Deși vorbește mult, nea Ilie nu e taximetristul palavragiu pe care l-am întâlnit cu toții măcar o dată în viață, dornic să împărtășească din experiența sa de viață și din CV-ul său burdușit de școli, între care Școala de șoferi, dar și cea mai prestigioasă dintre ele, Școala vieții. El nu e nici zugrav, mecanic, agricultor, cioban, brutar, deși uneori pare câte un pic din toate acestea, pentru că vorbește mult despre multe, probabil pentru a-și umple timpul care trece greu stând și așteptând scurgerea lui până la isprăvirea programului său de paznic de școală. Sau, poate, unele lucruri pe care le vede și le aude acolo, la poartă, în curtea școlii sunt prea greu de păstrat doar pentru sine.
Fără să pară că are prea multă școală sau educație, nea Ilie vorbește despre acestea cu siguranță și convingerea celui care a văzut și a înțeles multe din experiența sa de paznic de școală, dar și din ceea ce viața i-a arătat până acum, la “această vârstă a înțelepciunii”.
Orele petrecute zilnic în curtea școlii, la poartă, printre copii, părinți și profesori par să fi făcut din nea Ilie un bun observator al unei lumi pe care a înțeles-o în felul său, care nu-i place, și care pare să-i provoace repulsie și amărăciune, dar pe care este nevoit să o accepte pentru a-și duce traiul de zi cu zi.
Pentru nea Ilie, sunt puține “necunoscutele” din educație pe care el să nu le fi auzit, văzut și înțeles. Deși recunoaște că, poate, nu e cel mai în măsură să vorbească despre educație, nepriceperea și dezinteresul celor aleși, numiți şi plătiți să se ocupe de problemele învățământului și educației de la noi, sunt pentru el, deși triste și amare adevăruri, încurajatoare imbolduri de a vorbi și spune ceea ce crede, dar, mai ales, ce vede că se întâmplă în ziua de azi cu educația și societatea românească. Oricum, ceea ce se vede cu ochiul liber, la exterior, pare mai important şi mai grăitor pentru nea Ilie, decât ceea ce specialiștii vorbesc, analizează și comentează neconvingător, prin emisiuni, la televizor, sau scriu doct și pompos, „rupți de realitate”, prin cărțile lor.
Realitatea este cea care se plămădește sub ochii lui nea Ilie, zi de zi, cu fiecare oră petrecută printre copii, părinți și cadre didactice. Acolo, în curtea școlii, la poartă, nea Ilie învață lecții pe care, apoi, le „predă” și altora, dacă apucă să-l asculte careva. Prin urmare, el are păreri, dar și convingeri legate de educația copiilor din ziua de azi, pe care nu ezită să și le facă cunoscute. Dacă din imprudență sau complezenţă(!) te-ai apropiat prea mult de spațiul personal a lui nea Ilie, acesta îți va spune fără ocolișuri cum stau, de fapt lucrurile cu educația copiilor de astăzi, fără sa pară că dă din casă, pentru că, spune el, “nu e niciun secret, peste tot e la fel”.
Părerile lui nea Ilie, în mare măsură prejudecăți izvorâte din supărări, frustrări și nemulțumiri personale, dar și din obrăznicia neînțeleasă a copiilor sau din tupeul și obrăznicia sfidătoare a părinților cu funcții, poziții și bani, par să atingă, uneori, adevăruri care nu sunt doar ale lui, ci ale realității și vremurilor pe care le trăim. Nepriceput să fie discret, ori subtil, ipocrit sau grijuliu cu vorbele şi sentimentele sale, nea Ilie spune lucrurilor pe nume, din gura sa nu iese decât ceea ce crede și simte, fără nuanţe, ocolișuri sau finețuri, generalizând ceea ce se petrece sub ochii săi atât cât i se pare că poate s-o facă, fără a greși sau a se înșela prea mult. Cel puțin, așa crede. Asta, probabil, și pentru ca nea Ilie este conștient că păzește o școală bună din oraș și nu una ponosită dintr-un sat pierdut din România.
El se arată dezgustat, chiar revoltat de felul în care sunt educații copiii de astăzi, lăsați și uitați prea mult, „cât e ziua de lungă”, în alte locuri și în grija altor persoane decât cea a părinților, prea ocupați să facă banii cu care să plătească toate acele servicii care țin copiii ocupați și de multe ori “absenți”, ca și părinții, de acasă, pentru că acasă nu are cine să stea cu ei.
După nea Ilie, copiii de astăzi sunt prea mult lăsați în grija bonelor, a învățătorilor și profesorilor, a specialiștilor și instructorilor de tot felul, la after school ori before school, la lecția de șah, de dans, de pian, de balet, și alte lecții, ori în alte locuri sau în grija altor persoane decât cea a părinților. Aceștia vin la sfârșit de program și plătesc serviciile și timpul ocupat al copiilor, precum locul de parcare în care au ținut mașina câteva ore sau o zi întreagă. Nebunia cu pregătirea pentru concursuri, olimpiade, „școli” și diplome le ia mințile părinților, care, uneori, nici nu știu de ce supun copilul unor astfel de sacrificii. Doar pentru că așa fac și ceilalți, ar putea fi un răspuns, în locul ridicatului din umeri.
Nea Ilie pare șocat de agresivitatea și răutatea copiilor din ziua de azi, de impertinența și lipsa lor de politețe, de empatie și solidaritate. Ei sunt mereu în competiție, egoiști, ranchiunoși, mereu puși pe harță, pe umilirea și agresarea celuilalt. Nici vorbă despre prieteni sau prietenie, mai ales între băieți, ci doar de invidie, competiție și orgolii, exact așa cum cei mici văd şi învață de la cei mari. Nimic despre modestie, onestitate, bunătate, solidaritate, generozitate nu se vede în comportamentele și atitudinile acestor copii ce par să nu fi auzit sau văzut vreodată „cum arată” toate acestea.
Fiecare copil știe să se laude cu averea părinților, cu mașinile scumpe și casele luxoase. Acestea sunt modelele pe care copiii le imită și copiază zilnic de la părinții lor, din familie și nu numai, chiar de la școală, de la colegii și, uneori, de la învățătorii şi profesorii lor – viața este o luptă, o cursă contracronometru, dură și competitivă pentru obținerea stării de bine, a împlinirii și fericirii, doar cei mai buni reușesc, ceilalți sunt pierzători. Nimic mai fals, ar spune nea Ilie, căci fericirea vine din interior, este educată încă de când ești mic. „Dacă nu ai fost crescut și educat de mic, de acasă, să fii fericit, nu vei fi niciodată, oricâte bogății materiale ai avea în viață”.
E greu să-l oprești pe nea Ilie, care prăvălește precum un bolovan zgomotos cuvintele aspre și critice care-i vin la gură, chiar și atunci când vrei să-l tragi de mânecă spunându-i că nu toți copiii și părinții sau familiile sunt la fel. Ori că familia de astăzi s-a schimbat, că vremurile și nevoile noastre și ale copiilor noștri sunt altele. El o ține pe a lui, cu îndârjirea și convingerea celui care știe ce vorbește, dar mai ales știe ce vede și aude cu ochii și urechile sale.
Nu poți lua de bun sau ca adevăr tot ce spune nea Ilie, dar nici nu poți nega faptul că în multe privințe spusele sale par să indice cu precizie și claritate, dacă nu certitudini ale vremurilor pe care le trăim, cel puțin anumite tendințe lesne de observat în jurul nostru și chiar printre noi.
Bunăoară, dacă ne uităm la așteptările părinților de astăzi și la „modelul” de copil care se prefigurează sub ochii noștri pornind de la aceste așteptări, cei mai mulți copii din ziua de azi sunt văzuți și tratați ca un fel “investiție” (financiară) în care părintele bagă bani atâta cât încape sau atâta cât copilul poate duce, uneori, și nu de puține ori, până la epuizare. Ceea ce știe acest părinte este că el trebuie să culeagă roadele investiției sale pentru că așa se face, aşa fac și ceilalți, pentru a trăi liniștitorul sentiment al datoriei împlinite, profitul sau câștigul nereflectându-se neapărat în plus valoare. Nevoile copiilor sunt adesea scăpate din vedere, cele ale părinților, satisfacția, imaginea și prestigiul lor în societate prin intermediul copiilor fiind parcă mai importante.
Asistăm astfel la copii bine instruiți, nu neapărat educați și fericiți, la părinți fericiți, sau, cel puțin „liniștiți”.
Una dintre iluziile cu care trăiesc din ce în ce mai mulți părinți astăzi este aceea de a aștepta de la scoală mai mult decât poate aceasta poate oferi pentru educația copiilor lor. Există tendința de responsabilizare excesivă a școlii și, din acest motiv, de punere a acesteia la colț pentru nereușite, nemulțumiri și eșecuri ce țin mai degrabă de educația de acasă și din familie decât de menirea școlii. Din ce în ce mai multe voci blamează școala, o pun la colț și o arată cu degetul pentru nereușitele și eșecurile ei reale, dar și pentru așteptări, nereușite și eșecuri ce nu au toate legătură cu școala, dar care îi sunt puse în cârcă acesteia ca o responsabilizare a sa peste măsură de către părinti.
În timp ce unii părinți s-au lămurit cu „școala românească” și au înțeles că trebuie să-și asume mai mult timp, responsabilitate și dăruire pentru educația propriilor copii decât o face școala, alții “forțează nota” plusând (de obicei, bani) acolo unde nu este cazul, cu speranța că școala se va ocupa și de educația morală a copiilor, eventual de cea care ar trebui să se facă acasă, în familie, pentru că (nu-i așa!?) mulți părinți sunt atât de ocupați încât nu mai au timp nici pentru asta.
Nimeni nu poate pune sub semnul îndoielii iubirea acestor părinți pentru copiii lor, dar și cele mai bune intenții, dorințele și visurile cu care aceștia îi înconjoară. Doar că, de multe ori, aceste visuri și fericirea copiilor sunt confundate cu cele ale părinților, cel mai adesea din cauza presiunii și a competiției sociale. Pentru iubire nu prea se mai găsește timp, pentru a fi arătată, împărtășită și trăită împreună, decât prin concedii și vacanțe scumpe, în care părinții satisfac cu ușurință toate pretențiile și dorințele copiilor, unele absurde și predominant materiale, pentru a recompensa „timpul pierdut” și pentru a le arăta copiilor dragostea părintească. Copiii învață și înțeleg astfel că viața este o călătorie superficială, în care mai important decât ceea ce suntem, trăim și vedem „dinlăuntru” este ceea ce arătăm, suntem și vedem ” pe dinafară”.
Unii au uitat probabil, alții poate își amintesc și nu au uitat încă să prețuiască fericirea simplă, cea care exista cândva, când mulți dintre noi eram copii. Aceasta venea din trăirea unor momente și lucruri aparent simple, dar încărcate de puternice semnificații afective și educaționale, pe care nu le mai găsim astăzi în relațiile dintre părinți și copii, decât foarte rar. Este vorba de timpul petrecut împreună de părinți și copii acasă, de jocurile și joaca cu copiii, de cititul împreună cu copiii, de activitățile și „treburile” făcute împreună prin casă, de poveștile și povestirile spuse seara la culcare. Timpul era înainte prețios și avea altă dimensiune și valoare pentru educația copiilor, pentru că era petrecut mai mult cu familia și în familie.
Nu te poți simți în largul tău, confortabil sau plăcut atunci când discuți cu o persoană ca nea Ilie, obișnuită parcă să vadă doar partea goală a paharului, care răspândește în jurul său energii negative și pesimism cât pentru o zi, o săptămână, chiar o lună întreagă. Cu toate acestea, lui nea Ilie nu-i poți întoarce spatele, căci vorbele sale, deși aspre, par venite din supărarea sinceră și bunele intenții ale unui om cu sufletul bun și curat. Probabil, nu puțini sunt cei care văd la fel „realitatea lui nea Ilie”, ce-i drept, poate cu alți ochi, dintr-o altă lumină, de pe alte poziții sau înălțimi, de unde ecoul vorbelor sale se aude mai mult sau mai puțin clar, puternic și schimbător.
Niciun comentariu