Surprinzătorul Bergamo – Povești de călătorie din „Orașul celor o mie” – I

Pe cât de mic și necunoscut este Bergamo între toate orașele mari și celebre ale Italiei, pe atât de mult te va impresiona odată ce l-ai văzut și descoperit. Aș putea să nu zăbovesc prea mult și să scriu doar în treacăt despre…”Orașul celor o mie”. Aș pierde astfel, dacă nu tot, o mare parte din lucrurile frumoase pe care le-am adunat în șederea noastră de câteva zile în acest minunat oraș: temerile dinaintea sosirii și surprizele plăcute pe care ni le-a adus în final orașul, locurile sale minunate, clipele și emoțiile de încântare, amintirile rămase și nostalgiile acestora. Toate acestea nu vor putea încăpea decât într-o poveste de călătorie în mai multe părți.

I – Faceți cunoștință cu Bergamo, „Orașul celor o mie”

Poate la fel ca noi, turistul sau călătorul care va ajunge în Bergamo pentru prima dată va rămâne surprins, nu o dată, descoperind de unul singur, cu proprii ochi și poate fără prea multe anticipări și așteptări farmecul aparte al acestui oraș. Deși nu are aerul turistic al marilor și vestitelor orașe italiene (Roma, Milano, Florența, Veneția, etc.), sau tocmai din acest motiv, Bergamo te poate cuceri de la prima vedere, dintr-un fapt aparent banal – aici vei găsi mai mult decât te așteptai. Uneori, cu puține așteptări poți descoperi….Paradisul. Am scris aici cât de importante sunt așteptările pe care ni le setăm pentru reușita vacanțelor și călătoriilor noastre.

Situat în nordul Italiei, în Lombardia, la 40 km nord-este de Milano, orașul trece aproape neobservat de turiști. Aceștia tranzitează de obicei Aeroportul Orio al Serio, cunoscut și ca Aeroportul Internațional Il Caravaggio, spre alte destinații mai populare din regiune sau din apropierea acesteia. Cei care vizitează Bergamo sunt mai ales călătorii escalelor lungi, cei aflați între două zboruri, care aleg să viziteze orașul pentru trecerea timpului, dar care se felicită apoi pentru „o alegerea așa inspirată”, regretând totuși în final că timpul petrecut în oraș a fost prea scurt. O întoarcere aici, dedicată doar orașului, pare să fie, în urma unor astfel de vizite scurte, o promisiune.

Pe multe însemne cu denumirea orașului, îndeosebi pe indicatoarele turistice de culoare maro, poate fi citit: Bergamo – Città dei Mille (Bergamo – Orașul celor o mie). Este denumirea cu care mai este cunoscut orașul, mai mult în Italia, dată de eroul revoluției italiene (Risorgimento) Giuseppe Garibaldi, cu referire la voluntarii din Bergamo (cei o mie) care s-au oferit să plece în Sicilia, în noaptea de 5 spre 6 mai 1860, pentru a lupta împotriva austriecilor și a elibera orașul de sub ocupația acestora.

Din Orașul de Jos (Citta Basa), în Orașul de Sus (Citta Alta)

Orașul Bergamo este format din două pârți distincte, dar bine interconectate, foarte apropiate şi ușor de ajuns dintr-o parte în alta, cu funicularul, pe jos sau cu autobuzul – Linia 1, traseu gară – Citta Alta, și Linia A1, autobuzul ajunge din aeroport în Citta Alta cam în 15 minute. Cele două părți ale orașului sunt una pentru cealaltă ca două scene din care privitorul poate admira tot ce are mai frumos fiecare dintre ele.

Pe de o parte, din orice punct a Citta Basa („Orașul de Jos”) putem admira imaginea înaltă, spectaculoasă a Citta Alta („Orașul de Sus”), așezat la vedere pe o colină înaltă, înconjurat și bine fortificat de zidurile groase și înalte construite de venețieni în timpul ocupației acestora. Aici se află centrul istoric al orașului, în care sunt concentrate cele mai multe obiective turistice, cu origini și înfățișări medievale, foarte bine păstrate, în mare parte autentice, datând chiar din perioada înființării lor. Pe de altă parte, privind invers, de la înălțimea zidurilor venețiene ale Citta Alta spre întreaga întindere a Orașului de Jos (Citta Bassa), priveliștea este și mai impresionantă, mai ales seara, când se lasă întunericul și luminile îndepărtate ale orașului sclipesc în depărtare formând linia luminoasă a orizontului.

Cândva, Bergamo însemna doar Citta Alta, orașul vechi fortificat de venețieni în secolul al XVI-lea. Apoi, prin unirea mai multor sate aflate de-a lungul unui drum pietruit datând din 1620 numit Santierone, a fost creat CItta Bassa, Orașul inferior sau Orașul de Jos. Santierone a devenit în timp strada principală, un bulevard pavat în jurul căruia s-a dezvoltat Orașul de Jos, punctul central și inima orașului Bassa, astăzi reprezentat de Piața Vittorio Veneto și Piața Dante. Tot aici se află teatrul orașului dedicat lui Gaetano Donizetti, celebrul compozitor italian născut în Bergamo, dar și biserica Sfinților Bartolomeo și Stefano, din secolul al XVIII-lea. În Bergamo de jos se află și Mănăstirea San Benedetto, construită în secolul al XVI-lea și încă sediul unei comunități claustrale.

Această parte a orașului mai are și câteva muzee, în primul rând Academia Carrara, dar și Muzeul Donizetti, Galeria de Artă Modernă și Contemporană, Muzeul Eparhial de Artă Sacră, Muzeul Istoric, Muzeul de Științe ale Naturii și Muzeul Arheologic. În Citta Bassa are loc de secole Tradiționala plimbare de duminică a locuitorilor din Bergamo, printre numeroase târguri și evenimente culturale care sunt organizate aici, mai ales la sfârșit de săptămână.

Zidurile și porțile venețiene ale Orașului de Sus (Citta Alta)

Probabil, Bergamo nu ar arăta la fel de fascinant și încântător fără zidurile venețiene, un circuit spectaculos de ziduri cu lungimea de peste șase km ce înconjoară Citta Alta de mai bine de patru secole. Locul este astăzi unul dintre principalele puncte de atracție ale Orașului de Sus și ale întregului oraș Bergamo. De-a lungul acestor ziduri, pe Viale delle Mura, o porțiune lungă și spectaculoasă a zidului care se întinde de lângă celebra și frecventata pasticerie La Marianna, și până în zona Porții San Giacomo, de unde zidul coboară spre Orașul de Jos, localnicii și turiștii vin pentru plimbări romantice, pentru vederile panoramice uimitoare care se deschid de la înălțime asupra Orașului de Jos și orizontului îndepărtat, pentru a admira răsăriturile și apusurile minunate.

Zidurile au fost construite între secolele XV – XVIII, începând cu anul 1561, de către Republica Venețiană ca ziduri de fortificare și apărare a orașului. Ceea ce vedem astăzi, dincolo de transformările firești și vizibile lăsate de trecerea timpului, sunt zidurile în forma lor intactă și autentică, așa cum arătau acestea la vremea ridicării lor. Se crede că datorită frumuseții, măreției și rezistenței lor, nimeni nu a încercat vreodată să le cucerească. De asemenea, soarta lor a fost favorabilă și în timpul celui de-al doilea război mondial, zidurile scăpând de bombardamentele aviației germane.

Zidurile sunt formate din 14 bastioane, 2 platforme, 100 de ambrase pentru tunuri, 2 armurii, patru porți, dar și din structuri subterane, cu săli, pasaje și tuneluri. Pentru construirea zidurilor, a fost necesară distrugerea a peste 250 de clădiri, inclusiv a 8 proprietăți religioase, precum Catedrala Sant’ Alessandro și mănăstirea dominicană din Santo Stefano.

Unele porțiuni de ziduri existau din epoca romană, documentate ca făcând parte din secolul al VIII-lea. Aceste ruine erau în însă în condiții extrem de proaste la începutul secolului al XVI-lea, așa că au fost aproape complet înlocuite de noile ziduri. Odată finalizate lucrările, perimetrul defensiv s-a dovedit a fi complet nou, fără nicio porțiune din fortificațiile anterioare. Ca o recunoaștere a valorii lor artistice și culturale, zidurile au fost înscrise și fac astăzi parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.

Zidul lung care înconjoară întreg orașul de sus a fost prevăzut cu nu mai puțin de cinci porți de acces: Poarta San Giacomo, Poarta Sant’ Agostino, Poarta Sant’ Alessandro, Poarta San Lorenzo și o poartă mai mică, Porta del Soccorso, de fapt un fel de ușă secretă mare decupată într-o porțiune mai retrasă, ascunsă a zidului, cu scopul retragerii și salvării în cazul unui atac, spre dealurile dinspre San Vigilio. Este singura poartă nefolosită astăzi, aflată în proprietate privată, accesul spre și prin această poartă fiind interzis. Toate celelalte patru porți fac astăzi parte din structura orașului fiind incluse și folosite în traseele de transport și în rețeaua de străzi care deservește întregul oraș.

Cea mai cunoscută poartă, mult folosită de localnici și de turiștii care sosesc pe jos în Citta Alta, este Porta San Giacomo, construită din marmură albă, în contrast cu nuanța gri a zidurilor. Aceasta este orientată spre sud și este ușor de reperat de pe Vialle Vittorio Emanuele II, bulevardul central din Orașul de Jos. Această poartă trebuia să fie un fel de carte de vizită a orașului, fiind, din acest motiv, și cea mai frumoasă și impunătoare. În mijlocul său poate fi observată stema Leului din San Marco, simbolul Republicii Venețiene.

Poarta Sant’ Agostino este orientată spre est și a fost construită ca un privilegiu pentru cei care soseau din Veneția. Astăzi este poarta prin care se face intrarea în Citta Alta dinspre Citta Bassa pe cale rutieră, autobuzele abia strecurându-se printre zidurile înguste ale porții.

Poarta Sant’Alessandro se află în partea de vest a zidurilor, ideală pentru cei care sosesc din Lecco și Como. Numele provine de la Bazilica Sant’Alessandro, pentru a aminti de această biserică demolată în anul 1561. Și această poartă este marcată cu simbolul venețian, stema Leului din San Marco.

Poarta San Lorenzo, cunoscută și ca Poarta Garibaldi, întrucât prin acestă poartă a trecut victorios însuși celebrul general Giuseppe Garibaldi, este cea mai mică dintre cele patru și se află în partea de nord a orașului Citta Alta.