Calatorii in strainatate Descoperă Oameni si locuri

Monemvasia, comoara ascunsă în Peloponez

La 300 de km de Atena și la aproximativ 200 de fermecătorul oraș Nafplio, prima capitală a Greciei independente, se află Monemvasia, una dintre cele mai spectaculoase si fascinante atracții turistice ale Greciei continentale, situată în Laconia. Monemvasia este un oraș medieval, ascuns pe o mică insulă stâncoasă de pe coasta de est a Peloponezului, ce măsoară în jur de 300 m lățime și un 1,8 km lungime. Orașul fortificat este legat de continent printr-un dig de 200 m lungime, construit în anul 1971, pentru a înlesni accesul la stânca desprinsă de uscat în anul 375 d. Hr., în urma unui cutremur.

Foto: ditmonemvasias.gr

Cetatea a fost ridicată în anul 583 de locuitorii de pe continent ca refugiu în calea invaziei slave și a avarilor asupra Greciei. De-a lungul timpului, orașul s-a aflat sub stăpânire bizantină, venețiană și otomană, până în anul 1821, când Tzannetakis Grigorakis a intrat în oraș cu armata sa privată, în timpul războiului de independență a Greciei, și a eliberat Monemvasia de sub stăpânirea otomană. Influențele bizantină, venețiană și otomană sunt prezente și vizibile astăzi în arhitectonica cetății, în zidurile care o înconjoară, în clădirile, străzile și aleile pietruite ce poartă încă urmele și fascinația unor vremuri de mult apuse.

Călătorind dinspre Atena sau Nafplio spre Monemvasia, odată ajuns la începutul drumului care duce dinspre continent spre insulă, vei rămâne uimit de imaginea ce se arată în depărtare. O stâncă uriașă veghează din mare imensa întindere albastră până spre continent, într-un decor ireal, aproape fantastic. Știi că acolo ar trebui să se afle un oraș, deși, din depărtare, pe imensa stâncă pare să domnească doar pustiul. Un aer misterios pare să plutească dinspre acel loc, scrutând de la un capăt la altul stânca în care Monemvasia a fost adânc săpată și bine ascunsă pentru a fi cât mai anevoios aflată. Abia după ce parcurgi cei 200 de metri și pătrunzi în cetate, prin singura și micuța intrare (mone și emvasia, intrare unică, în limba greacă) orașul ascuns ți se dezvăluie treptat, cu emoția descoperii unei comori de preț, mult așteptată și căutată.

Foto: Cubby’s Cruises

Odată ce ai intrat în această cetate, nu ai nevoie de ghid, de hartă sau de instrucțiuni pentru a o explora și pentru a gusta cu nesaț din farmecul său. Este de ajuns să te lași purtat printre zidurile, bisericile și casele vechi în stil bizantin, venețian și otoman, pe aleile vechi și pietruite și să te bucuri de aerul romantic, de sentimentul de plenitudine și încântare care te învăluie privind de la înălțime, de pe platoul ce se ridică la o 100 de metri deasupra mării, imensa întindere albastră.

Strada principală
Foto: Journalist on the run
Foto: Greece IS

Vechi prăvălii cu suveniruri, taverne și chiar hoteluri, te vor însoți înaintând pe strada principală, până ce vei ajunge în micuța, dar frumoasa piață centrală din Orașul de Jos. Aici vei fi întâmpinat de biserica Christos Elkomenos, construită în sec. XIII de împăratul bizantin Andronic II Paleologul, ușor de recunoscut după turnul cu clopotniță, adăugat în anul 1697, în timpul ocupației venețiene. Foarte aproape de aceasta se află micuța biserică Panagia Chrysafitissa, construită în timpul ocupației turce şi închinată Fecioarei Maria. În piața principală mai pot fi admirate și vizitate un tun rămas din timpul asediului din anul 1821, un muzeu aflat în fosta moschee a orașului, care găzduiește colecția arheologică a Monemvasiei. Dar ceea ce încântă cel mai mult este imaginea spectaculoasă care se deschide din această piață asupra mării, loc potrivit pentru fotografii, amintiri și clipe de neuitat.

Piața centrală Monemvasia
Foto: Greeka
Biserica Christos Elkomenos
Foto: Greeka
Biserica Panagia Chrysafitissa,
Foto: Greeka

Străduțele mici și foarte înguste urcă la un moment dat abrupt printre clădirile vechi, majoritatea restaurate, spre Orașul de Sus. Aici vei da peste vechea biserică Agia Sofia (sec. XII), cocoțată spectaculos pe marginea golașă a unei stânci, cu o panoramă uimitoare asupra mării. Biserica, aflată încă în proces de restaurare și deci închisă vizitatorilor, dar și priveliștea spectaculoasă care se deschide de aici asupra mării, sunt singurele atracții ale acestei părți a cetății. Zidurile vechi aflate în ruină oferă locului o imagine nu foarte primitoare, dar pe care turiștii o caută, din curiozitate si, mai ales, pentru priveliștea încântătoare. Coborând aproape de mare, străpungând zidurile cetății se află Portello, sau poarta care duce la un pas de mare, pe plaja Monemvasiei. Imaginea valurilor izbindu-se de pereții cetății este de-a dreptul impresionantă.

Biserica Agia Sofia
Foto: Greeka
Portello – poarta spre mare
Foto: Greece IS

Printre turiștii care vin și pleacă zilnic de aici, în număr din ce în ce mai mare încă din anii 80, mai locuiesc permanent în Monemvasia doar 15 persoane. Unele dintre acestea au mici și vechi afaceri pe insulă, așa cum este doamna Motoula, o bătrână care dă viață orașului, mai ales prin ciorba gustoasă de cocoș și tăiței, pe care o servește de mulți ani turiștilor în vechea ei tavernă. În ciuda numărului din ce în ce mai mare de turiști care aduc venituri importante acestui loc, unele surse vorbesc despre măsuri de protecție luate de Ministerul Culturii din Grecia pentru ca Monemvasia să nu devină „prea turistică”.

Monemvasia pare acel loc de vis pentru care ai merge până la capătul pământului, fără riscul de a găsi la destinație un loc anost și dezamăgitor. Dimpotrivă, misterios, atrăgător, fascinant și romantic, Monemvasia încântă și fascinează pe măsura ce-i descoperi pas cu pas întreaga-i măreție. Este recomandabil să ajungi aici în după-amiezile târzii de vară, pentru plimbări romantice la apusul soarelui, sau spre seară, după apus, și chiar noaptea, pentru a prinde magia acestui loc, aerul său romantic cu priveliștile minunate asupra mării, când luna se oglindește în mare, în imagini fermecătoare, de neuitat. Dacă vei ajunge în Monemvasia, este posibil ca acest oraș ascuns, vechi și romantic să te cucerească pentru totdeauna și să-ți rămână în suflet ca un vis de călătorie nostalgic ce se cere stăruință împlinit….iar și iar.

Foto reprez: Azamara

Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu