Calatorii in Romania

Călător în Munții Apuseni (III) – drumul pe care ne-a dat binețe fericirea

Dacă vei ajunge vreodată în Munții Apuseni, pe tărâmul minunat al Țării Moților, lasă-te cuprins de frumusețea și farmecul aparte al acestor locuri, de prospețimea, vitalitatea și măreția munților, de mireasma pajiștilor înflorite, de tradițiile, obiceiurile, liniștea și pacea oamenilor ce par că sălășluiesc aici în armonie cu natura sub adăpostul munților. Vei descoperi astfel povești vechi, sau încă nespuse, povești ce se țes acolo, sub ochii tăi, trăind clipe și emoții ce se înfiripă în amintiri atât de adânci încât timpul și uitarea nu le vor putea șterge niciodată.

Iubind muntele, oamenii acestuia, tradițiile și natura, Munții Apuseni ar putea fi comoara pe care o căutai poate de mult rătăcind pe drumuri de munte în căutarea fericirii. Odată descoperite, aceste locuri sunt o promisiune că te vei întoarce pentru a regăsi acea fericire simplă, pe care de multe ori o găsim atunci când frumosul și binele din noi sunt scoase la iveală și luminate de frumosul și binele din jurul nostru. Totul este ca ochii, dar mai ales inima, să-ți fie deschise și curate pentru a putea întâlni acea stare de bine, de încântare și fericire călătorind…pe drumuri de munte. Doar astfel vom putea găsi sau întâlni în drumul nostru oameni și locuri frumoase. Bineînțeles, pe același drum, putem da și peste urâtul locurilor și al oamenilor, dacă asta căutăm sau ne așteptăm să găsim. 

Multe amintiri și povești de călătorie poartă peste timp parfumul nostalgic al unor clipe de neuitat, care ne-au umplut sufletul de bucurie. Îmi amintesc cu drag și nostalgie una dintre vizitele noastre în Munții Apuseni, într-un miez de vară memorabil, cu soarele coborând grăbit spre asfințit anunțând lăsarea serii când intraserăm deja în județul Alba. În apropierea orașului Câmpeni, ne-am oprit pentru un ultim popas, chiar pe marginea râului Arieș, în drumul nostru spre o pensiune din apropiere comunei Gârda de Sus, acolo unde urma să rămânem pentru câteva zile. Aici am fost întâmpinați de aerul răcoros și de liniștea binefăcătoare a muntelui tăcut, întreruptă din când în când de clipocitul domol al Arieșului.

După șederea scurtă dar revigorantă pe malul Arieșului, am pornit din nou la drum, când noaptea înstelată se lăsase deja peste semețele păduri și piscuri ale Apusenilor, urmând mai departe Arieșul în amonte. Din când în când, deși trebuia să fim atenți la drumul tot mai anevoios, cu multe curbe, dar și multe gropi, râul Arieș ne ispitea privirile sclipind fermecător în lumina lunii, care se desfăta de una singură, galbenă și uriașă, în apa curgătoare, luminând râul și valea muntelui într-un decor unic, creat parcă special pentru noi.

Curând, venind dinspre comuna Albac, una dintre porțile de intrare în Munții Apuseni de pe teritoriul județului Alba, drumul a început să urce brusc spre Gârda De Sus și Arieșeni, lăsând în urmă localitățile Scărișoara și Izvoarele. Ne așteptam ca în scurt timp, drumul nostru, străjuit neîntrerupt de măreția muntelui și luminat de luna uriașă, care apărea și dispărea jucăușă de după brazi și vârfuri de munte, să ne scoată în cale indicatorul spre „Cabana Daria”, destinația noastră în acea noapte târzie.

Ieșind din Gârda de Sus, cam la doi km de Pensiunea Mama Uța, vestită prin partea locului, am zărit în noapte, cu ajutorul lunii, ce părea agățată ca un felinar uriaș în vârful munților, indicatorul vechi și cam uzat de pe marginea drumului, pe care era trecut șters și neclar numele pensiunii în care urma să înnoptăm. Am virat stânga urcând ușor pe un podeț cam șubred la prima vedere, după care am apucat pe un drum de munte îngust și pustiu ce părea să ducă mai degrabă în inima pădurii și a muntelui decât spre o așezare umană. Printre copacii ce flancau drumul, parcă special pentru a nu-i pierde urma și direcția, se zăreau, în lumina discretă a lunii, poienițe cu iarbă deasă și înaltă, sau cosită și uscată, ce împrăștiau prin geamurile deschise ale mașinii parfum de brad, de flori de câmp și de iarbă proaspăt cosită.

Am înaintat cam doi km pe acel drum, mai mult decât ne-am fi așteptat, până când am zărit din depărtare, printre brazii deși și înalți, câteva luminițe ce licăreau izbăvitor în noapte. Ajunseserăm, în sfârșit, la destinația noastră, aflată pe partea stângă, așa cum ar fi trebuit să ne anunțe GPS-ul nostru, rătăcit și amuțit de o bună bucată de timp.

A doua zi, încă de dimineață, după un mic dejun grăbit, am pornit cu mult entuziasm spre obiectivele turistice din zonă (Cascada Pișoaia și Dealul cu Melci, Peștera Poarta lui Ionele și Cheile Ordâncușei, Peștera Ghețarul de la Scărișoara, Peștera Urșilor, Cascada Vârciorog, Cascada Pătrăhăițești, Groapa Ruginoasa, Peștera Ghețarul de la Vârtop) pe acel drum de munte pe care sosisem târziu în noapte la “cabana noastră” de lângă Gârda de Sus, curioși parcă să-i pătrundem „taina” irezistibilă.

La câteva sute de metri de pensiune, am găsit în toată splendoarea sa dealul cu flori parfumate și poienițele înverzite de pe marginea drumului, pe care cu o noapte înainte doar le dibuiam în lumina lunii. Am dat frâu liber trăirilor și emoțiilor noastre pentru a îmbrățișa strâns paradisul ce tocmai ne ieșise în cale. Ne-am lăsat învăluiți și cuceriți de frumusețea acelui deal verde și înflorit într-o asemenea măsură încât nu ne-am putut abține să nu ne aruncăm în mijlocul său, pentru a ne cufunda și contopi măcar pentru o clipă cu armonia, frumusețea și liniștea naturii ce învăluia acel loc minunat.

Aud cu surprindere în timp ce scriu aceste rânduri că „drumul nostru drag”, a „evoluat” de la un simplu drum de munte la un drum modernizat și asfaltat, pentru a facilita accesul la pensiunile și casele de vacanță (tot mai multe) care s-au ridicat între timp în zonă. Nu mi-am imaginat că acest drum ar putea să arate vreodată altfel decât așa cum l-am găsit noi atunci, așa cum l-a lăsat Dumnezeu sau cum l-au zămislit, poate, natura și oamenii locurilor.

Cel mai probabil, nici locurile pe care le traversează acest nou drum – munții, pajiștile, poienițele, dealul cu flori – nu mai sunt la fel, căci acestea trebuie să fi dispărut sau să-și fi pierdut din pitorescul și farmecul lor aparte, din armonia, liniștea și frumusețea lor sălbatică, cu care ne-au cucerit în acele câteva zile minunate de vară petrecute în Munții Apuseni. Probabil, minunatul deal cu flori mai există doar în amintirile noastre și ale celor care, poate ca și noi, au trecut pe acolo gustând cu nesaț din frumusețea și vigoarea acelui colț neprihănit de natură.

Cu toate acestea, suntem încredințați că alte locuri minunate, încântătoare, desăvârșite și binecuvântate de natură, retrase și ferite nu doar de lumea dezlănțuită, dar și de mâna lungă a omului, mai pot încă fi găsite aici. Nu vom ezita să ne întoarcem în Munții Apuseni ori de câte ori aceste locuri și amintirile lor ne vor chema stăruitor.

Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu