Calatorii in strainatate Descoperă Oameni si locuri

Descoperă Puerto de la Cruz – orașul spectaculos din nordul insulei Tenerife

Spectaculos, romantic și captivant, așa aș descrie în câteva cuvinte Puerto de la Cruz, orașul de pe coasta de nord a insulei Tenerife, poate cea mai captivantă descoperire pentru noi, între toate surprizele pe care le-am găsit pe insulă. De o parte oceanul, de cealaltă versanții uriași ce urcă spre înaltul cerului, cu vârful muntelui Teide înălțându-se maiestuos în fundal, Puerto de la Cruz te surprinde cu o înfățișare unică, ce fascinează, dar îți dă și ceva fiori, mai ales la prima vedere. De altfel, oriunde ai privi, orașul nu contenește să te surprindă, până când spectacolul peisajelor sale și înfățișarea sa neobișnuită îți devin oarecum „familiare”. Abandonându-te locurilor, acceptându-le pentru a te acomoda și primi cu deschidere tot ce acestea au de oferit, vei descoperi un oraș uimitor – Puerto de la Cruz.

Două zone turistice importante – La Paz și San Telmo

Luând forma stâncoasă și spectaculoasă a acestei părți din insula vulcanică pe care este așezat, orașul s-a conturat și împărțit aproape natural în două mari zone. Pe de o parte, pe țărmul oceanului, foarte prietenoasă cu acesta, mai lină, confortabilă și primitoare, găsim zona de jos, cunoscută și ca zona San Telmo. Aceasta se întinde spectaculos pe țărmul Oceanului Atlantic, cu faleza sa încântătoare (Paseo de San Telmo) și multe alte atracții, dinspre Plaja Martianez și Lago Martianez până spre Piața Europa și Centrul istoric al orașului Puerto de la Cruz.

Zona de sus, sau zona La Paz, se înalță dramatic pe stâncile abrupte, la aproximativ 80 m altitudine deasupra mării, fiind mai spectaculoasă, chiar aventuroasă și anevoioasă pe alocuri, dar la fel de bogată în atracții și nelipsită de farmecul specific Insulelor Canare.

Cele mai importante atracții din Puerto de la Cruz

Grădini tropicale luxuriante, plaje cu nisip negru, locuri de belvedere uimitoare (miradors), o faleză fermecătoare cu piscine în aer liber, cartiere pitorești, cu biserici vechi, arhitectură și înfățișări captivante, cu case, străzi, piațete și trepte colorate ce amintesc de o scriitoare celebră, o promenadă spectaculoasă și animată pe malul mării cu vedere la Oceanul Atlantic, le veți găsi printre multe altele în Puerto de la Cruz.

1. Atracții în zona La Paz

La Paz se află în partea înaltă a orașului, fiind o zonă rezidențială care se întinde spre poalele versanților care înconjoară Puerto de la Cruz, până spre orașul vecin Orotava.

Privind de jos spre înaltul stâncilor, vom descoperi zona înaltă a orașului, cu peisajele sale uimitoare, aproape incredibile, o tentație irezistibilă pentru turiștii cazați în hotelurile de pe faleză. Odată ajuns sus, privind invers spre faleza pierdută în adâncul înălțimilor și depărtărilor, priveliștea devine cu adevărat spectaculoasă. Zona de sus La Paz, deși înțesată la rândul său de hoteluri și restaurante, baruri sau cafenele, are o atmosferă mai liniștită, potrivită pentru cei care vor să petreacă în voie clipe de relaxare, ori să descopere la pas această zonă elegantă a orașului și atracțiile sale turistice deloc puține.

Străzi decorate cu flori de oleandru, palmieri și arbori cu flori roșii Flamboyant (Arborele flacără sau Royal poinciana, un copac tropical originar din Madagascar) șerpuiesc agale printre case, mai vechi, amintind de alte vremuri, sau mai noi, toate respectând cu autenticitate și bun gust tradiția arhitecturală locală.

Mirador de La Paz

Foarte aproape de hotelul care ne-a găzduit în La Paz, în prima noastră ieșire în oraș, am dat cu totul întâmplător peste Mirador de La Paz, un punct de belvedere uimitor ce oferă vederi panoramice încântătoare spre faleza orașului și imensul albastru al Oceanului Atlantic. Locul este unul popular în La Paz și Puerto de la Cruz, și devine căutat mai ales spre înserat, când turiști și localnici deopotrivă sosesc aici pentru momente romantice în lumina apusului, ori pentru a surprinde în fotografii priveliștile încântătoare care se deschid de aici spre ocean și Paseo de San Telmo.

Ermita de San Amaro

Vizavi de Mirador de La Paz se află Ermita de San Amaro, o mică biserică ce datează din 1591, cea mai veche clădire religioasă din Puerto de la Cruz. Micuța biserică cu înfățișare atât de pitorească oferă vizitatorilor o privire asupra bogatei moșteniri culturale a insulei Tenerife. În fiecare an, pe 15 ianuarie, biserica devine un punct central pentru pelerinii care își sărbătoresc sfântul omonim în timpul unui festival anual.

Biserica Ermita de San Amaro

Casa Colegială din La Paz

Înaintând pe aceeași stradă, San Amaro, la câțiva zeci de metri, printre case mai mari și moderne, decorate cu flori de leandru, se află Casa Colegială din La Paz, numită și Casa Cólogan, o mică, dar elegantă și plăcută vilă în stil anglo-canarian, perfect conservată.

Casa Cólogan

Din câte se știe, acestă casă a aparținut pentru mai multe generații familiei Cólogan, una influentă în Puerto de la Cruz, începând cu secolul al XIX-lea. Casa a fost însă construită în anul 1702 de către un negustor irlandez de vinuri, pe nume Bernard Walsh Carew. Acesta a ajuns în Tenerife după ce a trecut prin Flandra și Franța, fugind de persecuția religioasă care a caracterizat Marea Britanie și Irlanda sub controversatul Oliver Cromwell. Aceasta ar putea explica și inscripția latină „HIC EST REQUIES MEA” (Aici este odihna mea), care apare deasupra ferestrei centrale a fațadei principale, o justă recompensă pentru cineva care a dus o viață atât de tulbure.

Casa Cólogan a găzduit personalități ilustre care au vizitat Tenerife în ultimii trei sute de ani. Printre acestea, naturalistul german Alexander von Humboldt a locuit în această casă în anul 1799, pe timpul șederii sale de șase zile pe insula Tenerife și în orașul Puerto de la Cruz. Dar cel mai faimos oaspete pe care l-a găzduit această casă rămâne Agatha Christie, scriitoarea engleză care a vizitat Tenerife și Puerto de la Cruz în 1927.

Se spune că celebra autoare de romane polițiste a fost atât de atrasă de acest loc încât a găsit aici inspirație pentru unul dintre romanele sale, “Omul de la mare”. De altfel, superba alee mărginită de chiparoși din fața casei (pe care ne-am plimbat și noi), care duce pe marginea stâncii cu vederi uimitoare spre ocean, numită atunci Paseo de Los Cipreses (Promenada Chiparoșilor), a fost redenumită Aleea Agatha Christie.

Paseo de Los Cipreses (Promenada Chiparoșilor) sau Aleea Agatha Christie
Promenada de coastă (Paseo de la Costa), cu vederi spectaculoase la ocean, spre care duce Aleea Agatha Christie

Treptele Agatha Christie

Parcă pentru a face urcarea lungă și abruptă mai ușoară, o parte din Paseo San Amaro, mai exact treptele care urcă spre Mirador de la Paz au fost colorate și inscripționate cu titluri ale romanelor scrise de Agatha Christie, locul căpătând astfel o înfățișare vibrantă și captivantă. Zona este cu atât mai atrăgătoare, întrucât, se știe, aceasta inițiativă nu a fost una întâmplătoare. “Treptele Agatha Christie”, așa cum au fost numite de către autoritățile locale, sunt un tribut adus celebrei autoare britanice, în amintirea vizitei ei din 1927 în Insulele Canare.

Paseo San Amaro și „Treptele Agatha Christie”

Se pare că scriitoarea a fost atrasă mai ales de frumusețea cartierului La Paz, cu peisajele sale marine spectaculoase și străzile liniștite și romantice decorate cu arbori ornamentali și flori de oleandru. Aici, autoarea a găsit inspirație pentru doua dintre romanele sale: “Omul de la mare” și „Misterul trenului albastru”.  

Promenada de coastă din Puerto de la Cruz (Paseo de la Costa )

Este unul dintre cele mai spectaculoase și îndrăgite locuri din Puerto de la Cruz, aflat, de asemenea, în cartierul La Paz. Promenada de coastă, cu o lungime de aproape 400 m, este o alee pietonală care se întinde dramatic pe coasta înaltă a orașului, pornind din Mirador de la Paz, la o altitudine de peste 80 m deasupra nivelului mării. A fost reabilitată și modernizată între 2011 și 2017 de către Consorțiul Urbanistic pentru Reabilitarea Puerto de la Cruz, pentru a oferi un spațiu public mai bun pentru plimbări și relaxare.

Locul este apreciat mai ales pentru priveliștile impresionante care se deschid de aici spre coasta Plaja Martianez și întinderea oceanului, mai ales la apus și seara, când luminile transformă promenada într-un loc fermecător și romantic, deosebit de captivant.

Grădina Botanică

Denumirea oficială este Grădina de Aclimatizare Orotava (Jardin de Aclimatacion de la Orotava), după orașul vecin Orotova, care cuprindea în trecut și această parte din Puerto de la Cruz în care se află grădina botanică, mai exact la intrarea în oraș, pe Carretera del Botanical, de asemenea în zona La Paz.

Este considerată una dintre bijuteriile istorice și culturale ale orașului, produs al Iluminismului spaniol, creată în anul 1788, prin Ordin Regal al Regelui Carlos al III-lea, ca o consecință a necesității de a cultiva specii din zonele tropicale pe teritoriul spaniol. Este una dintre cele mai populare și vizitate atracții din oraș, fiind un loc de relaxare, admirație și contemplare, într-un decor natural pe măsură.

Grădina, a doua cea mai veche dintre grădinile botanice din Spania, după cea din Madrid, are o colecție interesantă de 1.500 de specii tropicale și subtropicale, vizitatorii putând admira aici, printre altele specii spectaculoase și interesante, și câteva exemplare, dintre care unul gigantic, de Ficus macrophylla, cunoscut în mod obișnuit sub numele de smochinul Moreton Bay, originar din estul Australiei. Acesta atrage prin aspectul său bizar, dat de felul în care are loc germinarea semințelor, de obicei din coronamentul unui arbore gazdă.

2. Atracții în zona de jos a orașului – Paseo San Telmo și Centrul istoric al orașului Puerto de la Cruz

Zona de jos a orașului se întinde de-a lungul țărmului, cu faleza lungă și fermecătoare Paseo San Telmo în prim-plan, înțesată de hoteluri, magazine, restaurante, cafenele și multe alte locuri și spații de destindere și distracție. Este cea mai populară zonă din Puerto de la Cruz, de obicei aglomerată și intens circulată, cu o atmosferă mereu tumultoasă și vibrantă, creată de numeroșii turiști care vin aici și petrec până seara târziu.

Centrul istoric al orașului Puerto de la Cruz, spre care te poartă Paseo San Telmo în plimbări relaxante, mereu însoțit de priveliștea captivantă a oceanului, își va dezvălui treptat comorile sale. Iată, pe scurt, principalelor atracții care se găsesc aici:

Plajele

Plaja și Lacul Martianez

Turiștii care coboară din zona de sus a orașului pe paseo San Amaro și Treptele Agatha Christie, apoi pe minunatul bulevard flancat de palmieri Av. Aguilar y Quesada vor zări printre palmieri valurile agitate ale oceanului și nisipul negru al Plajei Martianez. Cu apa oceanului mai tot timpul agitată în această zonă, plaja este căutată mai ales pentru priveliștile sale încântătoare asupra oceanului, pentru fotografii și plimbările relaxante și romantice, mai ales la ceas de seară.

Av. Aguilar y Quesada
Spre Plaja Martianez
Promenada și plaja Martainez – vedere nocturnă spre zona de sus a orașului

Ceva mai încolo, înaintând pe faleză, se află Lacul Martianez (Lago Martianez), un complex de piscine construit pe țărmul oceanului în anul 1971, reabilitat și redimensionat în anul 1977, fără a înceta să se dezvolte, chiar și astăzi. În prezent, Lago Martianez este format dintr-un cu lac artificial care conține 27.000 de metri cubi de apă de mare, șapte bazine, trei pentru copii și patru pentru adulți, solarii și grădini, pe lângă plajă, baruri și restaurante.

Zona Martianez, la ceas de seară
Vedere din Paseo de la Costa spre Plaja și Lago Martianez

Plaja San Telmo

Înaintând pe faleză, la doar un minut de mers pe jos de centrul vechi, se află această plajă stâncoasă formată din bazine de maree, totuși sigură pentru cei care vor să înoate aici, să facă plajă sau să petreacă pur și simplu clipe de relaxare și contemplare scrutând orizontul îndepărtat și întinderea albastră a oceanului.

Capela San Telmo

Nu foarte departe de Plaja San Telmo, se află această capelă mică construită în anul 1780 pentru marinarii care căutau alinare spirituală înainte sau după lungile călătorii pe mare sau ocean. Înfățișarea pitorească a micuței capele cu fațadă albă atrage vizitatorii care roiesc în jurul acesteia chiar și atunci când biserica este închisă. Decorurile verzi și înflorate care înconjoară biserica o fac și mai atrăgătoare.

Piața Europa

Plaza de Europa se află lângă primăria din Puerto de la Cruz, pe țărmul oceanului. Este o piață publică emblematică în formă de fortăreață, inaugurată în anul 1992, care comemorează tradiția pro-europeană a orașului. Piața are o suprafață de 5.000 de metri pătrați, dispune de parcare subterană și este decorată cu șase tunuri autentice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, amintind de fortificațiile vechi care apărau insulele.

Debarcaderul pescarilor

Debarcaderul sau Cheiul pescăresc din Puerto de la Cruz se află în continuarea traseului de pe țărmul San Telmo și este un loc popular și foarte frecventat în oraș. Are o istorie veche și a fost martor a numeroase povești, întâmplări și evenimente (pescărești și nu numai), încă din secolul al XVIII-lea, fiind la începuturile sale principala poartă comercială a orașului. În prezent, aici se desfășoară numeroase evenimente festive tradiționale, cum ar fi Embarcación de la Virgen (Barca care poartă statuia Fecioarei), Baño de las cabras (Scăldat la capre), o tradiție a „purificării” caprelor de către păstorii lor în apele oceanului, care are loc în fiecare an de sărbătoarea de Sfântului Ion (San Juan).

Un simbol al acestui loc este Monumentul pescăresei, o sculptură care onorează toate generațiile de pescari din Puerto de la Cruz, care au oferit hrană și bogăție zonei încă de la nașterea orașului.

Monumentul pescăresei

În vecinătatea debarcaderului se află Piața Charco, de asemenea un loc emblematic în oraș, cunoscut ca unul dintre cele mai importante puncte din Puerto de la Cruz, loc de întâlnire și organizare de evenimente încă din cele mai vechi timpuri, un simbol al vieții sociale și culturale din oraș. Tot lângă debarcader se află și clădirea fostei Vămi Regale, care găzduiește astăzi Muzeul de Artă Contemporană Eduardo Westerdahl.

Biserica La Peña de Francia sau Biserica Maicii Domnului din Stânca Franței (Iglesia de Nuestra Señora de la Peña de Francia)

În inima orașului vechi, înconjurată de o mică grădină atrăgătoare, se află această biserică veche impunătoare. Vizitatorul va fi surprins la prima vedere de culoarea închisă a zidurilor bisericii, care se datorează pietrei vulcanice din care a fost construită, la sfârșitul secolului al XVII-lea, deși turnul a fost adăugat spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

Sobră și austeră la exterior, biserica captează atenția mai ales datorită decorului încântător care o înconjoară, o grădină fermecătoare cu aranjamente florale, palmieri și arbori de leandru, având în centrul său o fântână în formă de lebădă și cu baza în formă de scoică. La interior, biserica impresionează poate și mai mult prin colecție de artă care se găsește aici: statuia Fecioarei din Carmen, sfânta patroană a marinarilor și pescarilor, o imagine foarte venerată, alături de Marea Putere a lui Dumnezeu, pânze pictate, altare impresionante, o parte a podelei originale, potire.

În încheiere, câteva recomandări (sau ponturi!) pentru toți cei care vor să viziteze și să descopere minunatul oraș Puerto de la Cruz. Începeți traseul de vizitare și explorare a celor două zone turistice din Puerto de la Cruz cu zona La Paz, dacă se poate, spre seară, pentru a nu pierde spectacolul apusului din Mirador de la Paz și Paseo de la Costa; totul este mai spectaculos la aceste ore din zi. Apoi, explorați Paseo de San Telmo și bucurați-vă de atmosfera sa vibrantă la ceas de seară, când se lasă întunericul și priveliștile de aici asupra „orașului de sus” învăluit în luminile sclipitoare devin cu adevărat încântătoare. Și asta nu e totul, Puerto de la Cruz vă va dezvălui și alte atracții și secrete, dacă veți rămâne mai mult aici și îi veți prinde gustul și farmecul deosebite.

Mai multe despre insula Tenerife:

Satul Masca – un loc uimitor pe insula Tenerife

V-ar putea interesa și:

Oktoberfest – cel mai mare festival al berii din lume

Castelul Amboise – un simbol al castelelor regale de pe Valea Loarei

Valea Loarei – „tărâmul de basm al castelelor”

Uimitorul Mont Saint Michel

Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu