Înconjurat de Munții Rodnei, pitoresc și încântător prin amplasarea sa, prin cadrul natural și peisajele montane care îl înconjoară, în județul Maramureș se află orașul Borșa, una dintre principalele destinații turistice din regiunea Maramureșului. În ciuda aspectului învechit, pe alocuri încremenit parcă în vremurile comunismului și în contrast țipător cu standardele de astăzi ale unui oraș considerat stațiune turistică, mulți turiști sosesc indiferent de sezon aici, nu neapărat pentru oraș, ci pentru numeroasele obiective turistice din împrejurimi, pentru cazare și vestitele obiceiuri și tradiții populare maramureșene.
Principalul punct de atracție al orașului Borșa este telescaunul, un loc mai tot timpul aglomerat, de unde turiștii urcă spre cea mai cunoscută și râvnită probabil atracție turistică din Munții Rodnei, plimbarea cu telescaunul spre Cascada Cailor. Trebuie spus că această cascadă este cu adevărat spectaculoasă și încântătoare atunci când debitul de apă este mare, ceea ce se întâmplă mai ales primăvara, după topirea zăpezilor sau după perioade ploioase mai lungi. Din acest motiv, cel puțin noi, am evitat-o în ultimele vizite în Maramureș, bineînțeles după mai multe încercări fără noroc de-a lungul anilor de a surprinde cascada în toată splendoarea sa.
Odată ajuns cu telescaunul din Borșa pe platoul înalt din vârful pârtiei de schi, după câteva sute de metri, drumul se bifurcă spre cele două trasee marcate care se găsesc aici, la dreapta spre Cascada Cailor, înainte spre Lacul Știol. Vara, mai ales la sfârșitul săptămânii, cohorte de turiști iau cu asalt telescaunul și se îndreaptă cu mic, cu mare spre Cascada Cailor, aproape ignorând celălalt traseu, mai puțin cunoscut și văzut poate ca fiind mai greoi. Pentru cel care iubește și respectă cu adevărat muntele și drumețiile montane, acest traseu ar putea fi însă o alegere inspirată, o descoperire cu adevărat importantă pentru căutările sale.
Deși pare lung, traseul nu este unul foarte solicitant urcând domol pe porțiuni de drum drept, cu pajiști întinse înconjurate de peisaje montane încântătoare. Nu veți avea grija drumului, nici timp să obosiți sau motive să vă plictisiți. Frumusețea aproape sublimă a peisajelor din jur vă va face drumul mai scurt, odihnitor și revigorant decât vă așteptați.
Traseu accesibil spre Lacul Știol
După ce ați lăsat în dreapta drumul forestier care coboară spre Cascada Cailor, urmați săgeata spre Lacul Știol, urcând relativ ușor pe drumul drept care vă va duce cam în jumătate de oră pe platoul Știol. Continuați pe drumul forestier spre dreapta până când veți ajunge, cam în 15 minute, în dreptul unei stâne. Aici drumul se unește cu traseul foarte greu care vine direct dinspre Cascada Cailor, recomandabil doar celor cu antrenament. Continuați drumul drept înainte, apoi ocoliți ușor prin stânga pe sub Șaua Gărgălăului. În circa 30-40 minute veți ajunge în căldarea formată sub Vârful Gărgălău în care se află Lacul Știol.
Pe tot acest traseu veți fi însoțiți de peisaje încântătoare, cu povârnișuri colorate în verde smarald de tufele de jnepeni și arbuști mici, platouri cu pajiști înflorite, dacă ajungeți aici vara sau, mai ales, primăvara târziu. Veți întâlni spre jumătatea traseului mai multe firicele de apă care izvorăsc vioi dintre stânci, și care își fac apoi loc domol și cristalin printre tufele de jnepeni, de la înălțimea platoului pe care vă aflați înspre josul văilor întinse, urmând în sens invers traseul pe care ați venit. Sunetul clipocitului domol al acestor pârăiașe îmbie ca o binecuvântare la scurte, odihnitoare și revigorante popasuri.
De reținut:
Dacă sosiți aici pe la sfârșitul lunii mai sau la început de iunie (depinde de durata iernii, de momentul sosirii primăverii și al încălzirii vremii), aveți posibilitatea să vă bucurați de una dintre minunile neprețuite ale acestor locuri – înflorirea rododendronului, uimitorii bujori de munte care colorează fermecător în roz pajiștile și crestele de pe traseu, făcând drumeția prin aceste locuri cu adevărat încântătoare.
Cam de pe la jumătatea traseului veți zări în depărtare Vârful Gărgălău, cu spectaculoasa creastă muntoasă la poalele căreia se află Lacul Știol, aceasta fiind și cel mai bun reper pentru continuarea sigură a traseului până la capătul său. Înaintea coborârii, privind de la înălțimea platoului pe care vă aflați, în josul depresiunii în care se află lacul înconjurat spectaculos în partea opusă de uriașul perete muntos, veți repera lacul, probabil cu ceva dificultate și suspiciune, întrucât din depărtare acesta pare mic, un ochi sau o pată de apă, în contrast cu imensa vale înconjurată de Vârful Gărgălău. Imaginea este una spectaculoasă și impresionantă, care poate surprinde plăcut și chiar uimi pe cel care ajunge aici pentru prima dată.
Despre Lacul Știol
Lacul Știol, cunoscut și ca Lacul Izvorul Bistriței Aurii întrucât de aici izvorăște Râul Bistrița, este un lac glaciar situat la 1850 m altitudine sub Vârful Gărgălău ((2159 m), într-o vale adâncă în formă de amfiteatru, numită și căldare glaciară. Pe panoul informativ aflat pe marginea lacului, putem citi că lacul este populat de păstrăvi, iar pe malul său pot fi zărite seara și dimineața viețuitoare din zonă, care vin aici pentru a-și potoli setea și a se răcori în zilele călduroase de vară. Printre animalele care pot fi văzute aici se numără capra neagră și marmota alpină.
Imaginea lacului înconjurat de crestele muntoase uriașe este una spectaculoasă, fermecătoare, izbitoare, la prima vedere. Dar lacul atrage, încântă și uimește mai ales prin nuanța sa de verde smarald, care inspiră și transmite cel mai bine relaxarea, seninătatea, prospețimea, echilibrul și armonia acestui loc.
Cum ajungeți în Borșa
Acces rutier:
- pe DN17 – Suceava – Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Iacobeni, DN18 – Iacobeni – Cârlibaba – Borșa – Complex turistic Borșa;
- pe DN18 – Baia Mare – Sighetul Marmației -Borșa – Complex turistic Borşa;
- pe DN15 Piatra Neamț – Bicaz – Poiana Largului, DN17B Broșteni – Vatra Dornei, DN17 Vatra Dornei – Iacobeni – Cârlibaba – Borșa – Complex turistic Borșa;
- pe DN17C – Bistrița – Năsăud – Moisei, DN18 – Moisei -Borșa – Complex turistic Borşa.
Acces feroviar – Cea mai apropiată gară este la Vișeu de Sus. De aici, puteți călători cu microbuzele circulă regulat spre Borșa.
În ciuda vremii nu foarte prietenoase care ne-a însoțit aproape în întreaga noastră drumeție spre Lacul Știol, cu nori groși și cenușii vestind mereu ploaia care nu a mai venit în cele din urmă, acest traseu a fost pentru noi, mai mult decât o surpriză plăcută, o întâlnire revelatoare și încântătoare cu muntele. Așa cum se întâmplă mai tot timpul după astfel de întâlniri cu muntele și natura, și aceasta a lăsat în urma sa dorințe stăruitoare și promisiuni sincere de întoarcere. Cum ai putea să spui nu unei astfel de revederi, sperând că ea va veni într-o zi senină, cu și mai mult soare, dând locului și mai multă strălucire?!
Niciun comentariu