Crăciunul, poate mai presus de orice, este sărbătoarea care ne oferă ocazia trăirii celor mai frumoase amintiri, celor mai înălțătoare și intense sentimente și emoții de bucurie, exaltare, deschidere, veselie și apropiere de semenii noștri. Noi, oamenii, vibrăm și rezonăm afectiv în această perioadă, poate mai mult decât o facem în mod obișnuit sau într-un an întreg.
E, în sfârșit, ajun de Crăciun! Nimic nu seamănă cu starea de nebunia și forfota ultimilor zile. O incredibilă şi nefirească linişte s-a aşternut peste tot ca şi cum cineva ar fi tras iremediabil cortina peste oraş. Îmi doresc atât de mult să ningă încât văd cum fulgi mari, albi şi pufoşi cad uşor peste străzile pustii. E doar imaginea iernilor de altă dată si dorul nemilos de Crăciunul copilăriei.
Pierd încă o dată lupta cu mine şi mă trezesc aruncat într-o lume de vis, dar care a fost cât se poate de reală. Mă văd mic, înfofolit şi îmbujorat alergând prin zăpada mare cât casa. Lângă mine, alte două mogâldețe vesele și neastâmpărate, ne pregătim, într-o hărmălaie de nedescris, să mergem cu colindul prin sat. Imagini şi sunete vii mă bucură şi întristează în aceeași măsură, căci văd locuri, clipe şi oameni ce mi-au încântat copilăria. Un dor cumplit mă cuprinde de toate şi de toţi, de cei care sunt, de cei care nu mai sunt.
Astăzi s-a născut Hristos/Mesia chip luminos/Lăudați şi cântaţi/Si vă bucuraţi. Aud acest colind vesel de undeva de afară și scot și mai mult capul pe fereastră pentru a auzi, dar şi vedea mai bine pe autorul vocii de îngeraș ce pătrunde cu uşurinţă în casele tuturor. Văd un tânc de vreo 5-6 ani ce colindă în faţa uni bătrânel aproape la fel de mic ca statură şi care are ceva din bucuria şi farmecul copilăresc ale celui care cântă. E minunat, vine Crăciunul!
Din casă, din locul în care se află bradul împodobit, aud foşnete, râsete şi exclamaţii de bucurie şi veselie: Mami, tati, a venit moşul! Uite ce mi-a adus! Fug repede din balconul rece, ameţit de frig şi de stăruinţa cu care de la înălţimea celor şapte etaje sperasem măcar la câțiva fulgi de zăpadă. Neatent, mă împiedic de Minnie-Povestitoarea şi sunt gata-gata să-i strivesc pe Thomas şi pe unul dintre prietenii săi, probabil James, după culoare. Îmi vine inima la loc, fericit că am reuşit să evit ceva pagube prin jucăriile din casă, dar îmi pierd papucii pe drum şi pe Freddie Mercury, care, deşi cântă atât de frumos nu mă poate opri să împart cu ai mei venirea Moşului.
Ajung lângă brad, îl caut cu privirea pe Moş Crăciun, deşi ştiu că nu-i acolo, dar îi văd pe ai mei înconjuraţi de daruri, veseli şi fericiţi. În timp ce-i strâng în braţe ca după lungă absentă, simt cum magia Crăciunului pătrunde în fiecare colţ din casă şi din sufletele noastre. E Crăciun şi magie peste tot, afară şi în case, dar mai ales în inimile tuturor. Mă bucur şi nu-mi pot stăpâni starea de frenezie. Sunt doar copilul din mine acum şi nimic nu mă opreşte să cânt alături de Freddie şi de cei dragi: Thank God, It’s Christmas!.
Niciun comentariu