Provocari cotidiene

Copilăria în comunism – “mai binele” de atunci și cel de acum

Acum câteva seri s-a luat lumina, atât cât să îmi amintesc și să încerc în zadar să uit momentele de frustrare ale copilăriei și de…. “cât de bine era atunci”, înainte de ‘89. Am retrăit fără să vreau și fără pic de nostalgie serile întunecoase în care povesteam, scriam și citeam la lumina lumânărilor, ori ne uitam minute și chiar ore în șir la televizorul negru, rece și înghețat din sufragerie.

Nu știu cum le numeam atunci, dar cu certitudine unele seri și nopți erau de Halloween, ca să nu zic de groază, pentru a nu-i speria pe cei care sărbătoresc Halloweenul ca pe un fel de sărbătoare a zânelor bune.

Mi-am amintit cum frigul și întunericul din casă, mirosul de ceară și umbrele cu diferite forme proiectate pe pereți de pâlpâitul ca de criptă al lumânărilor, ne ofereau împreună decorul unui Halloween românesc, de neimaginat atunci, posibil astăzi datorită fenomenului naționalizat numit “Copy-Paste”.

Dar întoarcerea în timp nu s-a oprit aici. Cu sau fără legătură cu această pană de curent, amintirile m-au purtat prin alte cotloane întunecoase ale copilăriei în comunism. În timp ce ochii se obișnuiau cu întunericul din casă, frânturi de amintiri îmi dădeau târcoale adunându-se bucată cu bucată la un loc, dezvăluind ca într-un puzzle uriaș imaginea completă a unei alte lumi, aproape incredibilă și greu de imaginat astăzi pentru un copil al vremurilor noastre. Am revăzut cozile matinale sau nocturne la alimente, la brazii de Crăciun, străzile întunecoase, goale și nedecorate, dar parcă și umbra lui Moș Gerilă furișându-se prin casă, înghețând caloriferele, ferestrele și locul pe care trebuia să stea bradul, uneori și sufletele noastre așteptându-l pe Moș Crăciun.

Dar pentru că în sufletul unui copil Binele își găsește mai ușor loc decât Răul, am revăzut imagini, momente și ipostaze frumoase ale copilăriei de atunci. Da, copilăria acelor vremuri a avut pentru mulți dintre noi și părțile ei bune, frumoase și de neuitat. Lipsurile “epocii de aur” nu erau trăite și înțelese de noi, copiii, la fel cum le trăiau părinții noștri, care, deși sufereau în tăcere, se preocupau și făceau toate eforturile ca neajunsurile noastre să fie cât mai mici, pentru a nu lua nimic, sau cât mai puțin din farmecul și frumusețea copilăriei noastre. Nu simțeam sau simțeam foarte rar că nu suntem liberi sau că nu avem ce pune pe masă, părinții noștri aveau grijă ca asta nu se întâmple niciodată. Libertatea noastră nu putea fi îngrădită atâta timp cât aveam unde ne juca, unde visa, zburda, alerga, în fața blocului, sau în curtea bunicilor, pe dealuri și câmpii, prin gârle și iazuri, prin livezi și păduri, pe derdelușurile și pârtiile încropite de cetele de copiii, care, fără televizor, tablete, telefoane, ori alte gadgeturi ale vremurilor de acum, ne trăiam copilăria afară, la un loc cu ceilalți copii, cât era ziua de lungă, mai ales în perioada vacanțelor. Doar serile erau reci, triste și însingurate, mai ales iarna, când zilele scurte și, uneori, fără zăpadă ne obligau să stăm în casă, de multe ori fără televizor, lumină sau căldură. Cu toate acestea, atunci NU a fost niciodată “mai bine”. Unii dintre noi au avut doar “norocul” de a trăi în acea perioadă vârsta naivă și inocentă a copilăriei, într-o lume predominant gri, în care puteai să descoperi și culori mai calde și luminoase doar dacă erai copil.

După mai bine de doua ore, când s-a făcut în sfârșit lumină, am uitat brusc de toate amintirile și supărările pe care le adunasem în acest timp. Doar amintirea copilăriei era cea care nu se dădea dusă, lipindu-se de un colț al sufletului meu, parcă implorând să nu fie alungată. Totuși, când s-a făcut iar lumină în casă, eram din nou cu totul aici și acum. Am avut chiar sentimentul reconfortant și reconciliat că “mai bine ca acum nu a fost niciodată”, fără a încerca să reprim această iluzie conștientă, de frică să nu rămân din nou fără lumină.

Nu știu dacă Dorel a  provocat sau a reparat pana de curent. Sunt mici indicii că el a prelungit-o puțin, doar ca să aducă un dram de suspans în casele românilor, care se pregăteau în acea seară să vadă un meci de fotbal din UCL. Un lucru e sigur:  acum, ca și atunci, lumina după întuneric e la fel de…. orbitoare.

Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu