Le vei întâlni luând la pas micile sate sau orășele de coastă, ca cele ale Italiei și Greciei mai ales, dar și în orașele mai mari de pe țărmurile mărilor și oceanelor, așa cum sunt cele franceze, portugheze sau spaniole, și oriunde albastrul întins al mărilor și oceanelor se arată uimitor de după fiecare colț de stradă.
Toate aceste străzi și alei ce șerpuiesc printre clădiri și case albe decorate de obicei cu flori de oleandru, duc surprinzător spre albastrul întins și fascinant al mării. Ele par să ascundă sau să spună povești al căror început și sfârșit este mereu…marea. Aproape inevitabil, de după fiecare colț de stradă te va întâmpina briza răcoroasă a mării și sunetul valurilor lovind temelia stâncoasă pe care sunt clădite orașele lor. În călătoriile și vacanțele noastre, ne-am bucurat de numeroase astfel de întâlniri surprinzătoare cu marea, „rătăcind” pe unele străzi, străduțe și alei pitorești, „furați” de farmecul acestora și al orașelor aflate la un pas de mare.
Iată câteva dintre cele mai frumoase și pitorești străzi, străduțe și alei care ne-au prilejuit în călătoriile noastre întâlniri revelatoare și de neuitat cu marea.
Străzile orașul vechi Lefkada (Insula Lefkada, Grecia)
Deși în orașul vechi Lefkada influența venețiană este pe alocuri încă prezentă, orașul poartă astăzi înfățișarea predominantă a micilor așezări urbane grecești conferită orașului cu ocazia reconstrucției sale de după ultimele două mari cutremure, cele din anii 1950 și 1953. Această înfățișare nu este una spectaculoasă, dar încântă privirea și deschide apetitul pentru plimbări plăcute și romantice. Străzi înguste cu pavaj frumos și elegant ornamentat șerpuiesc printre clădirile scunde și pe sub ferestrele decorate cu flori multicolore, între care minunatul oleandru încântă, luminează și înfrumusețează orice colț de stradă sau piață, orice ochi sau suflet în căutare de frumos.
Orele potrivite pentru a lua la pas aceste străzi și a te bucura de farmecul și poveștile lor sunt cele ale dimineții, când temperaturile sunt mai plăcute, iar marea majoritate a magazinelor, cafenelelor și teraselor se deschid și orașul începe să prindă viață sub briza încă răcoroasă și proaspătă a mării, ce poartă printre străzile înguste mirosul sărat de mare și sunetul plăcut al valurilor din port, legănând domol iahturile și bărcile pescărești acostate.
Un alt moment bun pentru a vizita orașul este spre orele târzii ale după-amiezii, odată cu apusul soarelui, când majoritatea magazinelor, tavernelor și teraselor se redeschid după siesta de la orele călduroase ale prânzului. De la aceste ore până spre amurg, orașul cu străzile sale pitorești capătă un farmec nou, fiind învăluit în lumina aurie a apusului, fermecător transformat de atmosfera vie și tumultoasă, specifică pregătirii serilor și nopților lungi ce vor urma.
Străzi, străduțe și alei din Polignano a Mare (Puglia, Italia)
În Polignano a Mare, minunatul orășel aflat pe coasta de est a regiunii italiene Puglia, coborând mai la sud pe țărmurile Mării Adriatice, ca și în alte orașe de coastă, italiene sau nu, turistul sau călătorul se va surprinde pe sine rătăcind pe străzile minunate ale orașului, însoțit mereu de sunetul și briza mării,
Așa cum se știe, mai toate aceste orășele de coastă din sudul Italiei, ca și cele din „tocul cizmei italiene”, sunt cuprinse la orele prânzului de tradiția siestei. Întregul oraș cade într-o letargie adâncă, în care liniștea și discreția domnesc peste tot până spre orele târzii ale după-amiezii. Orașul tăcut, doar cu câțiva turiști rătăciți pe străzile albe decorate din loc în loc cu flori de oleandru, prinde din nou viață odată ce soarele retrăgându-se către apus face loc brizei răcoroase a serii. Pustie cu câteva ore înainte, urbea se umple în chip bizar și enigmatic de oameni, ieșiți parcă laolaltă, nu se știe de unde, pentru a da din nou viață străzilor, teraselor și falezelor strălucitoare, întregului oraș.
În Polignano a Mare nu e la fel, cel puțin nu întotdeauna. Am găsit orașul aproape de orele prânzului fremătând de turiști și localnici, nevoiți să renunțe la vestita siestă, unii pentru a petrece, probabil, cât mai mult timp în oraș și a se bucura de toate frumusețile sale, ceilalți, localnicii, pentru a le asigura primilor o ședere cât mai plăcută și primitoare. De altfel, Spiaggia di Cala Porto, vestita și spectaculoasa plajă din oraș, este neîncăpătoare pe tot parcursul zilei în sezonul estival. Polignano a Mare, ca multe alte orașe italiene, de coastă sau nu, mai mari sau mai mici, nu are timp de odihnă decât noaptea, și atunci doar pentru câteva ore.
Salonic – la un pas depărtare de mare
Orașul salonic ne-a întâmpinat într-o zi de început de martie, pe o vreme nesperat de frumoasă, de însorită, de caldă și primitoare. Primăvara parcă sosise cu mult mai devreme aici și obișnuise orașul cu atmosfera și înfățișarea sa blândă, caldă și plăcută, revigorând străzile, piețele și parcurile, răspândind în jur un aer proaspăt de libertate, relaxare și bună dispoziție.
Deși totul în jur îmi era necunoscut și nu știam unde ne aflăm, fiind prima noastră vizită în oraș, simțeam prezența mării în apropiere și parcă, printre tot felul de zgomote, imagini și mirosuri îi reperam albastrul strălucitor și mirosul inconfundabil, nu la distanță foarte mare de noi, undeva printre blocuri. La fel, parcă și sunetul liniștit și domol al valurilor și briza călduță venind dinspre larg, ne mângâiau delicat toate simțurile și ne anunțau că suntem la un pas depărtare de mare.
După câteva sute de metri, traversând una dintre străzile intens circulate, ne-am trezit brusc fără oraș și cu marea la picioarele noastre. Marea este, într-adevăr, o „poezie fără cuvinte”, pe care trebuie să o asculți în liniște netulburându-ți calmul, armonia, emoția ce te cuprind scrutându-i orizontul. Liniște se făcuse și în jurul nostru și printre noi, căci, aproape imposibil de cuprins dintr-o privire, marea își etala calmă și strălucitoare, sub razele generoase ale soarelui, frumusețea albastră nemărginită, lăsându-ne fără cuvinte, pierduți pentru o clipă în farmecul și necunoscutul infinitului ei.
În depărtare, în apropierea liniei orizontului, acolo unde marea se împreunează cu cerul în nuanțe de albastru strălucitor, vapoare mari, sau mai mici, păreau niște jucării uitate sau lăsate să plutească singure, ca și cum câțiva copii le-ar fi părăsit în grabă opriți fiind din joaca lor de ceva sau de cineva. Imaginea aceasta, imposibil de uitat, îmi inspiră și astăzi o stare inconfundabilă de calm și armonie, o stare ce a luminat și încălzit atunci sufletele noastre, așa cum lesne se putea citi pe chipurile înseninate ale tuturor, radiind de încântare.
Gallipoli și Via Antonietta de Pace
Gallipoli, minunatul, dar îndepărtatul orășel italian aflat pe coasta de vest a regiunii italiene Puglia, mai exact în subregiunea Salento, provincia Lecce, pe țărmurile cu nisip fin și ape cristaline ale Mării Ionice, a fost una dintre acele întâlniri de vacanță neașteptate, dar parcă dintotdeauna căutate, care lasă în urma sa amintiri dragi și despre care simțim adeseori nevoia să povestim.
Via Antonietta de Pace este principala stradă a orașului vechi Gallipoli, o arteră lungă care traversează orașul de la un capăt la altul, cea mai turistică din oraș, de obicei plină de turiști și, bineînțeles, de multe prăvălii, magazine de suvenire, cafenele, restaurante și multe terase.
Această stradă lungă, îngustă și unduitoare te poartă spre faleza orașului, iar, la orele serii, îți scoate în cale un spectacol uimitor – apusul soarelui învăluind magnific marea, cu soarele scufundându-se agale în imensul albastru, în timp ce zidurile vechi ale bâtrânului oraș sunt luminate revigorant în nuante aurii, parcă pentru a-i binecuvânta pe toți cei care asistă, admiră și contemplă acest spectacol sublim.
Străzi, străduțe și alei din Puerto de la Cruz (Tenerife, Spania)
Probabil puține orașe din lume se pot mândri cu o așezare atât de spectaculoasă și cu priveliștile pe măsură ca cele pe care le oferă Puerto de la Cruz, orașul răsfirat incredibil pe coasta de nord a insulei Tenerife. Am scris aici, în detaliu, despre înfățișarea spectaculoasă a orașului răsfirat, pe alocuri dramatic, pe stâncile abrupte, cu puctele sale de belvedere uimitoare (miradors), falezele fermecătoare și străzile romantice decorate cu flori de oleandru, palmieri și arbori cu flori roșii Flamboyant, la capătul cărora se arată spectaculos și nemărginit albastrul Oceanului Atlantic.
Mirador de la Paz, Paseo San Telmo, Calle San Amaro, Paseo de Los Cipreses (Promenada Chiparoșilor), redenumită Aleea Agatha Christie, Paseo de la Costa sau Treptele Agatha Christie sunt toate locuri de belvedere, străzi, străduțe sau alei încântătoare ce te îmbie la plimbări și clipe „rătăcitoare”, relaxante, revigorante și seducătoare, având mereu în fundal albastrul nesfârșit, tainic și tulburător al oceanului.
Marea a fost dintotdeauna o chemare fascinantă, stăruitoare și iezistibilă, un ecou ce se aude nostalgic din depărtare, purtat fiind de briza proaspătă și înviorătoare a dimineților și serilor umblate pe străzile, străduțele și aleile amintirilor noastre. Imaginea albastrului infinit pare să spună de fiecare dată povești romantice, seducătoare, mai ales atunci când marea se arată revelator de pe străzile, străduțele și aleile pe care pașii ne poartă adeseori, pentru a-i veni în întâmpinare și a o îmbrățișa ca după o lungă, lungă absență.
Niciun comentariu