Calatorii in strainatate

Siena sau farmecul autentic medieval

Siena, acest minunat oraș situat în centrul Toscanei, considerat dintotdeauna rivalul Florenței, încă de pe vremea când cele două orașe își disputau prin lupte întâietatea administrativă, politică, culturală și artistică în regiunea Toscanei, s-a aflat mereu pe primele locuri în topul celor mai frumoase orașe medievale italiene, uneori chiar deasupra orașului de pe malurile râului Arno.

În mare parte, orașul respiră adânc aerul autentic al epocii medievale din timpul Renașterii italiene, Siena, la fel ca Florența, dar, totuși, după aceasta, fiind ticsită cu operele de artă ale unor mari artiști renascentiști, ca Donatello, Michelangelo, Bernini, Pisano, Pinturicchio, multe dintre acestea putând fi admirate în Catedrala Santa Maria Assunta.

Fără mașini în interiorul orașului, căci acestea trebuie lăsate în parcările special amenajate în zona celor două porți principale de intrare în oraș, Porta Camollia și Porta Roma, dar și fără prea multe din elementele arhitectonice specifice orașelor moderne de astăzi, Siena păstrează aproape în totalitate înfățișarea medievală a orașului de acum 500 de ani, astfel că o vizită aici îți poate oferi senzaționala și fascinanta experiență a unei călătorii înapoi în timp, în vremuri demult apuse.

Siena ne-a întâmpinat, așteptând-ne parcă dintotdeauna, într-o frumoasă și blândă zi de vară, către sfârșitul lui iunie, străbătându-i împrejurimile cu încântătoarele lor peisaje rurale toscane, venind dinspre Florența spre centrul Toscanei, pentru a parcurge cu mașina cât mai multe locuri și atracții din acestă minunata regiune a Italiei. 

Așezată sus pe o colină, parcă special pentru a fi mai ușor reperată, Siena ni s-a arătat măreață și atrăgătoare din depărtare, parcă chemându-ne cu stăruință să-i descoperim de aproape întregul farmec medieval, trecutul, poveștile și, mai ales, comorile și capodoperele artistice.
Am ajuns cu câteva zile înainte de Palio di Siena, când pregătirile pentru acest mare eveniment al orașului abia dacă începuseră. A fost mai bine așa, căci am găsit orașul liniștit, respirând calm și odihnitor, trăind parcă liniștea dinaintea „furtunii”.

Odată ajunși în Siena, am rămas surprinși de străzile vechi și înguste care urcau și coborau printre clădirile îngrămădite, la fel de vechi cu înfățișarea lor medievală, dar frumos decorate pe la ferestre cu flori dese și multicolore, ori cu drapele mici în culori diferite pe la colțuri, purtând diferite însemne sau imagini cu animale ce simbolizau, probabil, numele vreunei străzi sau, poate, al unui cartier. Am aflat ulterior că pașii ne purtaseră prin mai multe cartiere sau contrade ale Sienei, cele care iau parte și se întrec de două ori pe an la competiția numită Palio di Siena.

Imediat, am luat la picior una dintre străzile vechi și înguste ce urca spre inima orașului, fără a avea un plan sau o țintă anume, Ori, se prea poate să fi uitat de acestea, fiind surprinși si distrași de imaginea atât de veche și bine conservată cu care ne întâmpinase orașul.

Toată înghesuiala plăcută cu care începuserăm să ne obișnuim, de străzi și clădiri vechi, de restaurante și terase micuțe și cochete, a dispărut la un moment dat ca prin minune, căci, ieșind de pe una dintre acele străzi înguste și întunecoase, totul în jur s-a luminat brusc de parcă cineva ar fi tras dintr-o dată cortina dezgolind orașul pentru a marca începutul unui spectacol mult așteptat. În fața ochilor ni s-a dezvăluit un loc imens, aproape imposibil de cuprins dintr-o privire, în care domnea o atmosferă calmă, caldă, relaxată și plăcută, cu turiști așezați sau chiar întinși pe jos admirând frumoasa și imensa Piazza del Campo.

Soarele care se îndrepta agale spre apus strecura printre clădirile vechi și înghesuite raze aurii ce luminau imensa piață pe jumătate, cuprinzând Palazzo Publico cu tot cu Torre del Mangia, înaltul turn părând în lumina soarelui personajul principal ce-și etala grandoarea pe o imensă scenă, sub privirile admirative ale celor din jur. În scurt timp, deveniserăm una cu orașul, lăsându-ne cuprinși, fascinați și cuceriți de toate comorile pe care pașii ni le scoteau în cale.

Atracțiile Sienei

Aproape toate străzile Sienei sunt făcute parcă pentru a-i purta pe vizitatorii ei în același locuri – Piazza del Campo, această imensă piață în formă de scoică (cea mai mare piață medievală din Europa), dominată de Torre del Mangia, turnul înalt de 88 m, sau în Piazza del Duomo, Piața Domului din Siena, acolo unde se află minunata Catedrală Santa Maria Assunta. Dar, Siena este recunoscută mai ales după Il Palio, întrecerea istorică care are loc aici, de două ori pe an, între cartierele rivale ale orașului.

Palio di Siena

Pe 2 iulie și pe 16 august, Piazza del Campo și întreaga Sienă sunt întregime dedicate competiției istorice ecvestre dintre cele 17 cartiere (contrade) rivale ale orașului. Palio este o întrecere cu origini medievale, primele curse publice organizate în oraș fiind cunoscute încă din sec. al XIV lea. Palio a devenit însă o competiție cu regulile de astăzi în anul 1644. În acest an, a avut loc primul Palio, de atunci competiția fiind organizată fără întrerupere în fiecare an, la început o dată pe an, pe 2 iulie, apoi, din 1701, fiind organizată o a doua întrecere, la început intermitent, apoi în fiecare an, pe 16 august. Mai multe despre acestă competiție, pe cât de veche, pe atât de celebră, puteți citi aici, într-un articol detaliat și special dedicat acestui eveniment în totalitate sienez.

Piazza del Campo

Cu excepția zilelor de 2 iulie și 16 august, cand Piazza del Campo este dedicată în întregime competiției Palio di Siena, piața este un loc de relaxare pentru sienezi, dar mai ales pentru mulțimile de turiști. Aici, mulți turiștii împânzesc piața și populează terasele de pe margine, sau, pur și simplu, se așează pe pavaj în clipe prelungi de relaxare ori pentru a admira imensa piață cu împrejurimile, clădirile și edificiile sale atrăgătoare și spectaculoase.

Palazzo Publico – Museo Civico – Torre del Mangia

Într-un capăt al pieței de află Fonte Gaia, o fântână decorată cu sculpturi realizate de Jacobo della Quercia, ale căror otiginale pot fi admirate astăzi în Muzeul Santa Maria della Scala.
Cea mai importantă clădire din Piazza del Campo este Palazzo Publico, care a funcționat ca primărie a orașului timp de 800 de ani. Azi este un muzeu, Museo Civico, plin cu capodopere și o colecție valoroasă de fresce din secolul al XIV lea. Întreaga piață și întregul oraș pot fi cuprinse dintr-o privire de la înălțimea de 88 m a Torre del Mangia, surprinzând la orizont și unduirile tipicilor peisaje toscane. Pentru aceste panorame unice, mulți turiști fac efortul de urca cele 400 de trepte, până în vârful turnului.

Piazza del Campo, cu Fonte Gaia în partea dreaptă
Fonte Gaia, Piazza del Campo

Piazza del Duomo și Catedrala Santa Maria Assunta (Domul din Siena)

O altă mare parte a atracțiilor Sienei sunt concentrate în micuța Piazza del Duomo. Aici se găsește adevărata bijuterie a orașului, Catedrala Santa Maria Assunta, sau Domul din Siena, așa cum mai este cunoscută. Această frumoasă biserică medievală atrage privirile și domină piața prin strălucitoarea fațadă din marmură albă. Biserica îmbină stilurile romanice și gotice, fiind proiectată în mare parte de maestrul Nicola Pisano și ridicată între 1215 și 1263. Exteriorul catedralei este realizat din marmură multicoloră, cu fațada predominant albă, în timp ce interiorul este exuberant decorat, având pereții acoperiți cu plăci de marmură albă și verde închis, așezate în benzi alternante.

Catedrala Santa Maria Assunta sau Domul din Siena
Turnul catedralei, înalt de 77 metri

Principalul punct de atracție al catedralei este podeaua, acoperită cu 56 de mozaicuri, care nu sunt lăsate la vedere decât în perioada dintre sfârșitul lui august și octombrie și atunci când se desfășoară Palio. În restul anului, cele mai valoroase dintre ele sunt acoperite pentru a fi protejate. O echipă formată din 40 de artiști sienezi a lucrat la aceste mozaicuri, între anii 1369 și 1547, plus umbrianul lui Pinturicchio, care înfățișează scene dintre cele mai diverse, multe cu o simbolistică complexă, aproape ezoterică. De căutat și de admirat sunt Roata Norocului, Lupul Sienez îmconjurat de simbolurile orașelor aliate, masacrul Inocenților, etc.

Masacrul Inocenților, unul dintre mozaicurile de pe podeaua catedralei

Domul din Siena, așa cum mai estre cunoscută această frumoasă catedrală, se mândrește și cu alte opere de artă remarcabile, între care sculptura lui Donatello, Sf. Ioan Botezătorul, apoi rozeta lui Duccio, amvonul gotic din marmură sculptat de Pisano, în anul 1269, Capela Chigi, proiectată de Bernini, statuile din nișele altarului Piccolomini, din nava stângă, lucrate de Michelangelo în tinerețe.

Sf. Ioan Botezătorul, sculptură de Donatello
Altarul Piccolomini, cu statui lucrate de Michelangelo

Porta del Cielo este numele unui tur ghidat, inaugurat în 2013, care durează 45 de minute, costă între 10-15 euro și acceptă un număr limitat de turiști – 18. Cu ajutorul său puteți admira toate aceste comori ale catedralei. Așa cum sugerează și numele, acest tur îi poartă pe turiști aproape de bolta catedralei, pe niște pasarele de la nivelul vitraliilor cu Apostoli, realizate de Ulisse de Matteis, și în balconul domului de formă hexagonală, încununat de lanterna lui Bernini. De aici, de sus mozaicurile și navele bisericii pot fi surprinse în toată splendoarea lor, dintr-un punct de vedere cu totul diferit. Turul continuă apoi spre nivelul fațadei, în două puncte belvedere, din care pot fi văzute Piazza del Duomo și Santa Maria della Scala, dar și biserica San Domenico, Fortăreața Medici și Montagnola Senese, șirul dealurilor care unduiesc la vest de oraș.

Vederi din Porta del Cielo
Foto: Italian Tickets

Cripta este o sală de formă rectangulară de sub corul Domului, redescoperită întâmplător în anul 1999. După șapte secole de uitare, a devenit accesibilă turiștilor din 2003. Este decorată cu fresce realizate între 1270 și 1280 de artiști sienezi, care au reprezentat scene din Vechiul și Noul Testament.

Cripta, aflată sub corul catedralei, redescoperită în anul 1999

Librăria Piccolomini, a fost creată în cinstea lui papa Pius al II-lea (Eneo Silvio Piccolomini, patronul și ctitorul minunatului orășel medieval toscan Pienza), de nepotul acestuia. Biblioteca conservă un remarcabil ciclu de fresce din prima parte a sec. al XVI-lea, realizate de Pinturicchio si discipolii săi, printre care și Rafael Sanzio.

Baptisteriul, închinat Sf. Ioan, are o fațadă din marmură neterminată în partea superioară. Interiorul păstrează un ciclu de fresce din sec. al XV-lea, realizate de o echipă de artiști sienezi coordonați de Vecchietta. Cristelnița este cel mai prețios element al Baptisteriului, o capodoperă renascentistă, la realizarea căreia au contribuit Jacopo della Qurcia, Lorenzo Ghiberti și Donatello. Intrarea se face dinspre Piazza San Giovanni.

Sf. Ioan Botezătorul

Museo dell’Opera este găzduit de clădirea de pe latura sudică a Domului, construită cu prilejul lucrărilor de extindere a catedralei, stopate după izbucnirea epidemiei de ciumă din 1348. Aici sunt păstrate statuile originare de pe fațada catedralei, printre care multe sculptate de Giovanni Pisano, Rosa di Oro de Gian Lorenzo Bernini, Fecioara cu Pruncul de Donatello și Crucificul lui Pisano. Vedeta colecției este Maesta, imensul altar al Domului din 1311 până în 1506, purtând semnătura lui Duccio, căruia i se datorează și fațada absidei, de asemenea păstrată aici.

Facciatone, fațada care a făcut parte din planul de extindere al catedralei, neterminat și întrerupt definitiv din cauza epidemiei de ciumă, în anul 1357. În stânga, Museo dell Opera, vedere din exterior.
Maesta, altarul Domului, între anii 1311 și 1506, pictat de Duccio di Buoninsegna, găzduit de Museo dell’Opera

În fața Catedralei Santa Maria Assunta se află Complexul Santa Maria della Scala, creat ca loc de adăpostire a pelerinilor care treceau prin Siena (intrând prin Porta Camollia, la nord, și iesind prin Porta Roma, la sud), în drumul lor spre Roma, de-a lungul Via Francigena. Imensul complex, spital, loc al ospitalității și adăpost pentru pelerini, ori pentru cei năpăstuiți sau pentru copiii orfani, până în anul 1990, este astăzi un muzeu imens, cu numeroase secțiuni (Muzeul de Arheologie, Tezaurul, Colecția de Steaguri ale Contrade-lor, Muzeul de Artă pentru Copii), amenajate pe 4 niveluri, acoperind o suprafață de 200.000 m pătrați.

Complexul Santa Maria della Scala, cândva spital, astăzi muzeu

Siena ne-a purtat printre comorile sale până târziu, spre asfințit, când soarele mai lumina încă orașul, ascuns după biserica San Domenico. Timpul trecuse aproape fără să băgăm de seamă, lăsând în urma sa multe răspunsuri, vise împlinite, clipe de satisfacție, imagini și amintiri pe care le purtam acum cu noi în bagaje îndreptându-ne spre una dintre ieșirile orașului, cu planuri și gânduri entuziaste pentru o nouă zi în Toscana.

Biserica San Domenico, în depărtare

Lăsasem Sienei nu doar o mică parte din noi, dar și promisiunea că ne vom întoarce pentru a vizita din nou acest minunat și fermecător oraș toscan, cu toate comorile sale, unele încă nedescoperite, altele parcă prea puțin cunoscute, gustate și admirate, dar și cu împrejurimile sale încântătoare, parcă chemându-ne stăruitor înapoi pe măsură ce le lăsam în urmă îndreptându-ne spre Sovicille și Casa di Campagna, locul care ne-a fost gazdă apropiată și punct de plecare pentru călătoriile noastre în cele câteva zile petrecute în Toscana.




Articole similare

1 Comentariu

  • Reply
    ANA OLARI
    30 martie 2020 at 11:37 am

    Suberbissime locuri !
    M-am întors puțin în timp și mi-a făcut atât de bine !

  • Lasă un comentariu