Multe lăcașuri de cult din lume (mănăstiri, biserici, sanctuare, etc.) uimesc prin înfățișarea lor, prin felul și locul în care au fost ridicate, fiind văzute mai degrabă ca miracole decât ca realizări ale omului. La prima vedere, pare inexplicabil și greu de crezut că astfel de construcții sacre au putut fi zămislite de mâna omului fără vreun ajutor divin. Aparent, niciun om de unul singur nu ar fi în stare să ridice de la pământ, ori din pereții stâncoși ai munților astfel de minuni.
Și totuși, puterea credinței scoate la suprafață de multe ori energii nebănuite materializate în creații ce par ireale sau peste puterea și capacitatea omului de a le realiza. Dacă e să ne raportăm la creștinism, istoria sa consemnează de timpuriu astfel de realizări ale omului în numele credinței. Locurile retrase sau ascunse, greu de găsit și de ajuns în care călugării din Evul Mediu se retrăgeau pentru a se izola și trăi în comuniune și armonie cu D-zeu, devin locuri de pelerinaj în care se vor înălța unele dintre cele mai uimitoare și incredibile construcții religioase. Cea mai cunoscută dintre acestea este ansamblul monahal Meteora, locul sfânt al călugărilor ortodocși încă din secolul IX. Pe lângă Meteora, în Europa mai există cel puțin trei astfel de construcții spectaculoase: Rocamadour (Franța), Sanctuarul Madonna della Corona (Italia), Mănăstirea Ostrog (Muntenegru).
1. Meteora (Grecia)
Despre originile mănăstirilor Meteora se știe că primii care au folosit aceste stânci din motive spirituale au fost călugării creștini ortodocși pustnici. Încă din secolele al IX-lea și al X-lea, aceștia au ajuns aici pentru a se izola în numeroasele peșteri găsite împrăștiate printre stânci. După această perioadă lungă, întinsă pe mai multe secole, în care călugării au rămas în aceste locuri bazându-se foarte mult pe ajutorul localnicilor și donațiilor materiale ale acestora necesare supraviețuirii, în secolul al XII-lea începe cea de a doua etapă în dezvoltarea tradiției monahale a Meteorei.
De numele călugărului Athanasios, este legată însă întemeierea primei mănăstiri dintre cele șase ale complexului, așa cum arată ele astăzi. În secolul al XIV-lea, acesta s-a cățărat pe a doua dintre cele mai înalte stânci ale locului pentru a construi în vârful acesteia prima dintre mănăstirile Meteorei, Marele Meteoron. Athanasios este considerat astăzi una dintre cele mai importante figuri din lunga istorie a mănăstirilor Meteora, drept fondator al acestei importante comunități monahale a Bisericii Ortodoxe, a doua ca mărime și importanță după cea de la Muntele Athos. Până în secolul al XVI-lea, perioadă considerată apogeul acestei mari așezări monahale, au fost ridicate nu mai puțin de 24 de mănăstiri, dintre care astăzi au mai rămas active doar 6, declinul și prăbușirea mănăstirilor începând în secolul al XVII-lea până în secolul XX.
Tradus din greacă, meteora înseamnă mijlocul cerului, suspendat în aer sau sus în cer, ceea ce îți și sugerează imaginea celor șase mănăstiri clădite pe vârful unor stâlpi stâncoși ce sfidează înălțimile. Aflată în centrul Greciei, la marginea de nord-vest a Câmpiei Tesaliei în apropierea râului Pinos și Munților Pindului, Meteora se bucură de un cadru natural impresionant, unic în lume, copleșitor prin măreția sa pentru orice privitor, contemplativ, mistic și înălțător pentru cel aflat în căutarea conectării cu Divinul sau care se arată deschis îmbogățirii sentimentelor și trăirilor religioase.
Cele șase mănăstiri care formează ansamblul mănăstiresc Meteora sunt construite pe coloane înalte din piatră naturală. Acestea s-au format în urma depunerilor de piatră de râu și nămol care au dat naștere unor formațiuni muntoase și stâncoase colosale. În urma separației geologice a masivilor muntoși, aceste formațiuni muntoase s-au scindat în pietre și stânci uriașe compacte cu înălțimi de până la 400 metri. Aici găsiți un articol complet despre Meteora.
2. Rocamadour (Franța)
Este un sat medieval din sudul Franței, departamentul Lot, cu o arhitectonică uimitoare, pe jumătate construit într-o stâncă, pe cealaltă răsfirat de-a lungul unui defileu spectaculos. În Evul Mediu, Rocamadour era loc de pelerinaj și popas pe Drumul Sfântului Jacob (Camino de Santiago, în spaniolă), lungul și celebrul drum creștin al pelerinilor din Evul Mediu, care pornea din Franța și se încheia în Galicia (Spania), la Santiago de Compostela. Rocamadour este recunoscut ca un loc spectaculos, unic prin așezarea și construcția sa. 261 de trepte, numite Marea Scară îi poartă pe vizitatori către platoul ce se înalță deasupra defileului Azou, unde pelerinii și turiștii pot descoperi cele șapte sanctuare din Rocamadour, printre care Capela Notre-Dame, Bazilica Saint-Sauveur și Capela Saint-Michel.
Rocamadour, astăzi una dintre cele mai căutate și spectaculoase destinații turistice ale Franței, a devenit loc de pelerinaj în anul 1116, când aici a fost găsit îngropat un trup fără urme de descompunere. Fiind considerat un miracol, acest fapt a făcut ca locul să devină unul dintre cele mai importante 4 locuri de pelerinaj din creștinismul medieval, atrăgând deopotrivă regi și săraci. În capela Notre-Dame este venerată Madona Neagră, o statuie din lemn considerată făcătoare de minuni și numită astfel după culoarea căpătată din cauza fumului lumânărilor din interiorul capelei de aceeași culoare.
Pentru a facilita legătura între cele trei niveluri ale sanctuarului și vizitarea lor de către pelerini și turiști, în anii 80 au fost construite aici două lifturi, unul dintre acestea urcând printr-un tunel vertical săpat în peretele stâncii pe care se înalță Rocamadour. În perioada de început a sanctuarului, ca un act de penitență, pelerinii urcau cele 261 de trepte în genunchi.
Rocamadour este astăzi o importantă destinație turistică a Franței, atât prin sanctuarul său, cât și prin împrejurimile și peisajele naturale spectaculoase care înconjoară așezarea. De asemenea, aici sunt organizate excursii și evenimente atractive, așa cum sunt Festivalul Brânzei Rocamadour, sărbătorit în Duminica Rusaliilor cu o piață mare de degustare de brânză, muzică live și activități pentru copii. Un alt festival este cel al baloanelor cu aer cald „Les Montgolfiades”, cu 30 de participanți din toată Europa.
3. Sanctuarul Madonna della Corona (Italia)
În nordul Italiei, în provincia Verona din regiunea Veneto, la aproximativ 45 km de orașul Verona, se află Sanctuarul Madonna della Corona (Maica Domnului a Coroanei), un loc neobișnuit pentru această regiune, cunoscută și vizitată de turiști mai ales pentru atracțiile sale faimoase: Veneția, Lacul Garda sau parcul de distracții Gardaland, ca să le numim doar pe cele mai cunoscute.
Pe cât de retras și liniștit, pe atât de spectaculos și uimitor, încât îți provoacă fiori de cum l-ai văzut, Sanctuarul Madonna della Corona este o biserică și un loc de pelerinaj vechi de 500 de ani, cu o înfățișarea uluitoare, zămislită, apărută parcă în chip miraculos din peretele unei stânci a muntelui Baldo. Văzută din depărtare, biserica pare suspendată între cer și pământ, la o înălțime de 774 metri pe peretele stâncos al acestui munte cu vedere la valea râului Adige. Este o imagine ce pare să egaleze în spectaculozitate mult mai cunoscutele mănăstiri Meteora din nord-vestul Greciei.
Se crede că sanctuarul închinat Maicii Domnului și-ar fi luat numele de la o icoană a Fecioarei Maria cu Pruncul Isus, care a fost descoperită în secolul al XIV-lea în altarul bisericii. Cuvântul „corona” face trimitere mai degrabă la înțelesul vechi al termenului care însemna stâncă sau zid de piatră, cu referire la locul în care sanctuarul a fost ridicat, și nu la înțelesul familiar de coroană, așa cum s-ar putea crede. În locul în care se află astăzi biserica, s-ar fi aflat mai întâi, încă de sfârșitul sec. al XII-lea, un schit locuit de călugări care aparțineau de mânăstirea Sfântul Zenon din Verona. Apoi, datorită frumuseții și liniștii sale, locul a devenit un punct de atracție pentru pelerini, aici ridicându-se pe la jumătatea secolului al XIII- lea o mănăstire cu o capelă în care era venerată Madona din Monte Baldo.
4. Mănăstirea Ostrog (Muntenegru)
Cel mai popular loc de pelerinaj din Muntenegru, Mănăstirea Ostrog a fost ridicată în secolul XVII, fiind dedicată Sfântului Vasile din Ostrog, fost episcop Mitropolit al Herțegovinei înmormântat aici. Construcția bisericii este una spectaculoasă, fiind ridicată în plan vertical, înălțându-se pe peretele stâncii Ostroška Greda, din municipiul Danilovgrad. Mănăstirea se află la 50 de km de orașul Podgorica și la 15 km de Niksic, al doilea oraș ca mărime din Muntenegru. Actualul aspect al mănăstirii datează din anii 1923-1923, când lăcașul de cult a fost restaurat în urma unui incendiu care a distrus cea mai mare parte a complexului.
Așezarea monahală este structurată pe două niveluri, Mănăstirea de Sus și Mănăstirea de Jos. Mănăstirea de Sus adăpostește Biserica Prezentării, Biserica Sfintei Cruci și moaștele Sfântului Vasile de la Ostrog. Pe pereții înalți ai mănăstirii crește viță de vie, ceea ce se crede a fi un miracol, deoarece vița de vie nu ar putea altfel să crească din piatră peretele stâncos al mănăstirii. Priveliștile de la înălțimea acestui nivel al mănăstirii asupra Câmpiei Bjelopavlići sunt cu adevărat încântătoare.
Mănăstirea de Jos se concentrează pe Biserica Sfânta Treime care a fost construită în 1824. De asemenea, aici se află camerele călugărilor, dar și camere disponibile pentru pelerini. exista tradiția ca distanța de 3 km dintre cele două mănăstiri să fie parcursă desculți. Înainte de a intra în Biserica Prezentării pentru a se ruga în fața Sfântului Vasile de la Ostrog, pelerinii fac o donație de îmbrăcăminte, pături sau consumabile precum săpunul pentru călugări. Hramul mănăstirii este sărbătorit în fiecare an pe 12 mai, ziua în care, după calendarul gregorian, a murit Sfântul Vasile de la Ostrog.
Mănăstirea ortodoxă Ostrog este cel mai vizitat lăcaș de cult din Balcani, cu peste 100 000 de vizitatori în fiecare an. Mănăstirea este vizitată de credincioși din toate colțurile lumii, individual sau în grupuri, și este loc de întâlnire al multor confesiuni: ortodocși, catolici și musulmani.
Niciun comentariu