Calatorii in strainatate

Pasquino, statuia vorbitoare din Roma

La o aruncătură de băț de Piazza Navona, lăsând în stânga superba Fontana del Moro și mergând spre dreapta pe Via di Pasquino, cam după 1-2 minute de mers pe jos, într-o mică piață purtând același nume, poți întâlni „statuia vorbitoare” a Romei, Pasquino. Statuia, veche, degradată și nu foarte atrăgătoare la prima vedere, este, de fapt, un loc pe care romanii lasă de secole mesaje satirice pentru a-și face cunoscute nemulțumirile și criticile la adresa conducătorilor urbei, dar și a moravurilor ușoare și decadente care pătează și tulbură uneori viața de zi cu zi a Cetății.

Pasquino

Dată fiind localizarea ei printre străzile înguste care înconjoară faimoasa Piazza Navona, într-un colț mai retras, cel al clădirii în care se află Palazzo Braschi, aproape de locul în care a fost descoperită și dezgropată în sec . XV, această statuie și povestea care circulă în jurul ei, nu sunt foarte cunoscute vizitatorilor Romei. De aceea, cei mai mulți turiști o trec cu vederea ca pe un loc sau statuie “oarecare”, fără importantă si semnificație istorică, ceea ce, desigur, nu este așa.

În fapt, statuia descoperită în cartierul Parione din Roma, în secolul al XV-lea, este un grup statuar elenistic, datat din sec III î. Hr., care îl înfățișează pe Menelaus susținând trupul lui Petroclus muribund, lovit de Hector în războiul Troian. O variantă a acestei statui, din perioada domniei Marelui Duce Cosimo I de Medici, mult îmbunătățită, se află la Florența, în Loggia dei Lanzi din Piazza della Signoria.

Menelaus care sprijină corpul lui Patroclus.
Sculptură romană restaurată, expusă în Loggia dei Lanzi, Piazza della Signoria din Florența

Originea numelui Pasquino este legată cel mai probabil de numele unui croitor, care a descoperit statuia lângă casa sa, potrivit speculatiilor lansate pe la jumătatea secolului al XVI lea. În cinstea și memoria acestui croitor sărac, statuia a primit numele de Pasquino. 

Însă faima statuii Pasquino, cu semnificația care s-a păstrat până în ziua de astăzi, datează de la începutul sec. al XVI lea, atunci când cardinalul Oliviero Carafa a îmbrăcat statuia din marmură într-o togă și a decorat-o cu epigrame în latină, cu ocazia Zilei Sfântului Marcu. Acțiunile cardinalului au dus la obiceiul criticării papei sau guvernului său, prin scrierea de poezii satirice în dialect roman, numite „pasquinade” sau „pasquinate”, care erau lipite lângă statuie sau chiar pe aceasta.

Statuia a devenit astfel “vocea” urbei, a nemulțumirilor locuitorilor Romei care denunțau nedreptatea și guvernarea greșită de către membrii Bisericii. Dar criticile și înțepăturile nu-i vizau doar pe pontifi, ori doar Biserica și pe membrii acesteia, ci erau vizate și figuri de seamă ale societății sau personalități ale vremii care călcau strâmb, ori care prin comportamentele și atitudinile lor imorale și decadente atrăgeau critica, ironia și batjocura cetățenilor Romei, prin intermediul statuii Pasquino. Un exemplu este cel al Donei Olimpia, o femeie “influenta și vicleană” în Roma de la începutul anilor 1600, ajunsă în gura lumii și, bineînțeles, a lui Pasquino, pentru relațiile “obscure” pe care le avea cu cumnatul său, papa Inocențiu X (Pamphili), drept Pimpaccia din Piazza Navona. 

Nu este de mirare că statuia a fost pe cale să fie distrusă de mai multe ori, sub pontificatele lui Adrian al VI lea, Sixtus al V lea și Clement al VIII lea. Pedepsele pentru făptașii pasquinate – lor erau foarte severe, ajungând până la pedeapsa cu moartea. 

Pasquino este cea mai veche și faimoasă statuie vorbitoare din Roma, dar nu este singura statuie care dă glas necazurilor, supărărilor și nemulțumirilor locuitorilor Romei, probabil și a celor care vin să o viziteze. De fapt, în Roma există încă cinci astfel de statui:

Marforio

Marforio – este cea mai cunoscută statuie vorbitoare dintre cele șase ale Romei, după Pasquino. Expusă în Muzeele Capitoline, statuia, care îl înfățișează, probabil, pe Neptun, este o imensă sculptură din marmură, fiind datată în secolul I al epocii romane.

Abate Luigi

Starețul Luigi (Abate Luigi) – statuia este o sculptură romană ce înfățișează un bărbat stând în picioare, purtând o togă, ceea ce pare a indica un magistrat superior. Numele de Abbate Luigi provine, se pare, de la un cleric al bisericii Santissimo Sudario dei Piemontesi, din Roma. Această sculptură, situată astăzi în Piazza Vidoni, pe un perete lateral al Bazilicii di Sant’ Andrea della Valle, a devenit “statuie vorbitoare” între secolele XIV – XV. 

Il Facchino

Il Facchino (Hamalul) – este situată în apropiere de Piazza Venezia, pe Via Lata, lângă Banco di Roma, adusă de pe Via del Corso, în anul 1874. Spre deosebire de celelalte statui vorbitoare ale Romei, care sunt datate toate din Roma Antică, Il Facchino este relativ modern. Statuia a fost creată în anul 1580 de către Jacopo del Conte și înfățișează un bărbat purtând o șapcă și o cămașă cu mâneci, care cară un butoi, alimentat, se pare, cu apă din Tibru, pentru a o vinde în oraș, în perioada anterioară reparației apeductelor romane.

Madama Lucrezia

Madama Lucrezia – este singura statuie vorbitoare de sex feminin. Statuia reprezintă un bust roman imens, de aproximativ 3 metri înălțime, amplasat în plinta unui colț din micuța Piazza di San Marco, între Palazzo Venezia și Bazilica Sf. Marcu. Statuia desfigurată, o reprezintă, cel mai probabil, pe zeița egipteană Isis, deși sunt și voci care o indică pe împărăteasa romană Faustina drept subiectul acestei statui. Bustul a fost primit de Lucrezia d’Alagano de la iubitul ei, Alfonso d’Aragona, rege de Napoli, fiind adusă la Roma după moartea lui Alfonso, în 1458.

Il Babuino

Il Babuino – este o statuie mică așezată pe marginea unei fântâni situată în fața Muzeului Canova Tadolini, pe Via del Babuino. Statuia este o reprezentare străveche a lui Silenus înclinat – un personaj mitologic, pe jumătate om, pe jumătate capră. Fântâna publică, decorată cu această statuie, a fost construită în anul 1581 de către un negustor bogat pe nume Patrizio Gandi, în fosta Via Paolina, astăzi Via del Babuino. Locuitorii Romei au numit statuia babuino, pentru că o considerau urâtă și deformată, semănând cu o maimuță. Drept urmare, strada a fost poreclită Via del Babuino, numele devenind în cele din urmă oficial.

Poate nu la fel ca altădată, obiceiul statuilor vorbitoare se păstrează și astăzi, cei care trec, mai ales pe lângă Pasquino, putând vedea bilețele sau foi întregi de hârtie scrise, mai vechi sau mai noi, lipite lângă statuie.

În ciuda problemelor cu care se confruntă astăzi orașul de pe Tibru (degradarea vizibilă a unor monumente și clădiri istorice de o valoare istorică și culturală inestimabilă, dar și aglomerația și gunoaiele sufocante de pe marele străzi și bulevarde și din zonele turistice, etc.), nu se știe dacă Pasquino mai este ascultată sau măcar auzită de cei cărora le vorbește prin mesajele sale. Probabil, vocea sa a fost înlocuită de locuitorii Romei, ori uitată sau a devenit una printre altele, “mai actuale” și în ton cu vremurile.

Doar probabil, căci cine ar putea să grăiască mai deschis, mai sincer, mai “pe față” și mai cu haz decât Pasquino, Marforio, Abbate Luigi, Il Facchino, Madama Lucrezia, sau Il Babuino?!

Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu