Calatorii in strainatate

Gallipoli – ecouri de departe

Doar unele locuri reușesc păstreze peste timp parfumul magic, nostalgia și amintirea caldă a zilelor estivale, a vacanțelor și călătoriilor trecute. Acestea nu sunt neapărat locuri spre care călătorim cu înflăcărare, sau pe care le râvnim parcă dintotdeauna pentru împlinirea unor visuri, ci acelea care ne sunt în mare parte necunoscute, pe care le întâlnim aproape întâmplător, revelații ce ne opresc uneori din drumurile noastre ca „popasuri”, „escapade” sau „evadări” în care ne regăsim cel mai mult.

Ecoul acestor locuri este purtat uneori de departe, printre amintiri, chipuri și zâmbete, adieri sau brize trecătoare, printre imagini sau sunete ori cântece de vacanță a căror melancolie, nostalgie și poate frumusețe tristă evocă nu doar un capăt de drum, ci mai ales noi visuri, noi începuturi și dorințe de întoarcere.

Gallipoli! Îmi amintesc și acum cât de confuz îmi suna în minte acest nume de îndată ce a apărut parcă de nicăieri pe harta telefonului pe care încercam să găsesc câteva repere de călătorie pentru vacanța noastră în sudul Italiei. Gândurile îmi zburau aiurea spre alte zări și spre un alt Gallipoli, cel turcesc din provincia Çanakkale, singurul de care auzisem până atunci, devenit cunoscut după Primului Război Mondial ca locul uneia dintre cele mai sângeroase campanii militare din istoria războaielor.

În ciuda acestei încurcături, Gallipoli (cel italian) a fost una dintre acele întâlniri de vacanță neașteptate, dar parcă dintotdeauna căutate, care lasă în urma sa amintiri dragi și despre care simțim adeseori nevoia să povestim. (De altfel, ce-ar fi o vacanță fără amintiri!? Ce-ar fi o bucurie dacă nu ar fi împărtășită!?). Imaginea apusului său și parfumul brizei sărate plutesc încă de departe printre amintirile unei „întâlniri” de vacanță peste care uitarea se va așterne cu greu, poate niciodată.

Gallipoli – unde se află și de ce ar trebui să știi asta

Gallipoli se află pe coasta de vest a regiunii italiene Apulia, mai exact în subregiunea Salento, provincia Lecce, pe țărmurile cu nisip fin și ape cristaline ale Mării Ionice. Fie că sosiți aici de pe aeroportul din Bari, fie de pe cel din Brindisi, va trebui să traversați regiunea, „tocul cizmei italiene”, de la est la vest, în aproximativ 2 ore de mers cu mașina din Bari și cam o oră din Brindisi.

Dacă vă aflați însă în vacanță pe plajele cu turnuri de pe coasta de vest a regiunii (cele de pe țărmurile Mării Ionice, despre care am scris deja aici), Gallipoli, aflat la doar câțiva km distanță de aceste plaje, ar putea fi locul potrivit pentru o escapadă de câteva ore, mai ales la ceas de seară, spre apus, atunci orașul se îmbracă în culorile și atmosfera atât de plăcute ale apusului și a serilor de vacanță magice, așa cum sunt mai toate serile de vacanță într-un oraș înconjurat de mare.

Dacă Polignano a Mare este numit adesea „Perla Mării Adriatice”, cei care au descoperit și vizitat Gallipoli, la fel ca noi, mai mult din întâmplare, cred că dintre toate așezările de pe coasta Mării Ionice, Gallipoli ar merita această „distincție”, frumusețea orașului regăsindu-se chiar în denumirea sa, Gallipoli provenind din grecescul kallipolis, care înseamnă „oraș frumos”.

Orașul vechi Gallipoli este situat pe o insulă de calcar și este, deci, înconjurat de mare, astfel că, pe orice stradă ai apuca, marea ți se va arăta surprinzător printre străzi și peste zidurile vechi și înalte ale orașului. Mai ales la ceas de seară, briza răcoroasă îți va anunța prezența imediată a mării la capătul fiecărei străduțe, iar, dacă te oprești puțin din mers, în locul pașilor tăi vei auzi sunetul inconfundabil al valurilor lovind stâncile și zidurile care înconjoară orașul.

Un pod vechi din piatră, datând din secolul al XVII-lea, leagă „orașul vechi” de „orașul nou” și facilitează accesul turiștilor în doar câteva minute între cele două părți. Totuși, inima orașului Gallipoli, atracția sa turistică principală rămâne „centro storico” sau „Gallipoli Vecchia”, partea veche încărcată de istorie , în întregime fortificată și înconjurată de mare. Aceasta este dominată de Castello di Gallipoli, construit din câte se pare în sec. al XI-lea pe locurile unor fortificații romane, apoi reconstruit în sec XIII în epoca bizantină și remodelat de mai multe ori de cuceritorii care s-au succedat de-a lungul secolelor.

Portul din Gallipoli, vedere de pe zidurile Gallipoli Vecchia. În stânga imaginii, Castello di Gallipoli, În dreapta, „Orașul nou”

Meterezele care înconjoară orașul vechi și bastioanele acestuia, dar și zidurile vechiului castel sunt astăzi locuri de promenadă pentru turiștii și localnicii care se adună pe terase, mai ales la apus, pentru a savura nu doar băuturile răcoritoare și revigorante, dar mai ales priveliștile încântătoare asupra întinsului albastru scăldat fermecător în lumina apusului.

Il Bastione, unul dintre restaurantele cu terasă de pe zidurile care înconjoară Gallipoli Vecchia

Câteva obiective importante de vizitat

Cattedrale di Sant-Agata sau Duomo di Gallipoli este pe lângă Castello di Gallipoli, al doilea obiectiv turistic important al orașului. Este principala biserică din Gallipoli, ocrotitoare a urbei, construită în stil baroc, predominant în provincia Lecce, între 1629 și 1696, pentru a înlocui veche biserică romanică închinată Sfântului Ioan Gură de Aur. Biserica se află în centru insulei, în cel mai înalt punct al acesteia, putând fi ușor de reperat și admirat de către turiști. Interiorul este unul impresionant, o adevărată galerie de artă, cu multe fresce realizate de diferiți artiști italieni.

Biserica San Francesco d’Assisi este o altă biserică în stil baroc, datând din secolul al XIII-lea, dar cu modificări de structură și îmbunătățiri adăugate în secolele XVII și XVIII. Biserica este orientată spre mare, aflându-se foarte aproape de zidurile care despart orașul de mare.

Biserica San Francesco d’Assisi

Biserica Santa Maria della Purità este o biserică mică, construită pe la jumătatea secolului XVII, cu o fațadă simplă dar atrăgătoare, perfect încadrată în peisajul zonei.

Plaja Spiaggia della Purità

În imediata apropiere a micuței biserici Santa Maria della Purità, sub meterezele care despart orașul de mare se află plaja orașului des frecventată de localnici și turiștii care vizitează Gallipoli. Plaja, ca de altfel întreaga faleză de pe zidurile vechi și înalte ale Gallipoli Vecchia devine o atracție în sine după amiaza târziu sau spre seară, când priveliștea apusului este cu adevărat încântătoare.

Spiaggia della Purità

Muzeul Civico Emanuele Barba

Este un loc în care puteți aprofunda istoria orașului Gallipoli. Muzeul cuprinde diverse expoziții care prezintă istoria orașului și a împrejurimilor sale, precum și artefacte arheologice, opere de artă locale și schelete de balene și delfini.

Vechea moară de ulei, astăzi muzeu

În subsolurile din centrul orașului vechi, chiar în apropierea străzii principale Via Antonietta de Pace, se află un exemplu mic dar important din istoria bogată și fascinantă a orașului. Presa de ulei Hypogeum de la Palazzo Granafei (Frantoio Ipogeo di Palazzo Granafei, în italiană), situată în subteran, expune teascuri de măsline restaurate, vechi de sute de ani. Această fostă moară de ulei oferă informații importante nu numai despre cum era produs uleiul de măsline pe vremuri, dar ne arată și cât de vital a fost uleiul de măsline pentru economia locală. 

Fântâna greacă

Lângă podul adiacent castelului, în partea care leagă orașul vechi de partea nouă a orașului, se află această fântână renumită deoarece multă vreme s-a crezut că ea reprezintă cea mai veche fântână din Italia. Deși s-a crezut inițial că fântâna datează din secolul al III-lea î.Hr., după lungi studii lucrarea arhitecturală a fost adaptată, având în vedere că locul potrivit pentru crearea ei a fost în perioada Renașterii. Cu toate acestea, datarea exactă rămâne încă un mister. Locația fântânii a fost schimbată de mai multe ori, cea actuală datând din anul 1560. Cu o înălțime de aproximativ cinci metri, fațada fântânii este împărțită în trei blocuri de patru cariatide care susțin diferite sculpturi și figuri cu simboluri mitologice sau simboluri ale orașului Gallipoli.

Fântâna greacă

Cu toate aceste atracții turistice, o plimbare la ceas de seară, rătăcind pe străzile ademenitoare ale Gallipoli Vecchia, pe lângă zidurile vechi ale castelului înconjurat de mare, ori de-a lungul meterezelor și bastioanelor vechi scrutând orizontul și marea scăldate în lumina fermecătoare a apusului, este tot ce v-ați putea dori. Fiecare stradă pare să spună aici o poveste de demult sau una încă nespusă, pe care o veți descoperi sau imagina singuri, poate chiar povestea de vacanță cu care vă veți întoarce acasă și o veți împărtăși cu ceilalți.

Este posibil ca prin aceste locuri să-i auziți pe localnicii bătrâni așezați de obicei pe băncile vechi cu vedere spre mare, ceva mai ferite de forfota turiștilor, vorbind într-o limbă necunoscută. Este dialectul grecesc italiot Griko, care relevă trecutul grecesc străvechi al așezării, încă de pe vremea coloniilor grecești antice din sudul Italiei și Sicilia, din secolul al VIII-lea î.Hr.

Vizita noastră și câteva dintre ecourile sale

Cred, am simțit-o mereu, momentul sublim al unei zile de vacanțe în astfel locuri și orașe de coastă înconjurate de mare, cu care ne întoarcem cel mai adesea acasă și pe care îl purtăm peste timp în amintirile noastre, este mai degrabă capătul unei astfel de zile. Atunci, după orele lungi și încinse de pe plaje, turiștii se retrag în orașele de pe insule sau din preajma lor, rătăcind pe străzile orașelor, admirând frumusețile care le ies în cale, gustând din farmecul și specificul locurilor, ori căutând briza răcoroasă a serii, apusul sau luna luminând spectaculos străzile, strălucind în apa mării, printre bărcile pescărești sau iahturile scumpe din porturi, ascultând clipocitului domol al valurilor mângâind țărmurile, inspirând povești încă nespuse, clipe, emoții și amintiri de neuitat.

Pe terasele pline pulsează a viață, a destindere și bună dispoziție, fiecare gustă din clipa sa și din atmosfera de vacanță cu cât mai multă poftă. Pe străzi si în piațete, pe faleza porturilor, forfota plăcută nu pare să deranjeze pe nimeni caci toți par să trăiască clipa lor de fericire, ancorați, „pierduți” în aceasta. În lipsa acestora, nu e de mirare că mulți dintre noi se întorc acasă cu regretul sau sentimentul că vacanța tocmai încheiată le-a rămas datoare.

Norocul, sau poate inspirația, ne-a adus în Gallipoli venind dinspre Porto Cesareo într-o după-amiază târzie de vară, exact în perioada din zi când astfel de orașe revin la viață și încep să strălucească împrumutând din culorile și magia mării îmbrățișând apusul ce se revarsă spectaculos peste întinderea albastră, sclipind fermecător până când cea din urmă rază de soare se scufundă încet-încet în adâncul îndepărtat și tainic al al orizontului. Am găsit orașul viu și tumultos, fremătând de viață, entuziasm și bună dispoziție, după orele sufocante ale prânzului și siesta prelungită.

Imediat ce am ajuns din parcarea portului în orașul vechi, traversând piața de pește nu foarte primitoare după miros, am fost întâmpinați de aglomerația și forfota zonei de lângă castel. Ceva, o întâlnire mult așteptată parcă, un eveniment sau un spectacol părea să fie în pregătire, căci cohorte de oameni roiau pe podul dintre cele „două orașe”. Cum cei mai mulți se îndreptau spre Gallipoli Vecchia, am presupus că „reprezentația” avea să înceapă aici. Ceva mai târziu, am descoperit cu încântare unde se îndreptau cu toții.

Via Antonietta de Pace, principala stradă și intrarea în orașul vechi, strălucitoare, luminată și decorată astfel încât să pară cât mai primitoare, chiar și cu personaje și decoruri din desene animate, chiar și cu o căsuță a lui Moș Crăciun, dulce și cât se poate de deschisă în plină vară, dar și cu multe prăvălii, magazine de suvenire și terase cât vezi cu ochii, face cu greu față puhoiului de turiști în astfel de zile, mai ales la ceas de seară, când turiștii ies cu mic cu mare, fie la cumpărăturii, fie căutând un loc pentru cină, sau, mai degrabă, pentru spectacolul apusului văzut de pe o terasă cu vedere cât mai bună spre întinsul mării.

Via Antonietta de Pace
Via Antonietta de Pace

Înaintând pe strada lungă, îngustă și unduitoare, m-am întrebat la un moment dat unde i-o fi capătul și unde se îndreaptă șuvoiul necontenit de oameni. Sentimentul era că toți „căutam” să răspundem aceleiași chemări tainice venite de undeva dinspre zidurile vechi care despart orașul de mare, parcă făcute ca tentația mării și fascinația depărtărilor sale să fie și mai irezistibile. Răspunsul a venit doar după câțiva pași, când, apucând pe una dintre străduțele lăturalnice care se ramifică din Via Antonietta de Pace, spectacolul apusului revărsat magnific peste marea lucind în nuanțe aurii ni s-a arătat brusc la capătul străzii și peste zidurile vechi.

Spiaggia della Purità, plaja aflată chiar sub meterezele orașului, strălucea magic sub lumina apusului, cu cei câțiva turiști și localnici întârziați pe plajă, captivați și ei de priveliștea fermecătoare apusului, a mării și depărtărilor sale.

Plaja Spiaggia della Purità

Din locul în care ne aflăm, orașul pare să-și dezvăluie adevărata chemare și farmecul aparte, cu tot ce are autentic și este al său, chiar dacă ceea ce vedem nu este neapărat nou, nemaiîntâlnit sau din cale afară de spectaculos. De fapt, Gallipoli este un oraș ca multe alte orașe de coastă din sudul Italiei, cu port și ziduri medievale înconjurate de mare. Dacă ai mai văzut așa ceva înainte, poate entuziasmul n-ar trebui să-ți fie prea mare. Ba, poate, acest gând te-ar face ca orașul să-ți treacă drept unul banal, nu foarte interesant, poate chiar o “capcană turistică”. (Dacă am putea să ne lepădăm de astfel de gânduri și comparații atunci când călătorim și să lăsăm locurile pe care le întâlnim să ne cucerească cu ce este al lor!).

Și totuși, printr-o tainică și de (ne)înțeles fascinație, orașul nu-și dezvăluie decât ce este al lui și are mai plăcut, sau, poate, tot ce „frumusețea din ochii privitorului” poate vedea. Priveliștea apusului, forfota plăcută de peste tot și atmosfera de vacanță devin molipsitoare, se lipesc de noi incontrolabil descătușând emoții, înseninând chipuri. În sfârșit, „trăirea clipei” părea să conteze mai mult și să învingă (cel puțin pentru o clipă!) „barierele judecăților de valoare”.

Acea descătușare emoțională de atunci sunt ecourile dulci și îmbietoare de acum, amintirile cu care, probabil, toți am vrea și ar trebui să ne întoarcem dintr-o vacanță. Cred că vacanțele noastre ar trebui să lase în urma lor astfel de emoții și amintiri vii, adevărate comori ce îmbogățesc spiritual, schimbă orizonturi și perspective, deschid minți și vindecă suflete, dar și relațiile dintre oameni. În lipsa acestora, cele mai multe vacanțe și călătorii fac mai mult rău decât bine, amintirea lor se pierde sau se șterge ușor, nimic sau prea puțin memorabil, care să conteze, rămâne în urma lor.

Via Antonietta de Pace, la ceas de seară
Gallipoli Vechia și străduțele sale, la ceas de seară
Gallipoli și unul dintre bastioanele sale cu terasă spre mare
Portul din Gallipoli – vedere nocturnă

Așadar, dacă ajungeți pe coasta de vest a regiunii Apulia și vă doriți o escapadă în unul dintre orășelele din apropiere, Gallipoli ar putea fi o alegere inspirată. Sosiți aici spre seară, odată cu soarele retrăgându-se spre apus, pentru a surprinde cel mai spectaculos moment al zilei și poate cel mai frumos apus de soare văzut vreodată de pe zidurile unui oraș vechi cu vedere spre mare.

Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu