Între toate așezările fermecătoare care înconjoară Lacul Garda (vezi aici), Malcesine pare să iasă cel mai mult în evidență, nu doar datorită așezării sale spectaculoase, dar mai ales prin farmecul aparte și aerul romantic care îl înconjoară. Malcesine este un sat medieval localizat pe malul estic al Lacului Garda, în provincia Verona, regiunea Veneto, la 40 km de orașul Verona și la 120 de Veneția. Văzut din depărtare, micuțul sat se arată ca un mănunchi de case și clădiri cu arhitectură medievală, strâns în jurul unui castel vechi ce pare absorbit odată cu toată așezarea de lacul imens pe marginea căruia se înalță spectaculos.
Apropiindu-te, vei lăsa degrabă în urmă, doar traversând strada principală, mica și discreta parte nouă a așezării. Un labirint de străzi și alei înguste te va conduce printre case vechi, pe sub balcoane și ferestre decorate cu flori multicolore, prin curți și grădini, printre mici restaurante și baruri cu terase, pe lângă prăvălii, magazine de suvenire și gelaterii către vechiul castel Scaligeri, principala atracție a orașului. Acesta se înalță spectaculos, agățat de un promontoriu peste întinderea de apă, oferind privitorului o imagine ireală, fantezistă, desprinsă parcă din basme.
De partea cealaltă a lacului, Muntele Baldo asigură fundalul spectaculos ce face ca întregul sat să pară că se revarsă ireal dinspre înălțimile muntelui până spre malul abrupt ce sprijină castelul cu turnul său înalt, dar și casele ce par o chemare stăruitoare a imensului albastru.
Malcesine și Goethe
Vrăjit de frumusețea acestui loc a fost însuși Johann Wolfgang von Goethe. Din câte se pare, poetul și omul de știință german a fost inspirat de farmecul acestor locuri și mai ales de Castelul Scaligeri, dar și de o întâmplare mai puțin plăcută, în scrierea celei mai cunoscute din operele sale, „Faust„. În cartea sa, „Călătorie în Italia”, autorul descrie ceea ce pare a fi găsit călătorind printre splendorile Italiei, inclusiv în Verona și pe malurile Lacului Garda: „locuri cu inspirație și pace„.
Deși Malcesine se afla în planul, sau pe traseul său de călătorie „doar în trecere”, la 13 septembrie 1786, un vânt brusc și foarte puternic care s-a iscat peste Lacul Garda l-a forțat pe Goethe să se oprească pentru o ședere scurtă, dar intensă, la Malcesine. Impresionat de frumusețea castelului Scaligeri, poetul a căutat un loc liniștit și a început să deseneze castelul, dar unii locuitori l-au confundat cu un spion austriac, aflat în misiune pentru împăratul Iosif al II-lea, pentru a plănui un eventual asalt. Deși eroarea a fost în cele din urmă corectată, Goethe a folosit în apărarea sa câteva afirmații pe care le va relua în Faust, în special pasajul: „Îmi mai simt inima predispusă la aceste erori? Mă apeși! Așa să fie, te voi lăsa să te ridici lângă mine din vălul de ceață și aburi”.
Prin vizita și scrierile sale despre Malcesine, Goethe a rămas pentru totdeauna în memoria acestor locuri, micuța așezare dedicându-i un muzeu aflat în incinta Castelului Scaligeri, și, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la vizita sa în Malcesine și Lacul Garda, o placă comemorativă pe zidul castelului, cu bustul poetului și inscripții ale șederii sale în Malcesine, între 12 și 14 septembrie 1786.
Atracții turistice în Malcesine
Castelul Scaligeri
Este principala atracție în Malcesine, locul spre care străzile și aleile lungi, înguste și întortocheate duc cei mai mulți vizitatori. Castelul încântă și atrage vizitatorii prin imaginea sa spectaculoasă și aerul romantic care îl înconjoară. Priveliștile de pe treptele și terasele sale înalte asupra lacului sunt uluitoare. Cu fortificații din secolul al XIII-lea și un turn medieval mai vechi din piatră naturală albă, în ciuda numelui, castelul nu a fost construit de Scaligeri, ci doar ocupat de aceștia în timpul domniei lor.
După unele surse, castelul ar fi fost construit odată cu așezarea și este, deci, la fel de vechi ca aceasta, datând din ultimele secole ale primului mileniu î.Hr. Alte surse bine întemeiate susțin că primii care au construit castelul au fost longobarzii, pe la jumătatea primului mileniu d.Hr. În anul 590 d.Hr., castelul a fost distrus de franci și apoi reconstruit. Între 1277 și 1387, castelul s-a aflat sub controlul lui Alberto della Scala (conducător al Veronei între 1277 și 1301) și al familiei sale. În această perioadă, Scaligeri a renovat cetatea, care a început să fie denumită „Castelul Scaligeri”. Aceasta a fost ocupată apoi de Casa Visconti, între 1387 și 1403.
În 1404, castelul a trecut sub stăpânirea Republicii Venețiene și a rămas sub controlul acesteia până în 1506. Din acest an, castelul și-a schimbat de mai multe ori deținătorii: a fost din nou în stăpânirea Republicii Veneția, din 1516 până în 1797, apoi stăpânit de francezi, urmați de austrieci, care au realizat lucrări semnificative de consolidare în interiorul clădirii, în perioada cât au ocupat această parte a Italiei, din 1798 până în 1866. După ce o bună bucată de timp s-a aflat în proprietatea unui nobil venețian, castelul a fost declarat monument național, la 22 august 1902.
Muzeul de Istorie Naturală
În curtea castelului se află o altă clădire veche, ce găzduiește Muzeul de Istorie Naturală, în care sunt expuse mai multe specii de viețuitoare din zona Muntelui Baldo și a Lacului Garda.
Palazzo dei Capitani
Cu grădinile sale încântătoare de pe malul apei, Palazzo dei Capitani este o bijuterie a micuței așezări. Construit de familia Scaligeri între secolele al XIII-lea și al XIV-lea și reconstruit în stil gotic venețian în secolul al XV-lea, palatul a fost sediul guvernatorilor Scaligeri și mai târziu reședința Căpitanului Lacului. A fost declarat monument național în anul 1902, iar în prezent găzduiește birourile administrative din Malcesine.
Plajele
La doar 100 de metri de centrul orașului Malcesine se află plaja cu pietriș Paina, cu salvamari, terenuri de volei, un skate park, baruri, restaurante și un club de plajă, un lucru deloc surprinzător în zona lacului, ba chiar căutat, mai ales în zilele fierbinți de vară. O altă plajă, Val di Sogno, se află la câțiva kilometri sud de oraș. Isola del Sogno sau „Insula Viselor”, se află la 20 km de mal, iar cei mai temerari înotători pot ajunge pe insulă inclusiv înot.
Excursii pe Monte Baldo
În fundalul întregii așezări se ridică spectaculos Monte Baldo, înalt de 2.218 m, înălțime pe care se poate ajunge mai întâi cu telecabina rotativă până la 1.750 m. De aici, poate fi accesat cel mai înalt punct mergând pe jos câțiva kilometri spre sud, de-a lungul crestei. Acest traseu oferă o excursie perfectă, inclusiv pentru drumeții, cu temperaturi mai răcoroase și o briză garantată, în zilele toride de vară. Pe platoul înalt al muntelui se găsesc trasee pentru drumeții și ciclism de toate nivelurile, cu vederi minunate asupra Lacului Garda, precum și mai multe restaurante. Telecabina face un popas la jumătatea traseului, lângă Biserica San Michele, de unde turiștii se pot întoarce pe jos spre Malcesine, admirând priveliștea uimitoare a așezării, de data aceasta având în fundal Lacul Garda.
Pe toată întinderea Lacului Garda, turistul sau călătorul pasionat de frumos, dornic să exploreze, să descopere și să cunoască locuri noi, va întâlni așezări încântătoare, purtând decorul și atmosfera micilor orașe și sate italiene din zonă. Malcesine, cu castelul său romantic de pe lac, este unul dintre acestea, poate cel mai fascinant și romantic loc care îți va ieși în cale, oprindu-te din drum mai mult decât pentru o vizită scurtă. De fapt, pentru o vizită completă pe malurile Lacului Garda, micuțul Malcesine nu are cum să lipsească. Dimpotrivă, acesta s-ar putea dovedi cea mai inspirată oprire, așa cum ne-am convins și noi, după ce am încheiat turul lacului.
Te-ar putea interesa și: Lacul Garda – cele mai frumoase locuri
Ultimele articole:
Niciun comentariu