Dacă ți-ai propus să vizitezi Portugalia, ceea ce-ți recomand din toată inima, nu ocoli frumosul oraș Coimbra, cu universitatea sa așezată spectaculos deasupra orașului, dominând vechea urbe din cel mai înalt punct al său, parcă pentru a-și etala ceea ce are mai de preț – Universitatea.
Privind orașul de jos, de pe malurile râului Mondego, ori invers, dinspre Universitate, din cel mai înalt punct al său, Coimbra se arată încântător, atât ziua, cât mai ales la ceas de seară, sporind, totodată, entuziasmul și curiozitatea de a-l descoperi la pas cu tot ce are mai interesant și frumos de arătat. Deși are multe obiective turistice importante: parcuri, muzee, o grădină botanică încântătoare, biserici și edificii vechi ce îmbină arhitectura gotică cu stilurile decorative portugheze manuelin și azulejo, principala sa atracție rămâne Universitatea.
Universitatea din Coimbra (Universidade de Coimbra) este cea mai veche universitate din Portugalia și una dintre cele mai vechi din Europa, fiind fondată în anul 1290 de regele Dinis al Portugaliei. După ce a fost mutată de mai multe ori la Lisabona, în anul 1537 regele Ioan al III-lea, supranumit Cuviosul, a relocat definitiv universitatea în locul în care se află astăzi, Palatul Alcaçova din Coimbra, fosta reședință a familiei regale, care au achiziționat clădirea în anul 1597. Statuia regelui Ioan al III-lea este expusă în curtea universității.
Universitatea din Coimbra este una dintre cele mai cosmopolite universități din Portugalia, 15 la sută din cei peste 20000 de studenți înscriși fiind de naționalități diferite. Universitatea este organizată în opt facultăți, care acordă diplome de licență, master și doctorat în cele mai importante domenii de activitate umană: drept, litere, medicină, psihologie, economie, sport, științe și tehnologie, teologie și arte.
Intrarea în curtea universității este una cu adevărat regală, întrucât se face prin somptuoasa „Porta Férrea” (Poarta de Fier), o construcție în stil baroc, din secolul al XVII-lea, pe grilajul căreia pot fi văzute resturi din uniformele studenților care celebrează absolvirea cursurilor printr-un ritual despre care voi povesti ceva mai jos. Pe pavajul din fața porții te întâmpină Minerva, zeița romană a înțelepciunii, medicinei, comerțului, meșteșugurilor, poeziei și artelor.
O curte mare se deschide privirii imediat ce ai trecut de Poarta de Fier, înconjurată de clădirile principale ale universității, cândva palatul regal al monarhilor portughezi. Dincolo de fațada impresionantă în stil baroc a fostului palat regal se află două dintre cele mai importante și râvnite atracții turistice ale Universității din Coimbra: Biblioteca Joanina și Capela Sfântul Mihai.
Spectaculosul Turn al Universității, care îmbină cele două corpuri ale palatului, poate fi, de asemenea vizitat de turiști. Aceștia pot urca în vârful clopotniței pentru a admira de la înălțime universitatea și orașul, în schimbul unui bilet de vizitare general, care include toate aceste atracții.
O atracție de neegalat, pe deasupra și gratuită, este însă priveliștea uimitoare care se deschide peste oraș, chiar din curtea universității. Pentru turiști, această curte este ca o terasă înaltă din care se pot delecta cu panorama impresionantă asupra orașului străbătut de râul Mondego.
Această parte istorică a complexului universitar, Palatul Alcaçova, odată reședința monarhilor portughezi, este înconjurată de alte clădiri mai noi, care găzduiesc departamente academice, muzee și Facultăți, cum ar fi cea de Medicină, Fizică, etc., dar și Muzeul Științei sau Muzeul de Istorie Naturală.
Uniformele studenților – Capa e Batina
În timpul cursurilor, nu doar universitatea și împrejurimile ei, ci întreg orașul sunt animate de freamătul și atmosfera studențească specifice unui oraș universitar. Studenții roiesc de ici-colo între facultăți și sălile de curs, pe străzile lăturalnice, înguste și abrupte, de multe ori sub privirile curioase și nu foarte discrete ale turiștilor. Aceștia devin interesați și se simt atrași nu neapărat de fireasca forfotă studențească, ci mai degrabă de uniforma academică pe care cei mai mulți studenți o poartă, o particularitate a instituției universitare cu care acesta se identifică și se diferențiază de alte universități din lume și din Portugalia.
Capa e Batina (pelerina și sutana), numele uniformei academice pe care o poartă studenții de aici, a fost inspirată de ținuta religioasă medievală a clericilor care aveau privilegiul la acea vreme de a studia Științele Generale. Capa e Batina înseamnă, de fapt, respectarea unei tradiții vechi de peste 500 de ani, care constă în purtarea unei ținute academice inspirată de cea în care se îmbrăcau studenții din primele secole ale universității.
Uniforma este alcătuită dintr-o pelerină lungă neagră și o panglică tot neagră, atât de lungă încât să încapă anumite informații despre purtătorul ei: anul de studiu, specializarea, etc. Restul elementelor vestimentare trebuie potrivite în același ton cu pelerina și panglica, adică vestă și cravată, atât la băieți, cât și la fete, fustă și ciorapi, la fete, toate de culoare neagră, pantaloni de aceeași culoare, la băieți, singurul accesoriu de altă culoare fiind bluza sau cămașa, de obicei albă, în contrast cu restul ținutei.
Îmbrăcămintea a evoluat de-a lungul timpului, în urma mai multor decizii de „emancipare”, primind ajustări și modificări, mai mici sau mai mari, în ton cu vremurile, atât la fete, cât și la băieți, fără să fie afectat caracterul sobru și auster pe care vrea să-l transmită uniforma.
Tinerii se expun parcă cu mândrie privirilor curioase ale turiștilor care, privind mantiile lungi și negre, se simt atrași și introduși într-o poveste ce pare cunoscută, cea ieșită din paginile unei cărți sau din secvențele unui film cu același nume: Harry Potter.
Văzându-i ieșind sau intrând pe porțile și ușile somptuoase ale fostului palat regal devenit universitate, mintea îți zboară numaidecât la Harry, Ron, Hermione și ceilalți elevi magicieni de la Hogwarts. Se spune, de altfel, că autoarea J.K. Rowling s-ar fi inspirat din uniformele studenților din Coimbra, dar și din cultura, tradițiile și ritualurile studențești de aici.
Praxe – tradiții, ceremonii și ritualuri studențești
Prețuită de unii studenți, contestată de alții ca fiind incomodă, veche și „depășită”, Capa e Batina rămâne un simbol al Universității din Coimbra, împreună cu o serie de obiceiuri, ceremonii și tradiții studențești cunoscute în mediul universitar din Portugalia sub numele de praxe (pronunțat „prash”, în portugheză). O parte dintre acestea sunt numite „de inițiere”, au loc la începutul anului universitar, cei vizați fiind, evident, studenții din primul an („bobocii”). Scopul acestei praxe este acela de a asimila bobocii în noul lor mediu universitar, de a crea solidaritate și de a construi prietenii pe tot parcursul anilor studențești și chiar al întregii vieți. Aceste ritualuri sunt organizate de Comitetul Praxe al Asociației Academice (Asociația Academică), care are în conducere studenți de la mai multe specializări, de obicei din anii mai mari.
Recepção ao Caloiro
O astfel de tradiție, începută din câte se pare în sec. XIX, se numește Recepção ao Caloiro (Primirea bobocului), care se vrea o urare de bun venit pentru noii studenți. Pentru această ceremonie sunt organizate ritualuri, concerte, întreceri sportive și, în final, o mare paradă stradală numită Latada (lata, conservă, în portugheză), care constă din obiceiul de a lega conserve de picioarele bobocilor, care astfel mărșăluiesc gălăgios pe străzile orașului pentru a atrage atenția.
Mai întâi, fiecărui boboc (caloiro) i se atribuie un naș (padrinho) sau o nașă (madrinha) pentru a-i ghida pe parcursul primului an de studii și a-i ajuta astfel pentru o mai bună și ușoară acomodare și integrare în mediul universitar. Pentru aceasta, bobocii trebuie să treacă printr-o serie de „încercări” pregătite de nașul sau nașa fiecăruia dintre ei. Dacă aceste încercări au fost trecute cu bine, în final se face „botezul”, care are loc în apele râului Mondego. După botez, bobocii se pot bucura, în sfârșit, de privilegiul de a purta Capa e Batina.
Unele dintre activitățile acestui ritual de inițiere sunt inocente, inofensive și amuzante, altele îi supun pe tinerii studenți unor probe sau încercări „la limită”, care pot degenera ușor în acte periculoase sau de umilire – cascadorii, cântări și jocuri prostești și ridicole, jenante și uneori absurde, așa cum s-a întâmplat în numeroase cazuri. Din acest motiv, praxe nu sunt agreate de toată lumea, fiind criticate constant, atât în mediul universitar, cât și din rândul societății portugheze, printre părinți, mai ales, unii dintre aceștia considerându-le periculoase și inutile și insistând pentru înlăturarea lor.
Queima das Fitas
Queima das Fitas (Arderea panglicilor) de la Universitatea din Coimbra este cea mai veche și faimoasă sărbătoare studențească din Portugalia. Arderea simbolică a panglicilor care compun uniforma Capa e Batina reprezentând fiecare facultate semnifică un capăt de drum, felul aparte al studenților de aici de a celebra absolvirea și încheierea cursurilor universitare. Ca și celelalte sărbători studențești, și Arderea panglicilor este organizată de o comisie de studenți din cadrul Asociației Academice a Universității din Coimbra.
Sărbătoare începe în primul weekend al lunii mai și ține 8 zile, câte una pentru fiecare Facultate: Litere, Drept, Medicină, Științe și Tehnologie, Farmacie, Economie, Psihologie și Științe ale Educației și Științe Sportului și Educație Fizică, fiind considerată una dintre cele mai mari festivități studențești din Europa. Timp de opt zile, orașul trăiește în acordurile și ritmurile muzicii fado, a spectacolelor de teatru și muzică, care se întind până târziu în noapte, făcând din Coimbra un oraș vibrant, încărcat de energie și bună dispoziție.
Se pare că o astfel de sărbătoare a absolvirii era în pregătire cu mult entuziasm și veselie când am ajuns noi acolo, într-o zi senină de aprilie. Doar câteva grupuri de studenți îmbrăcați în vestitele uniforme negre repetau în urale, cântând ori aruncând cât mai sus pelerinele lungi, fără a le da foc deocamdată, ceea ce pentru turiștii prezenți părea a fi un mini spectacol gustat din plin, cu multe aplauze.
Biblioteca Joanina – „comoara ascunsă” a Universității
La Universitatea din Coimbra se afla una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume. Aceasta nu este foarte cunoscută în lume, ba chiar ai zice că este ținută în secret, după grija cam exagerată care i se arată, cel puțin în timpul vizitelor turiștilor. Din acest motiv, biblioteca nu are cum să-și ducă vestea în lume, deși o astfel de comoară ar trebui, probabil, să fie mult mai cunoscută.
Fotografiatul, cu sau fără bliț, este interzis aici, chiar strict interzis, aș zice, după reacția mai mult decât fermă, aproape impulsivă, cu care omul de ordine a dat doi turiști afara din bibliotecă, prinși că încercau să facă câteva poze pe ascuns, în timpul vizitei noastre în Noble Floor, încăperea cea mai frumoasă și valoroasa a Bibliotecii. Nu știu dacă toate vizitele turiștilor sunt la fel de sever primite sau …păzite (!), poate doar noi am avut ghinionul să dăm peste cel mai morocănos paznic al bibliotecii. Cert este că, în loc de fotografii, am văzut multă frustrare și dezamăgire printre turiști și parcă dorința de a încheia vizita cât mai repede, și așa scurtă, de doar 10 minute. Se pare că turismul vremurilor noastre nu mai poate aduce împlinire în afara fotografiilor.
Biblioteca Joanina este o comoară neprețuită, cel puțin în cel mai râvnit etaj al său – Etajul Nobil. Poate este mai bine că fotografiatul este interzis și arareori permis, pentru că, astfel, vizitatorul își poate satisface curiozitate venind aici și vedea pe viu acest loc minunat, care poate dăinui multe generații de acum înainte astfel protejat și conservat. Doar pentru a exemplifica grija atentă care i se acordă întreținerii și conservării bibliotecii și cărților sale, o colonie de lilieci s-ar fi aflat până de curând aici (unii spun că s-ar afla încă). Adăpostiți ziua într-una dintre arcadele ușii, acești lilieci ies pe timpul nopții din adăpostul lor pentru consuma insecte, în special molii care ar putea distruge cărțile.
Se știe că biblioteca a fost proiectată în anul 1717 de un arhitect portughez, pe nume Gaspar Ferreira, la comanda Regelui Ioan al V-lea al Portugaliei. Acesta a cerut ca palatul regal să aibă o „casă a cărții” și a pus la dispoziția constructorilor sume importante de bani și chiar aur pentru ca rezultatul să fie unul cu adevărat excepțional.
Etajul nobil este o capodoperă în ansamblul său, începând cu cele trei tavane pictate în stilul Trompe-l’œil – o tehnică artistică utilizată în pictură în scopul creării iluziei de tridimensionalitate. Fiecare tavan este pictat cu figuri simbolice și diverse teme. Pereții sunt acoperiți cu rafturi înalte din lemn decorate cu simboluri din foiță de aur, la fel și stâlpii care susțin etajul cu rafturile superioare.
De fapt, prezența și decorarea din abundență cu aur a acestui loc, dar și a altora din Universitate, este o „amintire” a explorării maritime și puterii coloniale a Portugaliei. Se spune că aurul cu care este decorat etajul nobil al Bibliotecii Joanina, la fel și cel din Capela Sfântul Mihail, ar fi fost adus din Brazilia. Picturile chinoiseries (interpretarea și imitația europeană a tradițiilor artistice chinezești și din Asia de Est) și alte decorațiuni amintesc vizitatorilor de legăturile țării cu Asia. Una dintre picturile din tavan prezintă figuri feminine reprezentând patru continente ale lumii. Cele câteva mese expuse în încăperile bibliotecii ca locuri pentru citit au incrustații din lemn exotic de import (lemn de trandafir, abanos și arborele Jacaranda.
Biblioteca găzduiește peste 60.000 de volume care datează înainte de mijlocul anilor 1700. Cărțile sunt în latină, greacă și ebraică și sunt și astăzi consultate de savanți și cercetători pentru documentare, ca resurse academice importante.
Biblioteca se află într-o latură a palatului regal, iar intrarea se face prin lateral, printr-o ușă mică și discretă, în contrast cu somptuoasa poartă prin care vizitatorii ies de obicei din bibliotecă. Intrarea duce mai întâi într-o încăpere la fel de modestă, fosta Închisoare academică, așa cum aveam să aflăm ulterior. În anii de început ai universității, aici erau aduși și închiși, de la câteva zile până la șase luni, studenții și profesorii care încălcau regulile și legile academice sau se făceau vinovați de alte infracțiuni.
Capela
Capela Sfântului Mihai (Capela de São Miguel) datează din secolul al XI-lea și a fost construită pentru familia regală și ceremonialele religioase ale palatului, în stil manuelin și gotic târziu portughez. Înfățișarea de astăzi datează din anul 1500, iar uimitoarea orgă în stil baroc ornamentală, funcțională și astăzi, din anul 1733.
Interiorul capelei este unul cu adevărat impresionant, îmbrăcat în plăci de perete azulejo și cu tavanul pictat în culori, forme și simboluri care încântă privirea. Multe dintre decorațiuni, inclusiv cele cu care este acoperită orga, sunt realizate, ca și interiorul Bibliotecii Joanina, din foiță de aur.
Sala dos Capelos
Interiorul Universității Coimbra, cândva palat regal, impresionează și printr-o altă încăpere, numită Sala dos Capelos (Sala Absolvenților), fosta Sală a Tronului, pe vremea regilor. Uimitoarea sală, decorată cu portrete din secolul al XVII-lea ale regilor Portugaliei de până atunci, a fost folosită inițial ca sală de examen, dar acum este scena ceremoniilor și evenimentelor academice.
Toate atracțiile prezentate până acum, alături de muzeele Universității și de Grădina botanică, fac din Universitatea Coimbra un loc cu adevărat deosebit. De altfel, este singura sau printre puținele universități din lume care funcționează într-un fost palat regal, ceea ce-i sporește doza de atractivitate și interesul de a vizita acest loc și de a-l clasa printre obiectivele turistice de top ale Portugaliei.
Biletele de vizitare
Pot fi achiziționate online sau de la casa de bilete situată în partea stângă a curții. Există un bilet general, care include, deci, toate atracțiile și care costă 12.50 euro, cu excepția bibliotecii, motiv pentru care acest bilet nu este foarte căutat. Prețul pentru vizitarea bibliotecii este de 7 euro/persoană. Cei care doresc să urce în vârful turnului cu ceas pentru a vedea universitatea și orașul, plătesc în plus un bilet de 2,00 euro.
Program de vizitare
Este de la 9:00, la 19:00, între martie și octombrie (Muzeul de Știință se deschide la 10:00). Din noiembrie până în februarie, programul este între 9:00 – 13:00, apoi de la 14:00 la 17:00. Turnul se deschide doar între aprilie și octombrie, între orele 10:30 și 19:00. Casa de bilete se deschide la 8:45 (cu o pauză de o oră, între 12:45 și 13:45, din noiembrie până în martie).
Niciun comentariu