Surprinzătorul Bergamo – Povești de călătorie din „Orașul celor o mie” – II

II – Descoperind Citta Alta

Dacă „Orașul de Jos” (Citta Bassa) – cu care sper că ați făcut deja cunoștință aici, în prima parte a povestirilor noastre despre Bergamo – „Orașul celor o mie” – , doar v-a trezit curiozitatea, odată ce veți da cu ochii de zidurile venețiene și porțile vechi de intrare în Citta Alta (Orașul de Sus) veți avea probabil sentimentul că ați ajuns într-un alt loc, un alt oraș Bergamo, altul decât cel pe care probabil vi-l imaginați, care vă va surprinde plăcut la fiecare pas. Lăsați, deci, orașul să vă surprindă și să-și dezvăluie întregul farmec necunoscut, căci, așa cum observa celebrul scriitor francez Victor Hugo, „Fericirea este uneori ascunsă în necunoscut”.

Urcând tot mai abrupt spre colinele înalte, pe jos, cu funicularul sau cu autobuzul ce pătrunde anevoios aproape ștergând zidurile porților vechi de intrare în CItta Alta, veți descoperi cu încântare orașul printre străzile mărginite de clădiri, conace și vile colorate, decorate din loc în loc cu palmieri și chiparoși înalți ce creează împreună imaginea pitorească tipică a orășelelor italiene atât de îndrăgite. Cu înfățișarea sa încântătoare, cu aerul său intim și romantic ce-i dictează parcă ritmul calm și liniștit, orașul te îmbie la plimbări în voie, înseninează dispoziția și deschide apetitul pentru ore întregi de plimbări pe străzile vechi ale orașului, sau pe Vialle delle Mura, de-a lungul zidului venețian.

Spre Piazza Vecchia – o întâlnire delicioasă cu….Il Fornaio și Polenta

Am început vizita noastră în Bergamo într-o zi însorită de început de martie, într-un decor de primăvară crudă, cu natura și întreaga urbe dând semne vizibile de dezmorțire și transformare, prinse parcă într-un alt ritm, unul mai vioi și energic, anunțând parcă startul unui nou început, după o iarnă nu prea blândă, ca mai toate iernile unui oraș așezat nu departe de poalele munților. În jurul zidului venețian, și mai departe, spre dealul San Vigillio, cele câteva semne firave de primăvară se arătau mai ales printre copacii ce prinseră a înflori nu cu mult înaintea sosirii noastre în oraș. Pete de culoare alb și roz înveseleau din loc în loc orașul cu imaginea sa cromatică, dându-i sub lumina blândă și curată a soarelui de dimineață, și mai multă strălucire, vigoare și magie.

Cu cele 5-6 grade din termometre la orele dimineții și cu promisiunea a încă 4-5 spre miezul zilei, am început prima noastră zi în Citta Alta de lângă turnul înalt al bisericii San Pancrazio (1450) în apropierea căruia ne-am cazat, în inima Orașului de Sus.

Pornim spre funicularul din Piazza Mercato delle Scarpe, piața mică din apropiere ce freamătă de agitația și treburile comercianților. Aceștia pregătesc cu avânt o nouă zi, optimiști și încurajați de vremea frumoasă și mai caldă ce pare să aducă speranța unui număr ceva mai mare de turiști.

Amânăm plimbarea cu funicularul spre Orașul de Jos și apucăm pe una din străzile vechi și ceva mai largi, deja aglomerată și plină de forfota comercianților și a turiștilor, în ciuda orei matinale. Este Via Bartolomeo Colleoni, strada principală care străbate Citta Alta prin mijlocul său, spre Piazza Vecchia. De-o parte și de alta a străzii vechi și lungi ce ne poartă ca într-un tunel înapoi în timp, în alte vremuri demult apuse și totuși parcă atât de prezente, cel puțin în imaginația noastră, puzderia de magazine, restaurante, prăvălii, buticuri, patiserii și brutării ne încetinesc și ne opresc din drum, ne ispitesc irezistibil cu „exponatele” din vitrine și aromele ce inundă strada.

Polenta bergamasca, mămăliga italiană celebră prin aceste locuri se arată trufaș, expusă cât mai la vedere și fără discreție prin vitrine. La fel, sau chiar mai ostentativ, ruda, sau sora ei mai mică, polentina sau polenta e osei, un desert tipic în Bergamo, o prăjitură galbenă de dimensiuni mai mari sau mai mici, sub formă …bineînțeles! de mămăligă, ne întâmpină la tot pasul, parcă insistând, rugându-ne să nu o trecem cu vederea.

Rezistăm tuturor acestor ispite răscolitoare până când ne trezim în dreptul unei vitrine arătoase în fața căreia capitulăm subit, dezarmați, cu gurile căscate de uimire, salivând de poftă. Locul care ne ispitește se numește „Il Fornaio” (Brutarul), o brutărie aflată în inima Citta Alta, pe Via Bartolomeo Colleoni, strada principală a acestei părți de oraș ce duce spre Piazza Vecchia. Dacă ajungeți aici, sigur veți da și peste această brutărie cu „expuneri” și arome dintre cele mai ademenitoare. Este suficient să aruncați un ochi în vitrină, și sigur vă veți opri din drum, fie și pentru o gustare la pachet, o prăjitură sau un fursec, ori, poate, pentru o felie delicioasă de pizza, oricât de mare sau mică ați prefera-o.

Piazza Vecchia: ce este de văzut și vizitat

Aglomerata și de obicei animata Via Bartolomeo Colleoni ne-a adus după o delicioasă și revigorantă felie de pizza, în Piazza Vecchia, centrul Orașului de Sus și principalul său punct de atracție, în care sunt concentrate cele mai multe obiective turistice din Citta Alta. În mijlocul pieței se află Fântâna Contarini, construită în 1780, o construcție veche ce decorează frumos piața, din păcate închisă pentru renovare la ora sosirii noastre acolo.

Înconjurând și formând scuarul nu prea mare al pieței, în partea de nord-est a acesteia se află Palazzo Nuovo (sec XVIII), sediul Bibliotecii Civice Angelo Mai, iar în partea opusă, de sud a pieței, se află Palazzo della Regione (sec XII), o clădire istorică de mare însemnătate pentru orașul Bergamo, în care au funcționat pentru o vreme forurile decizionale și cele de justiție ale orașului.

Imediat lângă acesta, urcând pe o scară veche din secolul XV-lea, se află Palazzo del Podesta, o clădire istorică veche ce găzduiește din anul 2012 Muzeul Secolului al XVI-lea, care face parte din rețeaua Muzeului de Istorie Bergamo și care a fost înființat cu scopul de a introduce vizitatorii, prin sălile interactive, în istoria orașului din sec. al XVI-lea. Interiorul muzeului vă va oferi câteva surprize interesante, doar să nu ratați sălile mai importante și să deschideți sertarele potrivite – nu spun mai multe pentru a nu dezvălui întreaga surpriză. Pentru noi, vizitarea acestui muzeu a fost o experiență vizuală și interactivă unică, cu adevărat interesantă, instructivă și captivantă.

Deasupra acestei clădiri se înalță Campanone sau Turnul civic (sec. XI), cu înălțimea de 43 m și care în îndelungata sa istorie a avut mai multe utilități. A fost mai întâi proprietatea unei familii din oraș fiind ridicat de aceasta pentru a-și etala puterea, dar și în caz de apărare, așa cum se obișnuia în perioada Evului Mediu. Mai târziu, turnul a fost folosit ca închisoare, pentru ca, din anul 1656, după ce în vârful său au fost amplasate două clopote mari, să primească de la locuitorii orașului denumirea de Campanone, întrucât clopotele sale băteau de o sută de ori în fiecare seară, la ora zece, pentru a anunța închiderea celor patru porți de acces în oraș.

De la înălțimea turnului se deschid vederi panoramice uimitoare asupra Piazza Vecchia și a clădirilor emblematice din Citta Alta, asupra întregului oraș și a împrejurimilor sale, până în depărtare, spre munții care înconjoară întreaga regiune. O aripă a Palazzo della Regione poate fi vizitată gratuit. Muzeul secolului al XVI-lea din Palazzo del Podesta și Turnul Civic pot fi vizitate împreună, cu un bilet de 5 euro.

Chiar în spatele Palazzo della Regione, vizibilă printr-un portic, se află micuța Piazza del Dumo, cu încântătoarele sale Bazilica Santa Maria Maggiore și Capela Colleoni, numită astfel după numele lui Bartolomeo Colleoni, (1395-1475), celebru condotier, căpitan al unei armate de mercenari în Evul Mediu, slujitor în armata Republicii Veneția, care, spre sfârșitul vieții, a decis să se retragă în locurile natale din Bergamo și să-și construiască o capelă pentru a-și găzdui propriile rămășițe. Tot aici, în partea dreaptă a pieței, se află Baptisteriul, iar în fața sa, Domul din Bergamo – Catedrala Sant’ Alessandro.

Bazilica Santa Maria Maggiore impresionează nu doar la exterior, dar mai ales în interiorul său, cu adevărat fascinant, alcătuit din statui, fresce și decorațiuni ce umplu tavanele înalte și pereții de care atârnă tapiserii enorme de o frumusețe extraordinară. Pe grilajul metalic ce înconjoară Capela Colleoni atrage atenția un simbol ce pare a reprezenta o stemă pe care sunt redate trei forme nedeslușite, la prima vedere. Acestea par uzate, decolorate, împrumutând o nuanță aurie lucioasă, ștearsă, ca și cum ar fi fost atinse în mod repetat pentru un timp îndelungat. Aflăm că ceea ce vedem reprezintă cele trei testiculele ale lui Bartolomeo Colleoni, care ar fi suferit de de poliorhidie, o anomalie congenitală rară, care dă un testicul în plus. Se spune că frecarea acelui loc înainte de a intra în capelă aduce noroc.

Părăsim Piazza del Duomo și Piazza Vecchia lăsându-l pe Colleoni „nemângâiat”, pentru a ne continua plimbarea pe Via Bartolomeo Colleoni. Ajungem curând în micuța dar frumoasa Piazza della Citadella, cu Torre della Campanella, frumosul și impunătorul turn clopotniță cu ceas întâmpinându-ne de cum intrăm în piață. Traversăm piața pe sub turn și ajungem în câteva minute la La Marianna, pasticeria cu terasă, mereu animată, chiar și într-o seară rece de început de martie. Ezităm pentru o băutură caldă, dar renunțăm pentru că vrem să nu pierdem apusul de soare de pe dealul San Vigilio. La doi pași de La Marianna și de Poarta Sant’Alessandro ne așteaptă funicularul care pare hotărât să nu urce fără noi spre San Vigilio.

Cu funicularul spre San Vigilio și priveliștea sa magnifică

Pe lângă zidurile venețiene, un alt simbol al orașului Bergamo este funicularul cu care locuitorii orașului se mândresc de mai bine de 120 de ani. Proiectat de inginerul Alessandro Ferretti și inaugurat în anul 1887, funicularul din Bergamo a fost conceput ca un mijloc de transport facil, comod și plăcut care să lege Citta Bassa de Citta Alta. De fapt, în Bergamo există două astfel de trasee. Unul pornește din Orașul de Jos, mai exact de pe bulevardul Vittorio Emanuele II și traversează zidurile venețiene până în inima Orașului de Sus (Citta Alta), mai exact în Palazzo Rota și Piazza Mercato delle Scarpe, micuța dar animata piață ce formează centrul comercial al Citta Alta, încă din 1430, când această piață era folosită exclusiv pentru vânzarea pantofilor, în timp ce clădirea (Palazzo Rota) în care se află stația din care pleacă și sosește funicularul era sediul breslei cizmarilor.

Un alt traseu pornește din Citta Alta, mai exact de lângă Poarta Sant’ Alessandro și urcă și mai sus, pe dealul San Vigilio, acolo unde se află ruinele castelului cu același nume. Acest traseu a intrat în funcțiune pe 27 august 1912 și dispune de două vagoane, fiecare transportând 32 de persoane. Castelul San Vigilio și mai ales priveliștile uimitoare ce se deschid de la înălțimea acestui punct înalt din partea de nord a orașului Bergamo asupra Citta Alta și a satelor așezate pe colinele din împrejurimi, din partea opusă a dealului, au devenit în timp atracții turistice foarte apreciate de către vizitatorii orașului.

Castelul San Vigilio, în fapt ruinele sale, ce a mai rămas din acestă construcție străveche, datează, se pare, din secolul al VI-lea, când, datorită excelentei poziționări – sus, pe un deal înalt, deasupra orașului și așezărilor din împrejurimi – pe acest loc a fost ridicată o fortăreață strategică cu rol de observare și supraveghere, așa cum se obișnuia în acele vremuri. Aceasta a dobândit scopuri militare și de apărare abia în secolul al IX – lea și mai ales în timpul dominației Republicii Venețiene, când structura construcției a cunoscut multiple modificări, fiindu-i adăugate patru turnuri echipate cu tunuri și niște portiere, legate între ele printr-un zid poligonal, precum și un șanț de protecție.

După dezintegrarea Republicii Veneția, în urma Tratatului de la Campoformio, castelul a trecut în proprietatea francezilor lui Bonaparte, rege al Italiei la acea vreme. Decăderea castelului are loc în timpul ocupației austrice, două decenii mai târziu, după semnarea Tratatului de la Campoformio. În timpul procesului de dezmembrare a principalelor structuri militare, în anul 1829, unele părți ale castelului au fost demolate, inclusiv ușa monumentală de acces.

Reabilitarea castelului și a întregii zone San Vigilio a avut loc la sfârșitul sec. al XIX-lea datorită familiei Soreganoli, care a achiziționat întreaga structură, a înființat un restaurant acolo (existent și foarte popular și astăzi) și a început în anul 1912, prin investiții foarte mari, realizarea funicularului care leagă astăzi castelul și zona San Vigilio de piața Poarta Sant’Alessandro.

Urcăm cu funicularul spre dealul San Vigilio, acolo unde, în ciuda orei târzii, ne așteptăm să putem vizita ruinele castelului și să ne bucurăm de priveliștile spectaculoase de pe meterezele acestuia. Pe măsură ce urcăm, de pe panta abruptă pe care funicularul urcă agale se deschid imagini tot mai înalte, mai clare și spectaculoase asupra Citta Alta. Orașul vechi se arată măreț, dintr-o altă perspectivă, în imagini, detalii și culori neobservate încă, în ciuda luminii palide a serii ce învăluie orașul până departe spre zările slab conturate ale orizontului sub care se întinde Orașul de Jos.

Ajungem sus în câteva minute, iar ceea ce găsim acolo este o altă surpriză plăcută, încântătoare, așa cum, probabil ar fi trebuit să bănuim, căci Bergamo ne obișnuise să ne surprindă plăcut aproape cu fiecare colț al său. Imediat ce pășim afară din funicular dăm cu ochii de terasa restaurantului vechi al familiei Soreganoli, decorată în luminițe magice răsfirate printre crengile copacilor încă goi, abia înmuguriți, parcă în așteptarea unor semne mai calde și binevoitoare din partea primăverii.

Dincolo de terasă, printre mese și crengile răsfirate, ca un cerc de foc înroșind în depărtare orizontul, retras peste oraș și ascuns parcă aici, după dealul San Vigilio, observăm forma rotundă și roșiatică a soarelui ce parcă vrea să ofere o ultimă reprezentație a zilei, cea a apusului.

Întreaga colină Bastia și satele cu case colorate răsfirate peste aceasta se arată idilic ca într-un tablou pictat de o mână măiastră. Pornim întra-acolo, aproape alergând spre marginea acelui platou, nu singuri, ci împreună cu alți turiști, cu toții probabil fascinați și vrăjiți de priveliștea uimitoare.

Aproape nu mai contează că porțile castelului sunt închise. Plimbarea până la acestea, pe strada decorată cu flori, ce urcă domol printre vilele elegante, mereu însoțiți de pe marginea ei de priveliștea fermecătoare ce se deschide asupra Citta Alta, pe de o parte, și a colinei Bastia, pe de alta, este tot ce ne-am fi putut dori de la acest loc.

San Vigilio a fost încheierea strălucitoare a celor câteva zile minunate petrecute în „Orașul celor o mie”. Bergamo ne-a surprins plăcut cu fiecare loc vizitat, oferindu-ne mult mai mult decât ne-am fi așteptat, lăsând în urma sa dulci amintiri și nostalgii, noi oferindu-i în schimb promisiunea sinceră că ne vom întoarce cândva aici.