriri inspirate” în drumul turiștilor care se îndreaptă din România prin Bulgaria spre insulele grecești ale Mării Ionice (Corfu, Lefkada și Kefalonia sau Zakynthos).

Deloc imposibil, ba chiar recomandabil și ușor de pus în practică, într-o vacanță în Grecia poți îmbina facil cele două plăceri – muntele și marea – nu doar pe insulele pe care mergi, dar și în drum spre acestea. Un astfel de loc deja familiar multora dintre noi este Meteora, pentru cei care aleg să călătorească cu mașina în vacanțele la mare pe Insulele Ionice: Corfu, Lefkada și Kefalonia sau Zakynthos.

Continuând apoi de aici prin Munții Pindului spre autostrada Egnatia Odos (A2), cam la o oră de mers cu mașina se află pitoreasca localitate Metsovo, satul de aromâni răsfirat idilic pe coama unui munte într-un cadru natural încântător. De altfel, este posibil că Metsovo să fi fost descoperit ca destinație turistică de turiștii români care se îndreaptă an de an spre Insulele Ionice ale Greciei.

Se știe, puține lucruri și satisfacții din viață pot egala starea de bine și fericire pe care ne-o aduc călătoriile și vacanțele. De multe ori, fără să realizăm acest lucru, călătorim pur și simplu pentru plăcerea de a călători și nu neapărat pentru destinațiile noastre. O astfel de plăcere (chiar fericirea autentică!) o regăsim și pe drumurile care ne duc în vacanțe. Acestea, deși lungi și obositoare, par scurte și plăcute, sunt chiar o delectare să le străbați, mai ales atunci când la capătul lor te așteaptă oameni și locuri dragi. Sunt și drumuri lungi și obositoare (mai ales cele de întoarcere!) ce par nesfârșite, aproape un chin să le parcurgi și o izbăvire când le-ai isprăvit ajungând la capătul lor.

Drumurile care lasă însă cele mai plăcute și de neuitat amintiri în urma lor, sunt mai tot timpul cele care ne duc în vacanțe. Iar dacă e Grecia, astfel de drumuri sunt adesea o delectare – șiruri nesfârșite de autostrăzi ce străpung în viteză munții pe kilometri întregi de tuneluri și viaducte ne duc cât mai sigur și ușor posibil spre destinațiile vacanțelor noastre. Revăd și acum în imagini vii, cât se poate de clare, călătoria noastră spre cea mai recentă vacanță în Grecia, în Kalabaka – Meteora și pe insula Lefkada.

Călătorie spre Meteora

După o oprire de o noapte în Plevna, popasul nostru bulgăresc, al celor care călătorim din nord-estul României în Grecia prin Bulgaria, intrăm pe la orele prânzului pe autostrada A25 ce pare să ne îmbie la o călătorie fără oprire până la prima dintre cele două destinații ale noastre: Kalabaka și mănăstirile Meteorei. Aici avem planificată o ședere de două zile, înainte de întâlnirea mult așteptată cu insula Lefkada și de revederea cu marea. Trecem în viteză, inclusiv pe lângă tentantul Salonic, abia reperându-i în depărtare portul, faleza și marea albastră ce pare de pe Egnatia Odos, autostrada înaltă pe care tocmai am intrat, ridicându-se parcă până la cer, făcându-se totuna cu albastrul acestuia, pierzându-se în orizontul nedeslușit și tainic al depărtărilor sale.

Această imagine revarsă asupra-mi un șuvoi de amintiri din trecutul unei prime vizite aici, în zorii unei primăveri cu parfum proaspăt de vacanță, despre care am povestit nu demult aici. Gonim mai departe pe autostrăzile lungi, prin tuneluri parcă nesfârșite ce sfârtecă munții pe kilometri întregi, peste poduri și viaducte înalte, lăsând în urmă canioane prăpăstioase și monstruoase ce înghit parcă pământul, dându-ne fiori de fiecare dată când trecem pe deasupra lor. Peisajul e spectaculos, pe alocuri copleșitor. Descoperim cu fiecare km parcă o altă Grecie, nu cea a apelor si a mărilor, ci una a întinderilor muntoase spectaculoase nesfârșite.

Din când în când, căutăm cu privirea, poate cu inima, albastrul fermecător și întins al mării ce pare să ne lipsească tot mai mult și care nu se mai dă arătat de ceva timp, de când am zărit marea parcă fugind de noi, ascunzându-se privirilor noastre peste țărmurile îndepărtate ale Salonicului. E semn că pătrundem tot mai adânc în inima Greciei, că ne îndepărtăm tot mai mult de mare și că reîntâlnirea cu aceasta va trebui amânată, cel puțin pentru câteva zile.

Ieșim de pe autostradă și coborâm tot mai adânc în Câmpia Tesaliei, peste dealuri și văi unduitoare, pe serpentine amețitoare lăsând în urmă cătune, sate și orășele ce apar și dispar din viteza mașinilor, tot mai nerăbdători cu drumul lung, parcă fără sfârșit. Căutăm din priviri în depărtare coloanele stâncoase înalte, reperele mult așteptate ce știm că ar trebui să ne vestească apropierea de Kalabaka.

Târziu, spre apus, așa cum ne așteptam, zărim din depărtare, înalte parcă până la cer și parcă cu capetele retezate, piscurile coloșilor Meteorei. Printre aceștia, soarele se retrage agale spre apus, strecurând printre stâncile uriașe raze aurii ce se înfig adânc, ca niște săgeți lungi și ascuțite pe fundul văii în care este răsfirat micuțul oraș Kalabaka, așezat tăcut, respirând în voie, dând parcă primele semne de dezmorțeală după o zi de august lungă și sufocată, așa cum sunt mai toate zilele de vară prin aceste locuri.

Continuarea aici