Înconjurat de Munții Rodnei, pitoresc și încântător prin amplasarea sa, prin cadrul natural și peisajele montane care îl înconjoară, în județul Maramureș se află orașul Borșa,…
Domul din Milano, dincolo de uimitoarea înfățișare exterioară
Domul din Milano impresionează puternic încă de la prima vedere, uimește și chiar tulbură privitorul pe măsură ce grandioasa construcție este descoperită, nu doar la exterior,…
David, simbolul neprețuit al Florenței
Pentru cunoscătorul și iubitorul de artă, David reprezintă unul dintre simbolurile neprețuite ale Florenței, o capodoperă indiscutabilă a artei și istoriei florentine, una dintre cele mai…
Meteora, atât de aproape de cer
Pe la sfârșitul anilor 90 descopeream Meteora într-un „wallpaper” de pe ecranul unui calculator, uimit și fascinat de imaginea incredibilă peste care dădusem, cumva suspicios că…
În nordul Italiei, în provincia Verona din regiunea Veneto, la aproximativ 45 km de orașul Verona, se află Sanctuarul Madonna della Corona (Maica Domnului a Coroanei),…
În vizită la Breb, vestitul sat din Maramureș
Să vizitezi Maramureșul și să nu te oprești și în Breb, fie și pentru o ședere scurtă, ar fi o imprudență prea mare, mai ales dacă…
Panteonul din Roma – „Templul tuturor zeilor”
Roma este un oraș uimitor, încărcat de atâtea comori și atât de ofertant încât oriunde ai apuca nu vei da greș. Prin urmare, e bine și…
Călător prin țară într-o zi de 1 Decembrie
Dacă te plimbi prin țară, mai ales într-o zi de 1 Decembrie sau în preajma ei, este imposibil ca fiorii plăcuți sau neplăcuți ai patriotismului sa…
Parga, unul dintre cele mai frumoase orașe de coastă ale Greciei
Probabil ai auzit de Parga, micuțul și pitorescul oraș grecesc de pe coasta Mării Ionice, dar nu suficient de mult și de convingător încât să-ți dorești…
Șase dintre cele mai vizitate obiective turistice din lume
Deși gusturile și experiențele noastre de călătorie sunt în general diferite, când vine vorba de cele mai vizitate și faimoase obiective turistice ale lumii, toți suntem…









