Am scris despre Bergamo, chiar și spre surprinderea mea, poate mai mult decât despre alte locuri și orașe vizitate până acum în Italia. Șederea noastră de câteva zile în acest micuț și fascinant oraș din Lombardia a lăsat în urmă ecouri, emoții și amintiri încă vii ce mă cheamă irezistibil la întoarceri nostalgice în timp și inspiră încă dorința de a povesti și împărtăși, cu cei care iubesc călătoriile și Italia, măcar o parte din experiența noastră în „Orașul celor o mie”.
Dacă ați citit deja cele două părți ale povestirilor despre vizita noastră în Bergamo (aici și aici), probabil ați călătorit imaginar pe urmele noastre descoperind locurile frumoase ale acestui oraș micuț, dar cald și primitor, liniștit, romantic și fermecător, atât cât să vă trezească interesul și dorința de a-l vedea cândva pe viu. O vizită scurtă aici, doar de câteva ore, părăsind orașul odată cu lăsarea serii, v-ar priva probabil de imaginea spectaculoasă și strălucitoare cu care Bergamo – Citta Bassa și Citta Alta – se înfățișează la ceas de seară, scăldat în lumina galben-roșiatică a apusului sau în luminile strălucitoare ce învăluie romantic orașul odată ce noaptea pune stăpânire peste clădirile, piețele, zidurile și străzile sale.
Exista o față a călătoriilor și vacanțelor care mă fascinează ca nimic altceva, aceea de a întâlni și descoperi la ceas de seară orașe și locuri noi, necunoscute, de a fi parte și de a gusta din atmosfera lor vibrantă, din emoția descoperii lor cu fiecare pas, de a simți și trăi parfumul lor de vacanță, de a păși pe străzile lungi si înguste ce șerpuiesc printre terasele aglomerate ale restaurantelor, pe lângă clădiri, pe sub ferestre, balcoane și terase decorate cu flori, pe străzi pe care te porți pierde sau rătăci de încântare. Am fost dintotdeauna fascinat și de felul în care oamenii tolerează aglomerația în astfel de momente de vacanță, toți preocupați parcă să-și trăiască clipa de fericire, prinși, ancorați în aceasta, stăpâniți doar de bucuria de a trăi aici și acum, absenți, rupți parcă de forfota amețitoare din jur, de realitatea celorlalți, de ce va fi mâine.
O parte dintre toate acestea le-am întâlnit și trăit și în Bergamo, odată cu lăsarea serii, când întregul Citta Alta pe care îl știam la lumina zilei într-un anumit fel, și-a dezvăluit o nouă, neașteptată și fermecătoare față. În drum spre apartamentul nostru de pe Via Solata, venind dinspre San Vigilio prin poarta San Alessandro, făcând drumul înapoi pe populara și animata Via Bartolomeo Colleoni, tot ce întâlniserăm în cale cu câteva ore în urmă la lumina zilei căpătase acum un alt farmec.
În ciuda serii răcoroase de martie și a orei târzii, chiar dacă nu la fel aglomerată și vibrantă ca într-o seară de vacanță pe timp de vară, Via Bartolomeo Colleoni ne-a întâmpinat la ceas de seară răsunând sub pașii și forfota trecătorilor retrăgându-se agale spre case sau spre vreo cină târzie în unul dintre numeroasele restaurante cu care acestă populară stradă din Citta Alta îi ademenește pe vizitatorii săi. În Piaza Vecchia, mai tăcută și liniștită decât de obicei la o astfel de oră, am surprins turnul vechi de secole, Campanone, veghind spectaculos întreaga piață în compania lunii agățată de cer într-o imagine rară, încântătoare.
La câteva sute de metri de apartamentul nostru, gândurile mă purtau încă spre Vialle delle Mura și imaginea nocturnă a orașului văzut de la înălțimea zidului venețian. M-am lăsat fascinat de această imagine și am cedat ușor unei tentații ce-mi părea familiară. În câteva minute, am făcut cale întoarsă de la apartamentul în care i-am lăsat pe ai mei, obosiți, cu picioarele frânte după o zi lungă de mers pe jos, deciși să-și încheie ziua fără alte „excepții” sau „concesii”. Aceeași oboseală dulce m-a făcut, nu să mă arunc în patul mare și atât de ispititor, ci să mă îndrept spre locul ce mă ademenea și chema stăruitor, parcă pentru o ultimă ocazie – aceea de a nu pierde un spectacol fascinant.
Am fost întâmpinat de o liniște aproape nefirească în zona porții San Giovanni și de-a lungul zidului venețian, pe Vialle delle Mura. Doar câțiva turiști întârziați păreau să profite din plin de spectacolul nocturn al luminilor și priveliștilor unui întreg oraș doar al lor, abandonat nopții, lăsat să respire în tihnă pentru o nouă zi. În depărate, de la înălțimea zidului venețian, întreg „Orașul de jos” respira în voie și se arăta magnific, scăldat până departe spre orizont în luminile strălucitoare ce-i sporeau parcă magia.
În jur, Vialle delle Mura, poarta San Giovanni și străzile vechi ce duc spre inima Citta Alta, goale, aproape pustii, se arătau pe cât de misterioase și neliniștitoare în noapte, pe atât de fascinante și îmbietoare invitându-te parcă cu stăruință să nu pleci, să rămâi pentru a gusta cât mai mult din spectacolul și farmecul lor nocturn. O nouă poveste de călătorie a prins a se înfiripa din și prin acele locuri, pe sub zidurile și străzile sale vechi, pe care m-am întors târziu în noapte în apartamentul nostru din Via Solata. Vă invit să descoperiți și voi această poveste de călătorie nocturnă, având drept ghid fotografiile făcute în acea seară, ultima a șederii noastre în Bergamo.
Călătorie plăcută!
Niciun comentariu