În prima parte a impresiilor culese din proaspăta noastră vacanță în Apulia (Puglia, în italiană), v-am prezentat aici unul dintre numeroasele locuri ale regiunii în …
APULIA și câteva dintre splendorile sale – II

despre oameni, locuri și călătorii
despre oameni, locuri și călătorii

În prima parte a impresiilor culese din proaspăta noastră vacanță în Apulia (Puglia, în italiană), v-am prezentat aici unul dintre numeroasele locuri ale regiunii în …

Știm poate prea multe despre orașele regiunii Apulia și mai nimic sau foarte puțin despre marea, țărmurile și plajele sale încântătoare, ori despre posibilitățile pe …

De pe la sfârșitul lunii mai până spre jumătatea lui iunie și uneori chiar spre capătul acesteia, vârfurile înalte ale munților noștri capătă încântătoare nuanțe …

Poate mai puțin cunoscut, dar la fel de fermecător între toate splendorile toscane, Monteriggioni este unul dintre obiectivele turistice importante ale regiunii, situat în provincia …

Asociem de regulă Grecia cu marea și insulele sale fermecătoare pe care sosim an de an. Știm însă prea puține despre munții săi, chiar dacă …

Am scris despre Bergamo, chiar și spre surprinderea mea, poate mai mult decât despre alte locuri și orașe vizitate până acum în Italia. Șederea noastră …

II – Descoperind Citta Alta Dacă “Orașul de Jos” (Citta Bassa) – cu care sper că ați făcut deja cunoștință aici, în prima parte a …

Pe cât de mic și necunoscut este Bergamo între toate orașele mari și celebre ale Italiei, pe atât de mult te va impresiona odată ce …

Înconjurat de Munții Rodnei, pitoresc și încântător prin amplasarea sa, prin cadrul natural și peisajele montane care îl înconjoară, în județul Maramureș se află orașul …

Domul din Milano impresionează puternic încă de la prima vedere, uimește și chiar tulbură privitorul pe măsură ce grandioasa construcție este descoperită, nu doar la …