Văzută de pe Dealul Gellért din Buda, pe timp de zi, dar mai ales pe înserat, Budapesta strălucește impresionant într-un decor în care Dunărea pare să fie muza ce inspiră întreg spectacolul. De îndată ce cobori de la înălțimea acestei priveliști, indiferent pe care dintre cele două maluri ale Dunării vei ajunge, Buda sau Pesta, simți cum orașul te atrage fremătând tainic, însuflețit de o energie pozitivă ce răzbate dinspre fluviul imens care împarte capitala în două.
Pentru că Budapesta este unul dintre acele orașe care strălucesc la ceas de seară, o surpriză plăcută pentru călătorul sau turistul care ajunge aici pentru prima dată este înfățișarea seducătoare pe care orașul o capătă odată cu lăsarea întunericului, atunci când clădirile sale emblematice, între care vedeta este Palatul Parlamentului, se oglindesc aurii în valurile liniștite ale Dunării. Mai ales spre seară, în decorul spectaculos al clădirilor luminate feeric de o parte și de alta a Dunării, orașul este cuprins de o energie pozitivă, încărcată de freamătul străzilor și forfota turiștilor care roiesc de colo-colo în căutarea debarcaderelor și punctelor de întâlnire pentru croazierele romantice pe Dunăre, ori pentru un loc sau terasă cu vedere cât mai bună pe falezele întinse ce dezvăluie înfățișarea atât de spectaculoasă a orașului.
Mai ales la aceste ore, cele două maluri ale Dunării și ale orașului, Buda și Pesta, devin unul pentru celălalt scene din care privitorul se poate delecta cu priveliștile magnifice ce se arată asupra orașului peste canalul imens. În acest decor fermecător, plimbările la orele serii pe falezele Dunării sunt o adevărată delectare, un fel încântător de a încheia o zi în Budapesta, atât pentru localnici, dar mai ales pentru turiști. Această înfățișare atrăgătoare a orașului nu este singura atracție a capitalei de pe Dunăre, ci doar cea care dă tonul, farmecul și strălucirea tuturor celorlalte.
1. Orașul văzut de sus: Buda și clădirile sale emblematice: Bastionul Pescarilor, Castelul Buda și Citadela de pe Dealul Gellért
Puține orașe din Europa se mândresc cu priveliștile spectaculoase ale Budapestei, iar dacă îți plac orașele văzute de la înălțime, Budapesta pare locul ideal pentru a-ți împlini o astfel de plăcere. Buda, fostă cetate și capitală a Regatului Ungariei, timp de două secole, între 1361-1541, și oraș de sine stătător până în anul 1873, când s-a unit cu Pesta formând capitala Budapesta de astăzi, este partea vestică a Dunării și a orașului, cea mai spectaculoasă. Aceasta este contrastantă și mult mai înaltă decât Pesta, oferind de pe dealurile sale înalte priveliști uimitoare asupra întregului oraș. Panorame spectaculoase se deschid asupra orașului din câteva puncte și obiective turistice vestite care se găsesc aici. Unul dintre acestea este Bastionul Pescarilor, o terasă în stil neogotic și neoromantic cu șapte turnuri ce reprezintă cele șapte triburi maghiare ce s-au așezat în Câmpia Panonică, în anul 896.
Un alt obiectiv turistic, la fel de popular și spectaculos prin sine însuși, dar și datorită priveliștilor sale asupra orașului, este Castelul Buda, o clădire imensă, impunătoare, așezată pe dealul Buda, care decorează spectaculos orașul și încântă privirile, atât ziua, dar mai ales pe timp de noapte, fiind luminat și ușor de reperat de pe malul opus al Dunării, din Pesta. Numit cândva Palatul Regal și Castelul Regal, acest edificiu impunător a fost încă din secolul al XIV-lea, de când datează construcție sa, castelul istoric al regilor ungari din Budapesta. Înfățișarea sa de astăzi nu este însă cea originală, din cauza nenumăratelor restaurări și a remodelărilor efectuate ca urmare a numeroaselor lupte de-a lungul secolelor.
Și mai sus, deasupra acestor clădiri, în punctul cel mai înalt al orașului Buda, tronând deasupra întregului oraș Budapesta, se află Citadela, o fortăreață situată pe Dealul Gellért din Buda, ridicată de autoritățile militare austriece în anul 1854, după înfrângerea revoluției maghiare dintre anii 1848-1849. Citadela este astăzi un monument istoric important al orașului, dar și un important reper turistic în Budapesta, cu cel mai înalt și spectaculos punct panoramic, mult frecventat de turiști pentru vederile sale încântătoare și fotografiile pe măsură care pot fi făcute de aici cu orașul în fundal.
2. “Pantofi pe malul Dunării”
Pe malul de est al Dunării, în Pesta, mai exact în zona somptuoasei clădiri a Parlamentului, turiștii vor întâlni în plimbările lor locul numit “Pantofi pe malul Dunării”, creați în anul 2005 de sculptorii Gyula Pauer si Can Togay, ca un omagiu adus evreilor unguri uciși de către Partidul Crucilor cu Săgeți, unul din cele mai cunoscute partide fasciste din Ungaria. Pentru că la acea vreme (in anii ’40), pantofii erau considerați valoroși, victimele erau obligate sa se descalte înainte de a fi executate. Pantofii fixați astăzi de mal sunt imitații ale încălțămintei purtate de cei osândiți la moarte.
3. Podurile
Legătura dintre cele două părți ale orașului, Buda și Pesta, este asigurată de podurile de peste Dunăre, în număr de zece, dintre care cele mai cunoscute, impresionante și apreciate, fiind și cele mai circulate, sunt Podul cu Lanțuri, Podul Margareta și Podul Elisabeta, adevărate atracții turistice.
Podul cu Lanțuri
Podul cu Lanțuri este cel mai vechi pod din Budapesta proiectat de inginerul englez William Tierney Clarck în anul 1839. Construcția podului a durat 10 ani fiind inaugurat în anul 1849. Era considerat la acea vreme unul dintre cele mai mari poduri din lume.
Podul Margareta
Podul Margareta este al doilea pod public ca vechime din Budapesta, proiectat de către inginerul francez Ernest Goüin și construit între 1872-1876. Podul leagă cele două maluri ale Dunării traversând insula Margareta, cele două părți făcând un unghi de 150 de grade la intersecția cu insula, o abatere neobișnuită de la geometria proiectului inițial întrucât, din lipsă de fonduri, construcția acestei legături cu insula s-a realizat două decenii mai târziu.
Podul Elisabeta
Podul Elisabeta este al treilea cel mai nou pod din Budapesta, cu o lungime de 290 m, situat în partea cea mai îngustă a Dunării. Podul a fost numit după numele reginei Elisabeta (Sissi), regină și împărăteasă a Imperiului Austro-Ungar, iubită și apreciată în Ungaria, țară pentru cauzele căreia a luptat pe cale diplomatică și pe care o vedea mai degrabă ca republică independentă decât ca parte a unui imperiu. Astăzi, marea ei statuie de bronz se află la baza dinspre Buda a podului, în mijlocul unei mici grădini. Podul Elisabeta, ca și toate celelalte poduri importante din Budapesta, a fost aruncat în aer la sfârșitul celui de-al Doilea Râzboi Mondial de trupele germane aflate în retragere. Podul a fost reconstruit între anii 1961-1964.
4. Băile termale – Complexul Széchenyi
Budapesta mai este numită și „Orașul băilor termale”, întrucât aici se găsesc mai multe astfel de băi, cu beneficii importante pentru relaxare și sănătate, dar și cu arhitecturi diferite și captivante, fiind întemeiate în mai multe epoci și culturi, primele băi fiind construite de romani în aceste locuri cu mai bine de două mii de ani în urmă. Cel mai important complex de astfel de băi din Budapesta și din Europa este Széchenyi. City Parc din Budapesta găzduiește acest complex de băi termale, sub care se află două izvoare medicinale ce alimentează piscinele interioare și exterioare cu apă la temperatura de 74 °C (165 °F) și 77 °C (171 °F). Componentele apei termale includ sulfat, calciu, magneziu, bicarbonat și o cantitate semnificativă de acid metaboric și fluor.
Construcția băilor, realizată între anii 1909-1913 în stil neo-baroc, a început după ce sub parcul orașului a fost forată o gaură cu o adâncime de aproape un kilometru ce a devenit ulterior sursa de alimentare a băilor. Complexul balnear a primit ulterior numele răsunător al lui Széchenyi István, om politic și scriitor maghiar, considerat pe scară largă unul dintre cei mai mari oameni de stat din istoria Ungariei.
Băile termale Széchenyi reprezintă astăzi un simbol al orașului și chiar al țării, un reper turistic al capitalei, cel mai mare complex de băi termale din Europa ce atrage din ce în ce mai mulți turiști străini interesați de efectele beneficie ale acestor băi.
5. Hala Comercială Mare din Budapesta – tot ce-i unguresc, într-un singur loc
Locul prin care puteți intra în contact direct cu specificul, tradițiile și cultura poporului maghiar și chiar gusta la propriu din acestea este Hala Comercială Mare („Kozponti Vasarcsarnok” în limba maghiara), cea mai mare piață acoperită din Budapesta ce concentrează la un loc multe elemente specifice culturii maghiare. Renumitele condimente Paprika si Tokaji se găsesc din belșug în acestă piață la parter, printre diferite standuri ce expun și vând la vedere o selecție larga de vinuri, dar și de produse specifice din carne: cârnați și alte preparate tradiționale, dar și brânzeturi, fructe si legume.
La etaj, în zona intrării principale în piață, există câteva restaurante ce servesc bucate tradiționale ungurești, între care vestitul gulaș unguresc, mai mult o supă decât o tocană, nu cum se face pe la noi, este vedeta, cea mai căutată de turiști, fiind și cea mai gustoasă. Tot la etaj se găsesc numeroase standuri care vând îmbrăcăminte, broderii și foarte multe suveniruri.
Piața mai are un nivel, mai puțin cunoscut și frecventat, cel puțin de către turiști, cel de la subsol. Aici se află o piață de peste, un mic magazin alimentar asiatic, un supermarket si o mică farmacie. În zilele de vineri și sâmbătă în piață se organizează Zilele Internaționale ale Gastronomiei, dedicate produselor și bucătăriei unei țări străine.
Piața se află în Pesta, la capătul străzii comerciale Váci Street (Váci utca) de pe Podul Libertății, una dintre principalele artere pietonale și poate cea mai faimoasă stradă din centrul Budapestei. Clădirea poate fi reperată ușor, fiind una care atrage atenția prin fațada sa clasică, construită în stil neogotic în anul 1897, dar și prin acoperișul cu plăci colorate, restaurat după ce a fost grav deteriorat în timpul celor două războaie mondiale.
6. Transportul public – BudapestGO
Ca în orice mare oraș turistic, și în Budapesta veți găsi o rețea de transport public foarte bine organizată. Cu aplicația BudapestGo (gratuită în Google Play și App Store) vă puteți ușura foarte mult planificarea călătoriilor în oraș, optând în cunoștință de cauză pentru tipul de bilet sau abonament care vi se potrivește cel mai bine.
Spre exemplu, dacă plănuiți un sejur mai scurt în oraș, varianta cea mai bună și fără bătăi de cap ar fi cardul de călătorie de 72 ore, pe care îl puteți consulta și achiziționa de aici sau de la aparatele din stațiile de transport public, de la metrou și cele de la suprafață (tramvai, autobuz). Acest card de călătorie de 72 ore, valabil din momentul în care l-ați achiziționat, vă permite să călătoriți nelimitat în intervalul de timp achiziționat, cu orice mijloc de transport public din Budapesta, inclusiv metroul. În plus, cardul este valabil pentru un număr de până la cinci persoane și NU trebuie validat înaintea călătoriei, având deja ora și data înscrise vizibil pe suprafața sa.
Metroul este cel mai rapid, eficient mijloc de transport public din oraș, implicit și cel mai utilizat. Aceasta poate și datorită faptului că aici se găsește cel mai vechi sistem de metrou electrificat din Europa și al doilea cel mai vechi sistem de metrou din lume (după cel din Londra), inaugurat de împăratul Franz Joseph I al Austriei, la data de 2 mai 1896. Poate la fel de interesant este faptul că linia de metrou M2, una dintre cele patru linii de metrou din Budapesta (fiecare linie este desemnată prin culori diferite: M1 – galben, M2 – roșu, M3 – albastru, M4 – verde), traversează centrul orașului și leagă cele două maluri ale sale, Buda și Pesta, pe sub Dunăre.
7. Croaziere pe Dunăre
Budapesta este un oraș romantic, mai ales la ceas de seară când orașul îmbracă decorul strălucitor al clădirilor intens luminate, oglindite aurii în valurile fluviului ce curge liniștit prin inima orașului. În acest decor fermecător, una dintre atracțiile mult căutate în Budapesta sunt croazierele pe Dunăre. Plimbările cu vaporașul sunt o adevărată delectare, întrucât oferă turiștilor priveliști uimitoare și experiențe vizuale unice. Orașul, cu toate clădirile sale emblematice, este văzut și înțeles dintr-o altă perspectivă, navigând chiar prin dreptul lor cu informațiile necesare despre acestea puse la dispoziție de ghizi.
Turiștii pot alege dintr-o oferta generoasă și foarte diversă tipul de croazieră și serviciile care sunt oferite de către organizatori: croazieră de noapte sau de zi, croazieră cu sau fără ghid, croazieră cu sau fără cină, croazieră cu degustare de vinuri, croazieră cu cină și muzică live, croazieră cu cocktail sau croazieră cu bere, croazieră cu degustare de vinuri, bere artizanală sau ciocolată, croazieră de Revelion, Paște sau Ziua Îndrăgostiților, croazieră la apus, în lunile ianuarie-septembrie, croazieră cu artificii, etc. Mai multe informații găsiți aici.
8. Străzi și cafenele celebre
Budapesta are tot ce-i trebuie pentru a fi o destinație turistică de succes, rivalizând cu marile capitale turistice mai vestice ale Europei. Aici veți găsi chiar și un loc special pentru shopping, destinat celor cu gusturi mai pretențioase. Celebra Fashion Street Budapest, după numele său turistic și comercial, se întinde lungă și spațioasă în centrul orașului, plină cu magazine de îmbrăcăminte, printre care și unele ale unor mărci celebre, pe strada Deák Ferenc 19-23. Numeroasele cafenele și restaurante fac ca opririle aici să fie cât mai atractive și relaxante.
Ceva mai departe, cam la 1,5 kilometri și 20 minute de mers pe jos, pe strada Dohany, la nr. 51, se află un alt loc celebru în Budapesta, cafeneaua New York Cafe, considerată de mulți dintre cei care i-au trecut pragul „Cea mai frumoasă cafenea din lume”. Cafeneaua se află la parterul clădirii ce găzduiește hotelul cu același nume, proiectată de Alajos Hauszmann (arhitect al Castelului Buda și al Muzeului Etnografic) și inaugurată pe 20 oct 1894. Interiorul cafenelei este într-adevăr unul impresionant, care emană de cum i-ai trecut pragul un puternic aer aristocratic, în care eleganța, rafinamentul și opulența par să fie cartea de vizită cu care New York Cafe se prezintă dintotdeauna.
Cafeneaua este de fapt un restaurant în care se poate mânca în toată regula, chiar și gulaș și alte mâncăruri tradiționale ungurești. Totuși, cea mai căutată rămâne specialitatea casei – o cafea unică cu boia, chili, zahăr brun, cafea și smântână. Pentru aceasta, dar și pentru faima de care se bucură acest loc, de multe ori în fața clădiri pot fi văzuți turiști așteptând la cozi lungi de zeci de metri. De altfel, cei care prind o masă liberă în acestă cafenea, chiar și cu rezervare, se pot considera norocoși.
9. Lăcașuri de cult – Bazilica Sfântul Ștefan și Sinagoga de pe strada Dohány
Bazilica Sfântul Ștefan și piața cu același nume sunt împreună două atracții turistice de neratat în Budapesta. Numită după numele primului Rege al Ungariei – Stefan cel Sfânt, Bazilica Sfântul Ștefan este cea mai mare din Budapesta și a doua din Ungaria. Biserica atrage turiștii prin fațada sa spectaculoasă în stil neoclasic, prin interiorul somptuos, precum și prin posibilitatea de a urca în cupolă de unde se deschid imagini panoramice spectaculoase asupra orașului cu dealurile din Buda în fundal. Construcția bisericii a durat 45 de ani și s-a realizat de-a lungul timpului sub îndrumarea a numai puțin de patru arhitecți.
Sinagoga de pe strada Dohány din Pesta, lângă care am locuit și noi pe durata șederii în Budapesta, este o atracție turistică remarcabilă și prin faptul că este cea mai mare sinagogă din Europa și a doua ca mărime după cea din New York. La aceasta se adaugă și fațada impunătoare și atrăgătoare prin combinația de forme, simboluri și culori, dar și interiorul mai sobru, dar elegant. Sinagoga din Budapesta este un templu evreiesc de rit neolog și un simbol important al evreilor din Ungaria.
Pe lângă toate aceste obiective turistice importante, Budapesta are multe alte atracții turistice care pot satisface gusturi din cele mai diverse (parcuri, monumente, chiar și o insulă pe Dunăre – insula Margareta, cluburi și viață de noapte, restaurante apreciate, mall-uri și zone de entertainment și relaxare pe măsură, etc.). Acestea fac din Budapesta una dintre cele mai căutate destinații turistice din Europa.
Niciun comentariu