Calatorii in strainatate Descoperă Oameni si locuri

Valea Loarei – „tărâmul de basm al castelelor”

Valea Loarei (Val de Loire) sau „grădina Franței” ori „tărâmul de basm al castelelor”, așa cum i se mai spune, este o regiune din centrul Franței renumită pentru arta și istoria sa, pentru castelele și peisajele seducătoare, dar și pentru vinurile de calitate produse aici. Val de Loire se află la aproximativ 200 km sud de Paris, cam 2 ore de mers cu mașina, pe cursul mijlociu al fluviului Loara, cel mai lung din Franța, între regiunile administrative Pays de la Loire (Țara Loarei) și Centre-Val de Loire (Centrul).

O mare parte a vestitei Val de Loire, din cei 280 de km pe care se întinde, este înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Castelele din Valea Loarei fac parte din patrimoniul architectural al orașelor Angers, Saumur, Montsoreau, Chinon, Tours, Amboise, Blois, Orleans, acesta fiind și un posibil itinerariu de parcurs pentru a vizita toate sau o parte din castele de pe Valea Loarei.

Istoria castelelor de pe Valea Loarei

Datorită poziționării strategice pentru comerț, dar și pentru apărarea teritoriului, Valea Loarei a devenit în Evul Mediu locul preferat al majorității monarhilor francezi. Începând cu secolul al XII-lea, mai multe castele fortificate au început să fie construite aici, primul fiind cel din Angers, mai întâi în stil gotic, apoi printr-o îmbinare cu noul stil al Renașterii franceze. Acesta a fost inspirat din Renașterea italiană, monarhii francezi având o mare admirație pentru „vitalitatea artistică italiană” de la acea vreme.

Mari artiști și arhitecți italieni, reprezentanți de seamă ai Renașterii italiene, unul dintre aceștia fiind chiar marele Leonardo da Vinci, au fost aduși aici pentru a contribui cu talentul lor artistic la înfăptuirea visurilor regilor Franței. Dorința și ambiția acestora, în prima jumătate a sec. al XVI-lea, era aceea de a-i egala și chiar întrece pe italieni, pentru a crea un stil arhitectural original francez, care, odată împlinit, a și fost numit „prima Renaștere franceză”.

Exemplul regilor francezi a fost urmat de nobilimea franceză, care, atrasă de gustul puterii, al avuției și traiului exclusivist, au angajat cei mai buni arhitecți și peisagiști pentru a construi pe Valea Loarei castele înconjurate de grădini fastuoase, văzute astăzi ca adevărate monumente culturale care întruchipează idealurile Renașterii și Iluminismului.

Câte castele sunt pe Valea Loarei

Conform Wikipedia și numeroaselor site-uri de turism, pe Valea Loarei există peste 300 de castele, deși numărul acestora nu este încă clar contorizat sau cunoscut, unele surse vorbind chiar de mai multe. O parte dintre aceste castele se află în patrimoniul și administrarea statului și sunt deschise publicului pentru vizitare. Altele, sunt proprietăți private, încă locuite sau închiriate și pentru organizarea de evenimente culturale, artistice și mondene, doar cu acordul proprietarilor lor și, bineînțeles, contracost.

Unele castele au fost construite strategic, la înălțime, pe dealuri, având și scop de apărare, așa cum este Castelul Amboise. Altele, au fost ridicate chiar pe malurile Loarei, cu intenții evident și în principal estetice și de agrement, cu înfățișări, curți și mai ales grădini fermecătoare, pentru a satisface cele mai înalte gusturi ale monarhiei și nobilimii franceze de la acea vreme, în domeniul arhitecturii. Castelul Montsoreau, construit în stil gotic flamboyant, este un astfel de exemplu.

De-a lungul secolelor, multe castele de pe Valea Loarei, cum sunt mai ales cele militare, au fost revendicate sau cumpărate, pentru a fi restaurate și convertite de la scopul lor inițial, fiind transformate în adevărate bijuterii arhitecturale renascentiste.

Cele mai frumoase și vizitate castele de pe Valea Loarei

Deși cele mai multe castele de pe Valea Loarei reprezintă construcții impresionante, opere arhitecturale demne de admirat, doar unele au devenit vestite în lume, fiind incluse în circuitele turistice, în topuri și clasamente, cu titluri și aprecieri pe măsură: „cele mai bune”, sau „cele mai frumoase”, „minunate” sau „încântătoare”.

Astfel, printre cele mai frumoase castele de pe Valea Loarei sunt enumerate de obicei următoarele 5-6 castele:

Chenonceau – unul dintre cele mai apreciate, cunoscut și sub numele de „Castelul Femeilor” deoarece o succesiune remarcabilă de femei au fost proprietarele și protectoarele sale din secolul al XVI-lea până în timpurile moderne.

Castelul Chenonceau

Chambord – cel mai mare și poate mai spectaculos și cunoscut dintre castelele de pe Valea Loarei.

Castelul Chambord

Villandry – cunoscut pentru arhitectura sa, dar mai ales pentru cele mai frumoase grădini.

Castelul Villandry

Amboise – deși este mai mic, fascinează prin istoria și înfățișarea sa. Este considerat unul dintre cele mai frumoase, mai apreciate și vizitate castele de pe Valea Loarei, succesul său fiind datorat într-o anumită măsură și asocierii acestui loc cu numele lui Leonardo da Vinci, care și-a trăit la Amboise ultimii ani din viață. Mormântul său se află în Capela Sfântul Hubert.

Castelul Amboise – vedere din exterior
Capela Sfântul Hubert
Vedere din curtea interioară

Castelul Saumur – unul dintre cele mai vechi și impunătoare castele, fortificat cu un zid de apărare.

Castelul Saumur

Castelul Cheverny – cunoscut în special pentru grădina sa de lalele, care poate fi văzută cel mai bine în aprilie. Cei mici, mai ales, vor fi încântați de labirintul aflat aici.

Castelul Cheverny

Bineînțeles, turistul are posibilitatea de a descoperi singur castelele cele mai frumoase și de a-și întocmi propriul top sau clasament. De altfel, aș recomanda mai curând o astfel de variantă de vizitare a castelelor, bineînțeles potrivită mai degrabă călătorului autentic, care dispune de timp, de dorința de a descoperi de unul singur, dar și de ceva spirit de aventură și „imprevizibil”.

Cum să ajungi pe Valea Loarei

Fiind situată în centrul Franței, pe Valea Loarei se poate ajunge relativ ușor din mai multe regiuni ale țării, cu mașina, trenul sau autobuzul. Noi am ajuns aici în aproximativ o oră, venind cu mașina dinspre Le Mans, oraș aflat la distanțe relativ mici de mai multe destinații turistice vestite ale Franței (detalii aici). Dacă unii turiști sosesc în orășelele și satele de pe Valea Loarei pentru șederi mai lungi, astfel încât să poată vizita cât mai multe castele, alții vin aici în excursii de o zi, din Paris, mai ales, sau din orașele apropiate și chiar de la distanțe mai mari.

Cu TGV-ul spre orașul Tours – cea mai bună destinație pentru vizitarea castelelor de pe Valea Loarei

Franța are un sistem feroviar excelent, cu multe rute de mare viteză, așa cum sunt cele oferite de TGV (Train à Grande Vitesse). Cu acest tren de mare viteză puteți călători, cam într-o oră, de la Paris la Tours (orașul înfrățit cu Brașovul nostru), aflat aproape de centrul regiunii și cel mai bun punct de unde puteți porni spre cele mai cunoscute și apreciate castele de pe Valea Loarei. Cele mai apropiate castele se află la 30 de minute de orașul Tours, cele mai îndepărtate, la aproximativ o oră, iar deplasare între castele se poate face, de asemenea cu mașina, trenul, autobuzul și chiar cu bicicleta, acolo unde distanțele sunt mai mici. În Tours se pot găsi și variante de cazare excelente, hoteluri și apartamente în centrul orașului, sau pensiuni în jurul acestuia, aflate la aproximativ 20 minute de oraș.

Mai multe opțiuni pentru călătoria cu trenul pot fi consultate pe site-ul național al trenurilor din Franța, 
SNCF. De asemenea, o aplicație foarte recomandată în rândul turiștilor este OMIO, considerată una dintre cele mai utile pentru căutarea și rezervarea călătoriilor cu trenul și autobuzul în Franța, dar și în multe alte țări. 

Un vis de călătorie începe cu o poveste bine spusă, dar și cu o fotografie, un film, un cântec, o carte, sau cu un castel din… Val de Loire. Lasă-te, așadar, inspirat și vino pe Valea Loarei pentru a descoperi tărâmul de basm al castelelor. Foarte probabil, prima vizită va fi și o promisiune de întoarcere.

Alte destinații și obiective turistice din Franța:

Articole similare

Niciun comentariu

Lasă un comentariu