Neptun (Poseidon, în mitologia greacă), zeu al apelor și al mărilor, a fost venerat inițial de către romani ca zeu al râurilor, izvoarelor și apelor, dar și ca zeu al cailor, sub numele de Neptunus Equester, întrucât a lucrat alături de Minerva (Zeița înțelepciunii și a războiului drept) la fabricarea carului roman, fiind considerat apoi patron al curselor hipice.
Dacă în vremurile romane, Neptun era reprezentat mai ales prin mozaicuri ca cel de la Muzeul Regional de Arheologie Antonio Salinas din Palermo – Italia), astăzi statuile sale decorează frumos piețele multor orașe europene, Neptun fiind redat impunător ca element decorativ principal și simbol al fântânilor monumentale, unele dintre acestea realizate de mari artiști și arhitecți ai Europei, în special italieni.
Aproape în toate marile orașe turistice ale Europei vom întâlni astfel de fântâni, unele cu o vechime de sute ani, construite în vremea și la dorința unor mari conducători – regi și regine, împărați și împărătese, etc., cu scopul de etalare a forței sau a puterii lor, ori, pur și simplu, pentru a înfrumuseța și schimba aspectul sau estetica unui loc, clădire, stradă, piață sau oraș. Aceste fântâni sunt apreciate și recunoscute astăzi ca mari atracții turistice, fiind vizitate de milioane de turiști din întreaga lume. Iată 6 dintre cele mai frumoase și vizitate Fântâni ale lui Neptun din Europa:
1. Fântâna lui Neptun din Bologna – Italia
În centrul orașului italian Bologna, între Piazza Maggiore si Piazza del Nettuno, se află impunătoarea și frumoasa Fântână a lui Neptun (Fontana del Nettuno, în italiană), una dintre atracțiile turistice principale ale orașului-cetate din nordul Italiei, capitală a regiunii Emilia-Romagna, denumit și „orașul roșu” datorită culorii acoperișurilor și fațadelor sale.
Fântâna este opera sculptorului de origine flamandă Jean de Boulogne sau Giovanni da Bologna, cunoscut mai ales ca Giambologna. Considerată una dintre marile sale capodopere, fântâna a fost realizată în anul 1563, la comanda papei Pius al IV-lea, în stilul reprezentativ pentru Gimabologna al manierismului.
Pentru că papa Pius al IV-lea nu a avut alte sugestii cu privire la conceperea statuii lui Neptun și la ridicarea acestei fântâni decât aceea de a fi realizată o statuie din bronz a Zeului mării, Giambologna a avut libertatea de a-și pune în practică propriile idei, imaginația și creativitata. Astfel, a luat naștere o capodoperă, pe cât de impresionantă, pe atât de surprinzătoare. Zeul mării, Neptun, este înfățișat purtând un trident in timp ce încercă sa domolească furia furtunii, acesta fiind elementul care evidențiază și pune în valoare întreagă operă și care i-a adus faima de astăzi.
2. Fântâna lui Neptun din Viena – grădinile Palatului Schönbrunn – Austria
Palatul Schönbrunn, probabil cel mai vizitat obiectiv turistic din Viena, se bucură de o astfel popularitate și datorită grădinilor sale, în fapt un parc imens și impresionant conceput în stil baroc, sub atenta îngrijire a împărătesei Maria Tereza a Austriei. Aceasta s-a preocupat în ultimul deceniu al vieții sale, între anii 1770 și 1780, ca dealul din spatele palatului, ocupat la acea vreme de o pădure defrișată, neîngrijită și deloc arătoasă, să fie amenajat pentru a decora și înfrumuseța întreaga suprafață a grădinilor, care se întindea de la Marele Parter până spre culmea cea mai înaltă a dealului. Astfel au fost construite, la baza dealului, Fântâna lui Neptun, iar pe culmea acestuia Glorieta.
Construită în stil baroc, la fel ca întregul parc, fântâna înfățișează în centrul său o formațiune de stânci, din mijlocul căreia se înalță zeul marii Neptun si suita sa. In centrul monumentului este Neptun, în fața lui zeița Thetis, iar în jur tritoni-zeități cu bust de om si coadă de pește.
3. Fântâna lui Neptun din Florența – Italia
În frumoasa Piazza della Signoria din Florența, alături de impresionantul Palazzo Vecchio, de superba și grațioasa Loggia dei Lanzi, dar și de impunătoarea statuie a lui Cosimo I de Medici, se află Fântâna lui Neptun. Fântâna a fost creată de un grup de artiști florentini între anii 1550 și 1565, sub coordonarea lui Bartolomeo Ammannati, care a realizat statuia lui Neptun din mijlocul fântânii din marmură de Carrara.
Ammannati, unul dintre cei mai mari artiști și arhitecți ai vremurilor sale, de asemenea reprezentant al manierismului ca și Gimabologna, a fost însărcinat de către Cosimo I de Medici să realizeze o fântână monumentală, chiar în piața și lângă palatul (Palazzo Vecchio) în care Cosimo locuia. Dincolo de faptul că era un element fundamental de decorare în piață, Cosimo își dorea fântâna pentru a avea o sursă sănătoasă de apă lângă palat, dar mai ales pentru a-și etala și sărbători puterea asupra florentinilor, Fântâna lui Neptun fiind o „alegorie a puterii florentine asupra mărilor și a guvernării apelor puse în aplicare de duce pe teritoriul toscan”.
4. Fântâna lui Neptun din Madrid – Spania
Înaintând pe bulevardul Paseo del Prado din Madrid, pe la jumătatea traseului său veți observa Fântâna lui Neptun (Fuente de Neptuno), care decorează încântător Piața Canovas del Castillo. Fântâna lui datează din perioada domniei lui Carlos al III-lea și a fost construită de către sculptorul Juan Pascual de Mena. Acesta a început construcția fântânii din marmură în anul 1780. Șase ani mai târziu, în anul 1786, discipolul lui de Mena, Jose Rodriguez i-a terminat capodopera care îl prezintă pe Neptun, zeul mării într-o mână cu un trident și cu un șarpe încolăcit în alta. Neptun este reprezentat în picioare, pe un car care este tras de doi cai înconjurați de delfini.
5. Fântâna lui Neptun de la Versailles – Paris, Franța
Este probabil cea mai somptuoasă fântâna de acest fel din Europa, aflată în la fel de grandiosul Palat Versailles din Paris, cu grădinile sale fermecătoare, simbol al monarhiei absolute sub conducerea regelui Ludovic al XIV-lea, supranumit și Regele Soare sau Ludovic cel Mare.
Fântâna lui Neptun de la Versailles este de fapt un bazin artificial în care zeul marilor Neptun este reprezentat ca figură centrală. El tronează alături de soția sa Amphitrite, cu un trident în mână, înconjurat de o mulțime de creaturi marine reale sau imaginare. Întregul ansamblu este format din numai puțin de de 22 de fântâni, care înconjoară elementul central al monumentului. Fiecare dintre acestea are un bazin de marmură susținut de splendide statui de bronz înfățișând copii. 89 de efecte de apă care sunt realizate cu ajutorul sistemului hidraulic încântă și fascinează vizitatorii. Bazinul lui Neptun este compus in total de 33 de fântâni situate pe doua nivele.
În total, acesta cuprinde: 99 de jeturi de apă, 22 de fântâni situate pe o terasă, 5 fântâni murale (înfățișând regatul lui Neptun), 6 fântâni situate pe planul de apă inferior (6 jeturi de 20 de metri).
Trebuie spus că Fântâna lui Neptun din Versailles, în mare parte și grădinile sale, au inspirat grădinile și Fântâna lui Neptun de la Palatul Schönbrunn din Viena. Grădinile de la Versailles au avut la rândul lor ca sursă de inspirație Grădinile Boboli din Florența – Toscana, Italia.
6. Fântâna lui Neptun din Roma – Italia
În capătul de nord al superbei piețe Navona din Roma, se află poate cea mai frumoasă fântână a lui Neptun din Europa. Arhitectul și sculptorul italian Giacomo della Porta este de regulă cel indicat ca fiind autorul acestei minunate creații. Trebuie spus însă că della Porta a realizat doar bazinul din marmură al fântânii, între anii 1575-1576.
Ulterior, artiștii Antonio della Bitta și Gregorio Zappalà au realizat sculpturile, în anul 1878, primul adăugând statuia lui Neptun luptând cu o caracatiță, celălalt Nereidele cu heruvimi și cai de mare. Înainte însă de adăugarea sculpturilor, în anul 1651, marele artist, sculptor, arhitect, pictor, scenograf și dramaturg italian Giovan Lorenzo Bernini a intervenit asupra construcției înlăturând treptele și porțile cu care fântâna era prevăzută după modelul originar, pentru a extinde bazinul din jurul fântânii, fără a umbla la forma și designul acestuia.
Vă invit să vizitați toate aceste fântâni în călătoriile și vacanțele voastre prin marile orașe ale Europei. În timp ce le priviți, admirați sau, poate, contemplați, nu pierdeți din vedere că ele au fost create de unii dintre cei mai mari artiști și arhitecți ai lumii, dar și că frumusețea și dăinuirea lor ni se datorează într-o anumită măsură.
Niciun comentariu